Interpretarea disp. Art.6, Alin3. Din L1/2000 cu modificările şi completările ulterioare

Potrivit textului invocat în situaţia în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă, în reconstituirea dreptului de proprietate când acesta se face pe vechile amplasamente şi când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moştenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea."

Aceste dispoziţii legale nu au fost interpretate în mod unitar şi echitabil în ceea ce priveşte persoanele, care pe lîngă înscrisuri doveditoare, au solicitat şi proba cu martori pentru diferenţe de teren cu vegetaţie forestieră sau agricole:Se ridică două opinii, şi anume:- prima opinie se aliniază pe ideea că întindereasuprafeţei este cea consemnată în registrele agricole,cererile de intrare în fostele cooperative agricole deproducţie, documentele existente la arhivlele statuluireferitoare la proprietatea terenurilor şi în consecinţă;- a doua opinie se raliază pe ideea că întindereasuprafeţei alături de cea consemnată în înscrisuriledoveditoare, se va avea în vedere şi cea dovedită cuproba cu martori, dar numai atunci când reconstituireadreptului de proprietate se face pe vechileamplasamente şi când martorii ce le recunosc suntproprietarii vecini sau moştenitorii lor.Această din urmă opinie ar reprezenta o interpretare corectă a dispoziţiilor din titlu VI din legea nr.247/2005 privind modificarea şi completarea legii nr 1/2000 pentru reconstituireadreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale legii nr. 169/1997, art.6 alin.3 coroborate cu dispoziţiile art.6 alin.2 în care se prevede că consemnările efectuate între anii 1945 şi 1990... Au valoare declarativă cu privire la proprietate."

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Interpretarea disp. Art.6, Alin3. Din L1/2000 cu modificările şi completările ulterioare