LEGEA NR.10/2001. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR. COMPETENŢA INSTANŢEI.

LEGEA NR.10/2001. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR. COMPETENŢA INSTANŢEI.Legea nr.247/2005

Se impune a fi calculate aceste despăgubiri de către instanţă, aşa cum a statuat şi instanţa supremăprin decizia în interesul legii din 04 iulie 2007, deoarece dispoziţia atacată se afla pe rolul instanţelor la dataintrării în vigoare a legii noi, nr.247/2005. Prin urmare, nu sunt incidente în speţă prevederile Titlului VII dinLegea nr.247/2005 şi cauza nu poate fi trimisă secretariatului Comisiei Centrale, ci rămâne supusă controluluide temeinicie şi/sau de legalitate declanşat în temeiul art.24 (26) din Legea nr.10/2001, adică dispoziţiei legaleîn vigoare la data emiterii Dispoziţiei nr.773/2002. Pentru notificările soluţionate înainte de intrarea în vigoare alegii noi contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentruimobilele preluate abuziv, dar şi, după caz, natura sau întinderea acestora, instanţele urmând a se pronunţa înlimitele investirilor, potrivit principiului plenitudinii de competenţă a instanţei.

(Decizia civilă nr.287/A/05 iulie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia Civilă, pentru cauzeprivind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Reclamantul N. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Comisia pentru analizacererilor formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti, anularea dispoziţieinr.773/2002 şi restituirea în natură a terenului situat în Piteşti.

În motivare, petentul a arătat că este proprietarul terenului, ce a fost expropriat în baza Decretului nr.72/1986poziţia 16 şi în mod nelegal pârâţii au respins cererea de restituire în natură, invocând faptul că acesta face obiectul Legiinr.18/1991, deoarece această motivare încalcă în mod flagrant dispoziţiile Legii nr.10/2001, care, în art.11 alin.1, 3, 4prevede că pot fi restituite terenurile expropriate.

Prin sentinţa civilă nr.47/2003, Tribunalul Argeş a respins plângerea, cu motivarea că terenul în litigiu a fostsolicitat de către reclamant în temeiul Legii nr.169/1997, astfel că, având în vedere dispoziţiile art.8 din Legea nr.10/2001,acesta nu mai poate face obiectul acestei legi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr.48/2003, pronunţată de Curteade Apel Piteşti, a fost respins ca nefondat.

S-a reţinut, în esenţă, că în condiţiile Legii nr.18/1991, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate şia fost pus în posesie cu o suprafaţă de 254 m.p. şi, de asemenea, că acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietateşi în baza Legii nr.169/1997, cerere care i-a fost respinsă prin Hotărârea Consiliului Local nr.309/1999, cu motivarea căterenul este domeniu public.

A mai reţinut că reclamantul a ales procedura Legii Fondului Funciar pentru a i se stabili dreptul deproprietate, situaţie faţă de care, singura posibilitate legală, era cea de a uza de dispoziţiile art.54 din Legea nr.18/1991, însensul formulării unei plângeri împotriva hotărârii prin care i s-a respins cererea de reconstituire, ceea ce însă nu s-aîntâmplat.

A concluzionat că, în aceste condiţii, reclamantul nu mai poate invoca în favoarea sa dispoziţiile art.11 dinLegea nr.10/2001, nefiind în intenţia legiuitorului ca cei care nu au obţinut terenurile prin procedura prevăzută de Legeanr.18/1991, deşi au solicitat reconstituirea, să poată uza ulterior şi de prevederile Legii nr.10/2001.

Împotriva deciziei civile nr.48/A/2003 a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr.9112/2003,pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul, s-a casat decizia şi sentinţa civilă nr.47/2003 şi s-atrimis cauza spre rejudecare în fond, Tribunalului Argeş.

S-a reţinut că din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, cu referire la art.8, rezultă cădomeniul de reglementare a legii are şi caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu,inclusiv din fondul funciar, legiuitorul având în vedere şi acele imobile care nu au fost restituite, cum ar fi restituirea înnatură a terenurilor aflate în intravilanul localităţilor, care intră astfel sub incidenţa Legii nr.10/2001, dacă nu au fostrestituite integral persoanelor îndreptăţite.

S-a observat că, de altfel, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului - decizia atacată a fost reanalizată şicompletată, raportat la dispoziţiile Legii nr.10/2001, împrejurare ce trebuie avută în vedere în cadrul unei noi judecăţi.

Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.253 din 10 noiembrie 2006, a admis în parte acţiunea formulată dereclamantul N.C., a anulat în parte dispoziţia nr.773/2002 emisă de Primarul Municipiului Piteşti şi a constatat că pentruconstrucţiile şi terenul expropriate prin Decretele nr.50/1978 şi nr.72/1986, reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri încondiţiile Legii nr.247/2005, sub forma titlurilor de despăgubire astfel: pentru teren în limita sumei de 196.764 RON, iarpentru construcţii în limita sumei de 23784,40 RON, astfel cum au fost stabilite prin expertizele tehnice efectuate în cauzăde expertul tehnic D.I. şi expertul tehnic D.M.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr.773/2002 a fost respinsă notificareanr.170/2001, prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 20 m.p. teren şi despăgubiri în echivalentpentru diferenţa de teren în suprafaţă de 1031 m.p. şi construcţii, imobil situat în Piteşti, str.S.1, judeţul Argeş.

Prin referatul nr.7639/19.02.2004 (dosar nr.2819/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), notificareaformulată de reclamant a fost reanalizată şi s-a propus respingerea cererii de restituire în natură a suprafeţei de 20 m.p.,având în vedere că terenul este afectat de investiţii aprobate şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin titluri devaloare sau acţiuni, în funcţie de opţiunea notificatorului pentru terenul în suprafaţă de 1050 m.p., precum şi pentruconstrucţia în suprafaţă de 177 m.p. după scăderea valorii primite cu ocazia exproprierii.

S-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită, fiind fost proprietar al imobilului potrivitadeverinţei de rol agricol nr.30765/1997 eliberată de Primăria Municipiului Piteşti şi a autorizaţiei pentru executarea delucrări pentru construcţia casei, emisă la data de 22.05.1963 şi de asemenea, că reclamantul a mai făcut dovada dreptuluide proprietate a imobilului solicitat cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2620/1957 pentru suprafaţade 1304 m.p. teren şi certificatul de rol fiscal nr.4661/27.05.1986 eliberat de Consiliul Popular al Municipiului Piteşti.

S-a mai constatat că imobilul situat în str.S. a fost preluat de la reclamant astfel: prin Decretul nr.53/1978 afost expropriat cu suprafaţa de 450 m.p. teren şi prin Decretul nr.72/1986 a fost expropriat cu suprafaţa de 600 m.p. şiconstrucţii în suprafaţă de 177,86 m.p., pentru care s-a plătit suma de 81.350 lei şi în prezent construcţia a fost demolată,iar terenul este afectat de investiţii aprobate, fiind ocupat de construcţia blocurilor M.3 şi C.1, alei betonate de acces lablocuri şi la Piaţa din cartier G., zona de siguranţă a blocurilor şi staţia de autobuz.

Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2620/1107/1957 rezultă că în baza acestui act numiţiiN.F. şi N. A., autorii reclamantului, au devenit proprietarii terenului în suprafaţă de 1304 m.p. situat în oraşulPiteşti, str.N.B., cu vecinătăţile indicate, iar din adeverinţele nr.30765/1997 şi nr.38500/21.11.2002, eliberate de PrimăriaMunicipiului Piteşti, rezultă că reclamantul a deţinut rol agricol în Piteşti, str.S., fiind înscris în perioada 1964 - 1973 cusuprafaţa de 1300 m.p. teren.

Expertul tehnic judiciar - specialitatea construcţii - D.M.A. a constatat, cu ocazia efectuării expertizei, căimobilul construcţii nu se mai regăseşte pe teren, fiind demolat, iar pe terenul revendicat, de aproximativ 20 m.p., indicatde reclamant, există amplasate chioşcuri metalice pentru comerţ stradal şi staţia mijloacelor de transport în comun,construcţii despre care a arătat că se pot demonta, însă cu pierdere mare de material - multe din elementele componentefiind realizate prin suduri îmbinate.

Cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru construcţiile demolate, ţinând cont de despăgubirileprimite, a fost stabilit de acelaşi expert, ca fiind în sumă de 23.784,40 lei RON.

Expertul tehnic judiciar - specialitatea topografie-cadastru - D.I. a identificat terenul proprietateareclamantului situat în str.S., ce a făcut obiectul Decretelor de expropriere nr.50/1978 şi nr.72/1986 şi l-a evidenţiat înschiţa anexă nr.3 la raportul de expertiză prin reperele A-B-C-D-A.

S-a reţinut că nici cu ocazia formulării notificării şi nici pe parcursul procesului reclamantul nu a depus la dosarun act translativ de proprietate care să ateste deţinerea în proprietate, în punctul în litigiu, a suprafeţei de 1300 m.p. teren,astfel cum cer dispoziţiile art.23 din Legea nr.10/2001, republicată, fiind totodată cunoscut că, întrucât această lege nuconţine prevederi speciale relative la dovada dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite a cere restituirea, suntaplicabile regulile dreptului comun, proprii acţiunii în revendicare imobiliară, în conformitate cu dispoziţiile art.1169 Codcivil, reclamantul având obligaţia de a face dovada că a fost proprietarul imobilului la data preluării lui de către stat.

A mai constatat expertul că atât la data de 01.01.1990, cât şi la data de 14.02.2001, terenul în litigiu se afla înadministrarea Consiliului Local Piteşti, că terenul expropriat prin cele două decrete a primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea, iar în prezent nu s-a identificat teren disponibil liber de construcţii şi amenajări de utilitate publică.

În ce priveşte construcţiile, expertul a arătat că în faţa blocului M.3, în perimetrul fostei proprietăţi Nicolescuexpropriate sunt amplasate 3 chioşcuri cu caracter provizoriu, între constatările experţilor cauzei în acest sensneexistând contradicţii, iar referitor la terenul în suprafaţă de 254 m.p. atribuit reclamantului în condiţiile Legiinr.18/1991, a arătat expertul că acest teren este amplasat în alt punct, respectiv în cartier G., teren ce de altfel a şi fostînstrăinat de reclamant.

Expertul tehnic D.I. a mai constatat că nu există identitate între terenul pentru care reclamantul deţinecontractul de închiriere nr.8027/2002 şi actul primar de proprietate din anul 1957 şi nici cu imobilul de pe fosta str.S.,amplasamentul terenului închiriat fiind în afara perimetrului acestei din urmă proprietăţi.

Scăzând din suprafaţa de 1050 m.p. teren ce a făcut obiectul decretelor de expropriere, suprafaţa de 254 m.p.atribuită în proprietate reclamantului, expertul a stabilit că pentru suprafaţa rămasă de 796 m.p. acestuia i se cuvindespăgubiri în cuantum de 196.764 lei RON.

În lipsa unui act de proprietate în ce priveşte terenul situat în str.S., în cauză se va face aplicabilitateadispoziţiilor art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, potrivit cu care, în absenţa unor probe contrare, existenţa şidupă caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin cares-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În prezent, potrivit constatărilor experţilor, construcţia expropriată a fost demolată, iar terenul în suprafaţă de796 m.p. nu este disponibil, liber de construcţii şi amenajări de utilitate publică, iar în baza art.11 şi art.26 alin.3 din Legeanr.10/2001, republicată, a fost admisă în parte acţiunea, în modalitatea mai sus prezentată.

Împotriva acestei sentinţe, în conformitate cu prevederile art.282 şi respectarea termenului statuat de art.284Cod procedură civilă, au formulat apel atât reclamantul N.C., cât şi pârâţii Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 -prin primar şi Primarul Municipiului Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În apelul său, reclamantul a criticat hotărârea pentru următoarele motive:

Reclamantul a solicitat prin notificare ca din totalul suprafeţei de 1304 m.p., teren deţinut în Municipiul Piteşti,str.S., judeţul Argeş, să-i fie retrocedată în natură o suprafaţă de 20 m.p., iar pentru restul de 1030 m.p. şiconstrucţii să-i fie atribuite despăgubiri, ţinându-se seama de faptul că, din totalul de 1304 m.p. cât a deţinut în punctulanterior menţionat, o suprafaţă de 254 m.p. i-a fost retrocedată în aplicarea Legii fondului funciar iniţial publicate.

În dezvoltarea acestei critici, s-a susţinut că deşi expertiza topografică întocmită de exp. D.I. nu a răspunsobiectivelor instanţei şi nu a identificat prin măsurători vechea sa proprietate, situată în Municipiul Piteşti, str.S., judeţulArgeş, prima instanţa a respins în mod nejustificat obiecţiunile sale la acest raport de expertiză, depuse în scris la data de31.10.2006 şi discutate în şedinţa publică din 07.11.2006.

Critica esenţială pe care a formulat-o împotriva lucrării de expertiză efectuată de exp. D.I. se referea la faptulcă acest expert nu a identificat prin măsurători vechiul amplasament, situat în str.S. A învederat primei instanţe că acestexpert nu a efectuat nici o măsurătoare, ci doar a inspectat zona, dovada în acest sens constituind-o faptul că nu a întocmito schiţă proprie a raportului de expertiză în care să redea vechiul amplasament, cu dimensiuni şi vecinătăţi şi, în plus, peschiţele care au constituit anexe ale dispoziţiei contestate, nu a evidenţiat amplasamentul din str.S. nr.21, ci amplasamentuldin str.S. nr.19, iar de aici decurg toate concluziile eronate ale expertizei.

În atare situaţie, s-a arătat că expertul nu a identificat vechiul amplasament, care a fost situat la nr.21 pe stradaS. şi nu la nr.19, cum pretinde expertul că ar fi făcut identificări, iar când acest aspect rezultă cu claritate din schiţa aflata lafila 55, care de fapt este un extras din planul cadastral întocmit la scara de 1:1000 în anul 1965, chiar expertul menţionândîn partea de sus a acestui plan că fosta proprietate a apelantului ar fi fost situată pe strada Schitului la nr.19.

S-a susţinut că acest expert nu a efectuat nici o măsurătoare în teren. Anexa 2 a raportului de expertizăreprezintă o schiţa anexă a decretelor de expropriere, iar anexa 3 a raportului reprezintă schiţa anexă a dispoziţieicontestate.

Astfel, din schiţa anexă a Decretului de expropriere nr.53/1978 rezultă că vechiul amplasament nu a fost situatla nr.19, ci la nr.21, schiţă care arată că la nr.19 s-a situat proprietatea N.A.

În condiţiile în care nu a fost identificat vechiul amplasament, prin dimensiuni şi vecinătăţi, evident că nicicererea de restituire în natură nu a fost corect soluţionată, întrucât în expertiză nu este redată situaţia juridică actuală avechiului amplasament.

2. Raportat la despăgubirile stabilite de prima instanţă pentru teren, în mod eronat s-a stabilit că ar fiîndreptăţit la despăgubiri numai pentru o suprafaţă de 796 m.p.

Fosta sa proprietate a măsurat 1304 m.p. şi nu 1050 m.p., cum eronat a reţinut prima instanţă. Aceastăsuprafaţă a dobândit-o în schimbul unei suprafeţe similare în str.N.B.

Din totalul acestei suprafeţe, o suprafaţă de 450 m.p. i-a fost expropriată cu Decretul nr.53/1978, iar osuprafaţă de 600 m.p. cu Decretul nr.72/1986, restul de până la 1304 m.p. fiind preluată fără titlu.

În aplicarea Legii Fondului Funciar, suprafaţa de 254 m.p. ce i-a fost preluată fără nici un titlu i-a fostretrocedată pe un alt amplasament.

Ca atare, obiectul cererii de faţă îl formează suprafaţa de 1050 m.p. şi nu de 796 m.p., cum a reţinutprima instanţă, în baza unor calcule teoretice eronate prezentate de expert, fără ca acesta să efectueze măsurători concreteîn teren.

În concluzie, despăgubirile pentru teren trebuie să aibă în vedere o suprafaţă ce ar excede celei de 20 m.p. pecare a solicitat-o în natură, dar până la un total de 1050 m.p.

3. Ultima critică vizează cuantumul despăgubirilor stabilite în concret de cei doi experţi, despăgubiri al cărorcuantum a fost reţinut de prima instanţă în dispozitiv, solicitând, în principal, sub acest aspect, refacerea lucrărilor deexpertiză.

În subsidiar, pe acest aspect, în măsura în care se va aprecia că stabilirea cuantumului despăgubirilor este decompetenţa evaluatorilor din cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, înfiinţată potrivit dispoziţiilorcuprinse în Titlul VII al Legii nr.247/2005, se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună îndreptăţireaapelantului la despăgubiri pentru suprafaţa de teren anterior menţionată, cât şi pentru construcţii, în suprafaţă de 177 m.p.

Pentru teren însă se impune efectuarea lucrării de identificare a acestuia, în primul rând pentru stabilirea reală aamplasamentului vechi şi a întinderii acestuia, a posibilităţilor de restituire în natura şi numai după aceea a stabiliriisuprafeţei reale pentru care i se cuvin despăgubiri.

Se solicită admiterea apelului, astfel cum a fost motivat, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii primeiinstanţe, în sensul de a se dispune restituirea în natura a unei suprafeţe de 20 m.p., al cărui amplasament va fi stabilit deexpert şi a dispunerii de măsuri reparatorii pentru restul terenului de până la totalul de 1050 m.p. şi pentru construcţii însuprafaţă de 177 m.p., al căror cuantum fie vor fi stabilite prin rapoartele de expertiză efectuate în apel, fie vor fi stabilitepotrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005.

La rândul lor, pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001, prin primar,au criticat hotărârea pentru următoarele considerente:

S-a susţinut că în mod greşit instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a constatat că pentruterenul şi construcţiile expropriate prin Decretele nr.50/1978 şi nr.72/1986, acesta este îndreptăţit la despăgubiri încondiţiile Legii nr.247/2005, pentru teren în sumă de 196.764 lei şi pentru construcţie în sumă de 23.784 lei.

S-a mai susţinut că potrivit dispoziţiilor Legii nr.247/2005, Titlul VII privind regimul stabilirii şi plăţiidespăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor, seconstituie Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor de către evaluatori autorizaţi.

S-a concluzionat că expertiza privind evaluarea terenului sau construcţiilor nu poate fi opozabilă comisieilocale întrucât nu este efectuată de evaluatori autorizaţi, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr.10/2001, aşa cum a fostmodificată.

S-a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei în sensul constatării că reclamantul este îndreptăţit ladespăgubiri în condiţiile legii speciale, care urmează a fi stabilite de Comisia Centrală.

Apelul formulat de reclamantul N.C. a fost privit ca fondat pentru următoarele considerente:

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că autorii reclamantului au avut în proprietateîn strada S. nr.21 suprafaţa de 1304 m.p., conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2620/1107/1957, evidenţiată şila rolul agricol, care ulterior a fost expropriată (Decretul nr.53/1978 şi Decretul nr.72/1986).

În mod corect s-a reţinut că reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 254m.p. în temeiul Legii nr.18/1991. Scăzând însă această suprafaţă din 1304 m.p. rămâne o suprafaţă de 1050 m.p. şi nu 796m.p., cum greşit a constatat prima instanţă.

Aceasta este suprafaţa de teren pentru care reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii, critica fiind privităca întemeiată.

Ca o consecinţă firească se impune să fie recalculat cuantumul despăgubirilor doar pentru teren ( 1050 m.p. x300 lei/m.p. - 9.168 lei - suma primită ca despăgubiri actualizată de expert fila 119- = 259.550 lei).

Valoarea de piaţă de 300 lei/m.p. pentru terenul reclamantului situat în zona B a fost stabilită de expertuldesemnat de instanţa de apel -M.L.

Se impune a fi calculate aceste despăgubiri de către instanţă, aşa cum a statuat şi instanţa supremă prin deciziaîn interesul legii din 04 iulie 2007, deoarece dispoziţia atacată se afla pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legiinoi, nr.247/2005. Prin urmare, nu sunt incidente în speţă prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005 şi cauza nu poatefi trimisă secretariatului Comisiei Centrale, ci rămâne supusă controlului de temeinicie şi/sau de legalitate declanşat întemeiul art.24 (26) din Legea nr.10/2001, adică dispoziţiei legale în vigoare la data emiterii Dispoziţiei nr.773/2002. Pentrunotificările soluţionate înainte de intrarea în vigoare a legii noi contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţireapersoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, dar şi, după caz, natura sau întinderea acestora,instanţele urmând a se pronunţa în limitele investirilor, potrivit principiului plenitudinii de competenţă a instanţei.

În apel, reclamantul a modificat suprafaţa solicitată în natură de la 20 m.p. cât a solicitat în mod constant,inclusiv prin notificare, la suprafaţa de 117 m.p. Modificarea unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001 nuse poate face în afara cadrului procesual prevăzut de această lege specială, neputându-se formula pretenţia asupraimobilului restituibil în natură decât cu încălcarea acesteia.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză şi din restul probelor administrate la fond şi în apel,rezultă că suprafaţa solicitată a fi restituită în natură este cuprinsă în planul de sistematizare al oraşului, parte din terenfiind ocupată de trotuar, parte fiind amenajată ca spaţiu verde situat între blocuri sau parcare, acestea răspunzând uneinecesităţi fireşti de utilizare a construcţiilor.

Este evident că noile construcţii nu pot ocupa în întregime terenurile expropriate, însă pentru normala lorexploatare sunt necesare căi de acces, spaţii verzi şi alte asemenea ce constituie un tot inseparabil, astfel încât nu esteposibil a se crea anumite porţiuni libere.

Zona la care facem referire, în acord cu prevederile Legii nr.213/1998 aparţine domeniului public de intereslocal, fiind cuprinsă în planul urbanistic al oraşului.

În acest sens sunt şi prevederile art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001, care prevede în final că pentru parteaocupată de construcţii noi şi pentru cea necesară bunei utilizări a acesteia, cum este cazul în speţă, se acordă măsurireparatorii în echivalent.

Pentru aceste considerente primul motiv de apel formulat de reclamant s-a constatat a fi nefondat.

Ca atare, calea de atac formulată de reclamat este întemeiată sub aspectul întinderii dreptului şi a cuantumuluidespăgubirilor.

În temeiul art.296 Cod procedură civilă, a fost admis apelul, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei subaspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite în raport de suprafaţa dovedită a fi avută în proprietate de reclamant de1050 m.p.

Celelalte dispoziţii ale instanţei de fond au fost menţinute.

Apelul declarat de pârâta Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001, prin primar şi care priveşte greşitaaplicare a legii, cu referire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, a fost privit ca nefondat, întrucâtmotivul de apel a fost deja amplu analizat în cele ce preced.

Dispoziţiei nr.773/2002 emisă de pârâtă la data de 16.08.2002 şi contestată de petent, aflată pe rolulinstanţelor, îi sunt aplicabile prevederile legale în vigoare la acea dată şi nu cele ale Legii nr.247/2005 - care a modificatprevederile Legii nr.10/2001. Prin urmare, controlul instanţei nu trebuie să se limiteze doar la stabilirea dreptuluipersoanei care a formulat notificarea de a primi măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor prevăzute denoua lege, aşa cum greşit s-a susţinut de către pârâtă. În mod corect prima instanţă a constatat că trebuie să se pronunţe şiasupra valorii acestora.

Prin urmare s-a admis apelul formulat de reclamantul N.C. împotriva sentinţei civile pronunţată de TribunalulArgeş, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-au stabilit despăgubiri pentru suprafaţa de 1050 m.p. în cuantum de259.550 lei.S-a menţinut în rest sentinţa. S-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii Comisia pentru aplicarea Legii nr.,10/2001prin Primar şi Primarul Municipiului Piteşti, împotriva aceleiaşi sentinţe. S-a statornicit în privinţa cheltuielilor dejudecată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre LEGEA NR.10/2001. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR. COMPETENŢA INSTANŢEI.