Ordonanţă preşedinţială. Obligaţie de a face. Nu este îndeplinită condiţia vremelniciei dacă se solicită ridicarea măsurii confiscării unui mijloc de transport, şi pe cale de

Dosar nr.17841/233/2009Sentinţa civilă nr.9337 din 30.10.2009Titlu:

Ordonanţă preşedinţială. Obligaţie de a face. Nu este îndeplinită condiţia vremelniciei dacă se solicităridicarea măsurii confiscării unui mijloc de transport, şi pe cale de consecinţă restituirea acestuia, până lasoluţionarea definitivă şi irevocabilă a plângerii împotriva procesului-verbal prin care s-a dispus confiscarea,deoarece o astfel de cerere vizează fondul dreptului, având în vedere că asupra bunurilor s-a luat o măsurăcomplementară prevăzută de lege.Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi sub nr. 17841/233/2009, reclamanta S.C. D AS.R.L. a chemat în judecată pe pârâta GARDA FINANCIARĂ GALAŢI, solicitând instanţei ca pe cale deordonanţă preşedinţială să dispună ridicarea măsurii confiscării mijlocului de transport V (cap tractor) şisemiremorcă), măsură dispusă de către Garda Financiară prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare acontravenţiei seria H nr. 0112460/08.09.2009 în urma controlului efectuat în data de 08.09.2009 pe rutaBraniştea Galaţi.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în ziua de 08.09.2009, în desfăşurarea activităţii sale detransport de cereale cu mijlocul de transport V (cap tractor) şi ( semiremorcă), pe ruta Braniştea Galaţi, înurma unui control, reclamanta a fost sancţionată de către pârâtă cu o amendă în cuantum de 3000 lei şiaplicarea măsurii confiscării mijlocului de transport descris mai sus, în integralitatea lui.

S-a mai reţinut de către intimată şi faptul că la o cântărire a cantităţii de grâu transportate, pe uncântar autorizat, s-a descoperit faptul că reclamanta transporta o cantitate de 21.000 kg în plus faţă de ceatrecută în documentul de provenienţă însoţitor, în speţă AIM seria GL nr. 5688472/08/09.2009, respectiv faţăde cantitatea de 20.000 kg.

Mai menţionează intimata aspectul potrivit căruia, delegatul însoţitor al mărfii, Tetic Eugen ar fi fostprezent la momentul încărcării mijlocului de transport cu cantitatea de 41.100 kg de grâu consum în incintadepozitului autorizat al SC A I SRL Braniştea.

Reclamanta a mai arătat că disp. art. 14 alin. 1 lit. e din OUG 12/2006 modificată prin OUG 93/2009stipulează situaţia în care se aplică amenda, cuantumul acesteia şi măsura confiscării şi anume în situaţia încare transportul în scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificaţie este neînsoţit de documenteleprevăzute de lege care să justifice provenienţa licită a acestora.

Textul de lege stipulează deci lipsa unor documente care să ateste provenienţa licită a cerealelortransportate şi nu se referă la cantitate.

Astfel fiind, chiar intimata vorbeşte de existenţa unui aviz de însoţire a mărfii prezentat de cătredelegatul însărcinat, la momentul efectuării controlului şi consemnează în cuprinsul procesului-verbal că marfaprovine de la depozitul autorizat al SC A SRL situat în comuna Braniştea".

Având în vedere acestea, reclamanta solicită ca instanţa să constate că grâul de consum transportatavea o proveninţă legală şi licită, măsura confiscării mijlocului de transport fiind luată în mod vădit cu rea-credinţă, printr-o interpretare forţată a textului de lege amintit şi atâta timp cât proveninţa era licită, rezultă pecale de consecinţă că şi transportul efectuat era licit.

A mai arătat reclamanta că vehiculul cap tractor marca Volvo a fost achiziţionat în baza unui contractde credit nr. 123/24.07.2008 cu SC E 3 T ZRT pe o perioadă de 48 de luni, iar semiremorca a fostachiziţionată în sistem leasing prin contractul nr. 64682/11.06.2008 încheiat cu SC BCR Leasing.

Prin confiscarea aceasta, societatea reclamantă este lipsită de folosirea acestora, activitatea societăţiinemaiputând fi realizată, fiind în situaţia de a nu-şi mai putea achita ratele scadente aferente contractelor deleasing şi de credit, fapt ce va duce în mod inevitabil la falimentul societăţii.

În afara acestui aspect de ordin financiar, măsura confiscării îi sistează orice activitate, astfel încât seva afla în situaţia de a nu-şi mai putea onora plăţile ce îi incumbă în relaţiile comerciale angajate până înprezent.

A mai învederat că această măsură îi prilejuieşte o pagubă iminentă atât din punct de vedere financiarcât şi din perspectiva dobândirii dreptului de proprietate asupra semiremorcii, activitatea societăţii fiind practicanihilată.

Reclamanta a susţinut prin cererea sa că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 Cod Proc.Civ., respectiv vremelnicia ( solicită suspendarea măsurii confiscării capului tractor şi a semiremorcii până lasoluţionarea definitivă şi irevocabilă a plângerii împotriva procesului-verbal prin care s-a dispus confiscarea),urgenţa( prin măsura confiscării i s-a ridicat dreptul de folosinţă a autotrenului), prevenirea unei pagubeiminente ( prin măsura confiscării se prefigurează iminenţa producerii unei pagube însemnate, care îi poateafecta activitatea curentă pentru o faptă neimputabilă), neantamarea fondului ( fără a fi necesară o analiză înfond a cauzei, instanţa poate aprecia că aparenţa dreptului este de partea sa şi că paguba pe care societateao poate suferi îi poate produce un prejudiciu grav şi iremediabil).

În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 581 Cod Proc. Civ.

Cererea a fost legal timbrată, cu suma de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbrujudiciar.

Reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contract de transport, contract detransport rutier de mărfuri nr. 23/01.06.2009, contract de leasing financiar nr. 64682/11.06.2008, contract devânzare-cumpărare, chitanţă, contract de prestări servicii nr. 123/24.07.2008, proces-verbal seria H nr.0112460/08.09.2009, plângere împotriva procesului-verbal seria H nr. 0112460/08.09.2009, notă deconstatare.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanţă prin consilier juridic.

La termenul de judecată din data de 29.10.2009 pârâta a depus concluzii scrise prin care a solicitatrespingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, deoarece nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzutede art. 581 Cod Proc. Civ.

Pârâţii au depus la dosar următoarele acte, în copie certificată: notă de constatare din 08.09.2009,aviz de însoţire a mărfii, notă explicativă, alte înscrisuri.

Ambele părţi au solicitat proba cu înscrisuri, încuviinţată de instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială ridicarea măsurii confiscării mijlocului detransport (cap tractor) şi ( semiremorcă), măsură dispusă de către Garda Finaciară prin procesul-verbal deconstatare şi sancţionare a contravenţiei seria H nr. 0112460/08.09.2009 în urma controlului efectuat în datade 08.09.2009 pe ruta Braniştea Galaţi, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a plângerii formulateîmpotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0112460/08.09.2009.

În temeiul dispoziţiilor art. 581 Cod Proc. Civ., instanţa de judecată poate să ordone măsurivremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenireaunei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cuprilejul unei executări.

Textul art. 581 Cod Proc. Civ. stabileşte astfel trei condiţii cumulative de admisibilitate a cererii deordonanţă preşedinţială şi anume: urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii solicitate şi neprejudecareafondului dreptului.

Instanţa constată că aceste condiţii nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Astfel, instanţa apreciază că, în ceea ce priveşte condiţia vremelniciei, aceasta nu este îndeplinită,ridicarea măsurii confiscării mijlocului de transport (şi pe cale de consecinţă restituirea mijloacelor detransport) până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a plângerii împotriva procesului-verbal prin care s-a dispus confiscarea neavând un caracter vremelnic, ci vizează fondul dreptului, asupra bunurilor luându-se omăsură complementară prevăzută de lege.

Numai în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal de constatare a contravenţiei,bunurile confiscate se restituie de îndată celui în drept, potrivit disp. art. 41 alin. 1,2,3 din OG 2/2001.

Instanţa apreciază că în cauză nu este îndeplinită nici cerinţa urgenţei, condiţie esenţială care ţine deînsăşi natura ordonanţei preşedinţiale.

Reclamanta justifică urgenţa, în principal, prin aceea că, prin măsura confiscării i s-a ridicat dreptul defolosinţă a mijlocului de transport şi prin această măsura se prefigurează iminenţa producerii unei pagubeînsemnate, care îi poate afecta activitatea curentă pentru o faptă neimputabilă, activitatea societăţiinemaiputând fi realizată, fiind în situaţia de a nu-şi mai putea achita ratele scadente aferente contractelor deleasing şi de credit, fapt ce va duce în mod inevitabil la falimentul societăţii.

Astfel, chiar dacă reclamanta a susţinut că ar exista urgenţă şi i s-ar crea un prejudiciu, nu a făcutdovada acestei urgenţe şi a prejudiciului, mai ales că din actele dosarului nu rezultă că mijlocul de transportconfiscat ar reprezenta singurul mijloc pe care îl deţine şi că prin confiscare activitatea sa nu ar mai putea firealizată şi că nu şi-ar mai putea achita ratele scadente.

Totodată, analiza condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, prin prisma titlurilor părţilor arechivala cu însăşi cercetarea în fond a dreptului, o prejudecare a fondului dreptului dedus judecăţii, ceea cecontravine condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 581 Cod Proc.Civ.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că cererea formulată de reclamantă nu îndeplineşte înmod cumulativ cerinţele impuse de art. 581 Cod. Proc. Civ. şi pe cale de consecinţă, constată că ridicareamăsurii confiscării, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a mijloacelor de transport confiscate ca măsurăcomplementară este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondata cererea de ordonanţă preşedinţială, formulată de reclamanta S.C. D A S.R.L.,cu sediul în Galaţi,, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară Galaţi, cu sediul în Galaţi. Cu drept derecurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.10.2009.3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Obligaţie de a face. Nu este îndeplinită condiţia vremelniciei dacă se solicită ridicarea măsurii confiscării unui mijloc de transport, şi pe cale de