Prin acţiunea înregistrată la data de 27.06.2006, reclamantul A.C. a chemat în judecată pe pârâţii D.I. şi D.E., solicitând instanţei
| Comentarii |
|
Prin acţiunea înregistrată la data de 27.06.2006,reclamantul A.C. a chemat în judecată pe pârâţii D.I. şi D.E., solicitândinstanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să îi oblige pe pârâţi să lase îndeplină proprietate şi posesie apartamentul cu 3 camere situat în Piteşti,str.Crinului nr.7, et.1, judeţul Argeş, cu obligarea la plata cheltuielilor dejudecată, cu motivarea că a dobândit dreptul de proprietate asupraapartamentului menţionat şi o cotă de din terenul de sub construcţie, plus186,24 m.p. curte aferentă construcţiei, în baza contractului de donaţieautentificat sub nr.879/1972, iar în anul 1987 s-a stabilit legal în R.F.G.
După acest eveniment, apartamentul a trecut în bazadeciziei nr.179/1987 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Argeş, înproprietatea statului, atribuindu-i o despăgubire derizorie. Solicitândrestituirea imobilului, după anul 1990, primăria a respins cererea iniţialăprecum şi cerere de restituire în baza Legii nr.10/2001, apartamentul fiindvândut chiriaşilor.
Prin întâmpinarea formulată, pârâţii D.E. şi D.I. au invocatexcepţiile autorităţii de lucru judecat, cu referire la decizia civilă nr.247/2004a Tribunalului Argeş, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.34/2005 aCurţii de Apel Piteşti, a lipsei calităţii procesuale active şi a celei pasive, apărţilor, precum şi inadmisibilitatea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr.4711/07.11.2006, Judecătoria Piteşti aadmis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, respingândcelelalte două excepţii şi implicit acţiunea reclamantului.
Asupra apelurilor declarate de părţi s-a pronunţat TribunalulArgeş prin decizia civilă nr.237/05.07.2007, în urma cărora a desfiinţatsentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Decizia tribunalului a fost recurată la Curtea de Apel Piteştide toate părţile, iar prin decizia civilă nr.26/R/31.01.2008 acestea au fostrespinse ca nefondate.
Prin sentinţa civilă nr.3324 din 4 iunie 2008, JudecătoriaPiteşti a respins acţiunea formulată de reclamant, cu consecinţa obligăriiacestuia la cheltuieli de judecată în cuantum de 1319,15 lei către pârâţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a analizat cuprioritate excepţiile invocate, fiind admise după cum urmează:
Cea a autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilănr.2424/2003 a Judecătoriei Piteşti, modificată în tot prin decizia civilănr.247/2004 a Tribunalului Argeş şi devenită irevocabilă prin decizia civilănr.34/R/2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost admisă în raport demomentul promovării acţiunii şi intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001(respectiv 14.02.2001).
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că apelantul-reclamant nu are titlu pe care să-l opună subdobânditorului de bună-credinţă al imobilului şi a dispus respingerea acţiunii reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantulA.A.C., apreciind că este nelegală şi netemeinică pentru următoarelemotive:
Analiza efectuată de instanţă privind excepţiainadmisibilităţii nu mai poate face obiectul analizei de fond şi nici asupraexistenţei autorităţii de lucru judecat în privinţa motivării hotărârii primeiinstanţe.
A arătat că excepţia autorităţii de lucru judecat estenefondată, arătând că între sentinţa civilă pronunţată în fondul prezenteicauze şi cea soluţionată prin decizia civilă nr.247/2004 de Tribunalul Argeşnu există triplă identitate şi astfel nu sunt îndeplinite cerinţele art.1201 Codcivil.
În privinţa excepţiei de inadmisibilitate, apelantul a arătat deasemenea că este nefondată, în raport de faptul că nicio dispoziţie legală nuinterzice revendicarea unui imobil naţionalizat de la terţul dobânditor.
În privinţa titlului de proprietate deţinut de apelant, s-a arătatcă este preferabil celui deţinut de subdobânditorul imobilului, care acumpărat apartamentul de la Statul Român al cărui titlu este profund viciat.
Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi au solicitat respingereaapelului ca nefondat.
Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.43 din 13 februarie2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Aman AlexandruConstantin, cu consecinţa obligării acestuia la cheltuieli de judecată încuantum de 1000 lei.
În adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut înesenţă că, admiterea excepţiei de către judecătorie a avut element dereferinţă decizia civilă nr.247/2004 a Tribunalului Argeş, devenită irevocabilăprin decizia civilă nr.34/2005 a Curţii de Apel Piteşti, cumpărarea de cătreintimaţii-pârâţi D. a imobilului în baza Legii nr.112/1995 realizându-se cubună-credinţă.
Stabilirea calităţii de proprietar pentru intimaţii-pârâţi a făcutca reclamantul să nu aibă calitatea procesuală activă în legătură curevendicarea imobilului.
Critica vizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost privităca neîntemeiată, deoarece decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţienr.33/2007 dată de Secţiile Unite a statuat că în privinţa situaţiilor deconcurs între legea specială şi legea generală, situaţia se rezolvă înfavoarea legii speciale, conform principiului speciallia generalibus derogant,chiar dacă acesta nu este prevăzut expres de legea specială.
Cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii s-a maistatuat că în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială(Legea nr.10/2001) şi CEDO - cea din urmă are prioritate, astfel căprioritatea poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare întemeiată pedreptul comun.
În speţă, s-a reţinut că reclamantul a beneficiat de reparaţiiîn natură de pe urma litigiilor purtate cu intimaţii-pârâţi şi anume cu privire laterenul revendicat alăturat imobilului apartament.
În privinţa fondului cauzei, s-a reţinut, acţiunea înrevendicare. nu putea fi promovată decât de proprietarul imobilului. Cumtitlul valabil îl au subdobânditorii imobilului, aspect soluţionat de cătreinstanţe irevocabil, apelantul-reclamant nu mai deţine un titlu de proprietatevalabil.
În consecinţă, tribunalul, în baza art.296 Cod procedurăcivilă, a respins apelul ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilăşi respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recursreclamantul A.A.C., criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarelemotive:
1. Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Codprocedură civilă raportat la art.295 şi 261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă -instanţa de a apel nu a analizat motivul de apel privind greşita admitere aexcepţiei autorităţii de lucru judecat.
Astfel, în cadrul primului motiv de apel, reclamantul asusţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia identităţii de cauză şi obiectpentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor art.1201 cod civil iar instanţa nuanalizează deloc motivul de apel propriu-zis, referirile expuse fiind cu totulstrăine de natura excepţiei ce făcea obiectul primului motiv de apel.
De asemenea, concluzia finală, conform căreia recurentulnu ar mai avea calitate procesuală activă în cauză vine în contradicţieflagrantă cu decizia aceluiaşi tribunal, nr.237/2007, prin care a fostdesfiinţată irevocabil soluţia dată în primul ciclu procesual de admitere aexcepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului (sentinţa civilă nr.4711/07.11.2006 a Judecătoriei Piteşti).
Astfel, prin decizia civilă nr.247/22.03.2004 pronunţată deTribunalul Argeş, instanţa s-a pronunţat asupra cererii de chemare înjudecată formulată de recurentul-reclamant, prin care a solicitat constatareanulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3/17.12.1996încheiat între Regotrans R.A. şi Dicu Ion şi Dicu Elena iar prin prezentacerere de chemare în judecată, recurentul a învestit instanţa de judecată cuo acţiune în revendicare a imobilului situat în Piteşti, str. Crinului nr.7, et.12,judeţul Argeş.
Or, este evident că între cele două cauze nu existăidentitate de obiect şi cauză, prima întemeindu-se pe dispoziţiile art.46 dinLegea nr.10/2001, instanţa pronunţând o hotărâre raportat la acest textlegal, pe când cea de-a doua este o acţiune în revendicare de drept comun,întemeindu-se pe dispoziţiile art.480 Cod civil, instanţa fiind obligată săprocedeze la o comparare de titluri valabile.
Nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1201 Cod civil,neexistând identitate de cauză şi obiect, recurentul susţine că se impunerespingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi trimiterea cauzei pentrusoluţionare pe fond la Judecătoria Piteşti.
2. Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Codprocedură civilă: excepţia inadmisibilităţii este nefondată.
Instanţa de fond a reţinut că după apariţia Legii nr.10/2001,aceasta având caracter special, este exclusă formularea unei cereri derevendicare în ceea ce priveşte un imobil naţionalizat, acţiunea fiindinadmisibilă, soluţie apreciată ca temeinică de instanţa de apel, care aarătat că prin decizia nr. 33 /2008 a ICCJ, dată in interesul legii s-a stabilit oierarhie de preferabilitate a normelor incidente în materia revendicării unuiimobil naţionalizat.
Astfel, în concursul dintre norma specială şi cea generalăva avea prioritate prima, iar în cazul în care norma specială contravineCEDO, se va da prioritate normei europene. În dispozitivul deciziei semenţionează expres că în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe întrelegea specială, respectiv Legea nr.10/2001, şi Convenţia europeană adrepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fidată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, înmăsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate orisecurităţii raporturilor juridice.
Prin urmare, prin decizia respectivă se recunoaşte expres şineechivoc posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare întemeiată pedreptul comun, indicându-se numai ordinea de prioritate a aplicării normelorincidente: norma internă generală, norma internă specială şi normaeuropeană.
Or, prezenta cerere de chemare în judecată este întemeiatăîn drept pe dispoziţiile art.480 Cod civil şi art.1 din Protocolul nr.1 adiţionalla Convenţie, ceea ce impune analiza pe fond a acţiunii, eventualelecontradicţii între diversele categorii de norme aplicabile constituind unaspect ce urmează a fi soluţionat în cadrul judecăţii propriu-zise.
În concluzie, în condiţiile în care nu există niciun temei dedrept care să excludă posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare încontradictoriu cu terţul dobânditor al unui imobil naţionalizat, se impunerespingerea excepţiei inadmisibilităţii ca nefondată, cu consecinţa trimiteriicauzei spre rejudecare.
3. Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Codprocedură civilă raportat la art.480 Cod civil şi art.1 din Protocolul nr.1adiţional la CEDO.
În ciuda menţinerii soluţiilor de admitere a două excepţiidirimante, se susţine că instanţa de apel face o referire laconică şi la fondulcauzei, în sensul că pârâţii au titlu valabil asupra imobilului, deşi actulnormativ ce a stat la baza preluării imobilului, respectiv Decretulnr.223/1947 era el însuşi neconstituţional, încălcând principiul egalităţii şi pecel al ocrotirii dreptului la proprietate prevăzute de art.17 şi 36 dinConstituţia României din 1965.
În condiţiile în care nu s-a făcut dovada unei cauze deutilitate publică şi nici nu s-a primit o dreaptă şi prealabilă despăgubire însensul legii, actul normativ în cauză încalcă totodată şi prevederile art.481Cod civil.
De asemenea, el intră în contradicţie cu dispoziţiile art.17din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care prevăd că oricepersoană are dreptul la proprietate şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrarde proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică.
În fine, decizia administrativă nr.179/1987 emisă deConsiliul Popular al Judeţului Argeş nu a fost comunicată recurentului,neavând astfel posibilitatea de a o ataca în faţa instanţei, contractul devânzare-cumpărare prin care imobilul a fost înstrăinat către foştii chiriaşi întemeiul Legii nr.112/1995, chiar dacă se admite că formal nu este lovit denulitate, fiind în mod evident viciat.
În condiţiile în care cei doi pârâţi cunoşteau faptul căapartamentul în cauză este naţionalizat, iar cu minime diligenţe puteau săafle intenţia reclamantului de revendicare, se apreciază că scopul real alcumpărătorilor nu l-a reprezentat decât achiziţionarea unui bun de marevaloare la un preţ derizoriu, cât mai repede posibil, în fraudarea dreptuluiadevăratului proprietar.
Aceştia au încheiat contract de vânzare-cumpărare,exonerând vânzătorul de răspunderea pentru evicţiune, dovadă clară afaptului că încă de la acel moment au conştientizat că există posibilitatea cafostul proprietar să revendice imobilul.
În ceea ce îl priveşte pe vânzător, acesta a acţionat cu ovădită rea-credinţă, în condiţiile în care a vândut imobilul, deşi era formulatăo cerere de restituire a acestuia.
Analizând titlul de proprietate al recurentului-reclamantcomparativ cu cel al pârâţilor, reiese cu evidenţă faptul că primul este multmai bine caracterizat, impunându-se a i se da preferinţă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacateşi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, iar în subsidiar, modificareadeciziei în sensul admiterii apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacateîn sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâţilor să îilase în deplină proprietate şi posesie imobilul revendicat.
Curtea, cu majoritate, a admis recursul, a casat decizia şisentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă de fond, reţinândurmătoarele:
Recurentul a criticat atât sentinţa instanţei de fond cât şicea pronunţată în apel, în primul rând sub aspectul modalităţii în careinstanţele au înţeles să soluţioneze cele două excepţii invocate, respectivcea a autorităţii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii acţiunii in revendicare,susţinând că primează excepţia privind admisibilitatea sau inadmisibilitateaacţiunii în revendicare. De modalitatea în care este rezolvată aceastăexcepţie, susţine recurentul, instanţa mai poate analiza şi celelalte excepţii,şi în final, în măsura în care aceste excepţii sunt respinse se poate trece lasoluţionarea în fond a cauzei.
Potrivit disp. art.137 cod procedură civilă, instanţa se vapronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celorde fond care fac de prisos, in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.In situaţia unui concurs între excepţii, cum este cazul în speţă, va fiinvocată şi soluţionată cu întâietate acea excepţie care face de prisosverificarea celei următoare. Sub acest aspect, obiectul excepţiei deinadmisibilitate îl reprezintă contestarea dreptului reclamantului de a sesizainstanţa, cu o acţiune in revendicare după apariţia legilor reparatoriispeciale, astfel că, din acest punct de vedere inadmisibilităţile diferă deapărările în fond şi se apropie de excepţiile de procedură.
Excepţia puterii lucrului judecat este o excepţie de fond,care paralizează acţiunea reclamantului, însă faţă de disp. art.137 codprocedură civilă ea poate fi analizată numai după excepţia inadmisibilităţiicare aşa cum s-a menţionat în doctrină se apropie de excepţiile deprocedură şi se impune a fi analizată cu prioritate.
Ambele instanţe au apreciat că acţiunea în revendicarepromovată de către reclamant este inadmisibilă pe calea dreptului comun caurmare a regimului juridic impus imobilului, singura modalitate de restituire aproprietăţii fiind aceea reglementată de Legea nr.10/2001, soluţie in raportde care, faţă de disp art. 137 cod procedură civilă nu se mai puteaupronunţa cu privire la nici un alt aspect al pricinii. Soluţia adoptată deinstanţele de fond privind inadmisibilitatea acţiunii in revendicare este incontradicţie cu Convenţia, decizia ICCJ nr. 33 /2008 şi dispoziţiile dreptuluicomun în materie.
Astfel, cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii înrevendicare pe calea dreptului comun a unui imobil ce a făcut obiectul Legiinr.10/2001, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Deciziacivilă nr.33/9.06.2008, într-un recurs în interesul legii, în sensul că Legeaspecială se va aplica întotdeauna cu prioritate, motiv pentru care bunurilepreluate de stat fără titlu pot fi restituite foştilor proprietari, numai în aceastăprocedură.
Instanţa supremă a statuat de asemenea că nu se poateaprecia că existenţa Legii nr.10/2001 exclude, în toate situaţiile, posibilitateade a se recurge la acţiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantulîntr-o atare acţiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensulart.1 din Primul Protocol adiţional şi trebuie să i se asigure accesul la justiţie".
Dispoziţiile mai-sus amintite nu fac decât să confirme tezapotrivit căreia o acţiune în revendicare fundamentată pe dreptul comun esteadmisibilă, pornind de la următoarele premise:
- aplicabilitatea dispoziţiilor Convenţiei atunci cândreclamantul invoca existenta bunului" în patrimoniul acestuia, inaccepţiunea C.E.D.O.
- necesitatea respectării dreptului de acces la justiţieprevăzut de disp. art. 6 din C.E.D.O.şi art. 21 din Constituţie
- caracterul mai favorabil al prevederilor Convenţiei în raportde Legea 10/2001, din perspectiva garantării şi respectării drepturilorfundamentale ale omului.
O astfel de concluzie decurge şi din dispozitivul decizieimenţionate, prin care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că în cazulîn care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială (Legea nr.10/2001) şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, convenţia areprioritate".
Prevalenta normelor Convenţiei asupra prevederilor dindreptul intern se stabileşte prin analiza concursului dintre legile interne şireglementările internaţionale. Modul de soluţionare a acestui concurs delegi este dat de art 20 din Constituţia României, care prevede:Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vorfi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală aDrepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România esteparte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratateleprivitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţiacazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Din compararea reglementării interne cu reglementareainternaţională rezultă în mod evident faptul că dispoziţiile ConvenţieiEuropene a Drepturilor Omului sunt mai favorabile decât dispoziţiile Legiinr.10/2001. Aceleaşi susţineri sunt valabile şi prin raportarea normelorConvenţiei la disp. art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Legea nr.10/2001-art.22 alin.(1) şi (5) conţine însă olimitare în timp a dreptului de a cere restituirea/respectarea dreptului deproprietate pentru proprietăţile abuziv confiscate, reglementare evidentinferioară principiilor prevăzute de Convenţie şi în totală contradicţie culegea generală (art.480 Cod civil) din care rezulta caracterul absolut,exclusiv şi perpetuu al dreptului de proprietate, cu consecinţacaracterului imprescriptibil al acţiunii în revendicarea lui, caracterrecunoscut prin dreptul intern şi practica CEDO.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art.1 din PrimulProtocol adiţional) nu face nici o distincţie, respectiv nu prevede nici olimitare in timp a dreptului de a cere respectarea proprietăţii. Relevantă subacest aspect este hotărârea pronunţată de C.E.D.O. în cauza Păduraruîmpotriva României care a reţinut caracterul imprescriptibil al acţiunii înrevendicare (...Revendicarea, ca acţiune petitorie imprescriptibilaurmăreşte a stabili in mod direct existenta dreptului de proprietate alreclamantului... ") Rezultă că Legea nr.10/2001 - disp.art.22 alin.(5) conţin onormă mai puţin favorabilă protecţiei dreptului de proprietate şi, ca atare,instanţele vor putea sa le înlăture de la aplicare.
Admisibilitatea revendicării este impusă de aplicareadirectă şi imediată în dreptul intern a C.E.D.O., în caz contrar încălcându-se următoarele drepturi fundamentale prevăzute atât de convenţie cat şi deconstituţie.
Dreptul de acces la instanţa - element indispensabildreptului la un proces echitabil prevăzut de de disp. art. 6.1. din C.E.D.O.în baza cărora fiecare persoana are dreptul la judecarea în mod echitabila cauzei sale, de către o instanţa independenta care va hotarî asupraîncălcarii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
Dreptul la respectarea proprietăţii - prevăzut de disp. art.1din Primul Protocol adiţional la Convenţie: orice persoana are dreptul larespectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sadecât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi deprincipiile generale ale dreptului internaţional."
Verificarea încălcării acestui drept prin respingerea acţiuniiin revendicare in situaţia analizată trebuie să pornească de la verificareacondiţiei ca reclamantul sa aibă un bun în sensul Convenţiei.
Art.1 din Protocolul 1 la Convenţie, conferă protecţiejuridică bunurilor actuale, care există în patrimoniul celui care pretinde ca i-afost încălcat dreptul de proprietate asupra lor.
O alta situaţie poate fi aceea a bunurilor la dobândireacărora aceştia ar avea cel puţin o speranţă legitimă (cauza Păduraruc.României).
Calitatea de titular actual al bunului revendicat poate sărezulte şi dintr-un act normativ care prevede masuri de restituire saurecunoaşterea preluării abuzive de către stat. În acest sens în legislaţiaromana s-au făcut mai multe astfel de recunoaşteri din partea statului acaracterului abuziv al preluării imobilelor in perioada 1945-1989 şi implicit acaracterului de bun actual al acestor bunuri in patrimoniul celor carereclama încălcarea dreptului.
Reclamantului-recurent i s-a recunoscut calitatea de titularal unui bun în sensul Convenţiei, prin decizia nr.775/2006, prin care i s-auacordat despăgubiri aferente imobilelor preluate abuziv, in temeiul Legii10/2001, existând astfel o speranţă legitimă de redobândire a bunurilor.
A declara acţiunea în revendicare ca inadmisibilă, arechivala deopotrivă cu anihilarea nejustificată a caracterului absolut,exclusiv şi perpetuu al dreptului de proprietate, cu consecinţa pierderiibeneficiului imprescriptibilităţii, atribut esenţial al revendicării imobiliare.
Respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în revendicare arînsemna şi afectarea substanţei dreptului de proprietate, nefiind respectatun raport de proporţionalitate între scopul urmărit (respectarea dreptului deproprietate încălcat) şi mijlocul procedural ales (trimiterea exclusiv laprocedura legii 10/2001 care limitează în timp şi formal dreptul de a cererestituirea).
Faţă de considerentele mai sus expuse, critica privindsoluţionarea greşită a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare s-aconstatat a fi întemeiată şi admisă, în temeiul art.312 cod procedură civilă,cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi trimiterii cauzei spre rejudecare laprima instanţă, care va analiza pe fond acţiunea în revendicare formulatăde reclamant, acţiune admisibilă potrivit normelor legale mai sus invocate.
2. Pronunţarea instanţei de fond pe excepţia ce derivă din neachitareatarifului legal privind înscrierea în cartea funciară a unui drept, face inutilăanaliza pe fond a litigiului, precum şi a criticilor pe fond în căile de atacArt.94 alin.1 din Legea nr.7/1996Art. 2 din Ordinul nr.371/2007 al Ministrului Internelor şi ReformeiAdministrative
Tribunalul, examinând apelul, a constatat faptul că cerinţaadministrativă a achitării tarifului prevăzut de lege, aşa cum a fost el calculatşi apoi nu a fost contestat pe căile prevăzute de lege, nu a fost îndeplinită.Astfel, potrivit art. 2 din Ordinul nr.371/2007, neplata tarifului stabilit şinecontestat de către cel ce formulează cererea către birou, atragerespingerea cererii, fără a mai fi necesară cercetarea temeiniciei acesteia.
Lipsa contestării tarifului aşa cum a fost el stabilit, pe caleareexaminării prevăzută de alin.6 al aceluiaşi articol, face imposibilăexaminarea, într-o eventuală cale jurisdicţională, a eventualelor greşeli cese pretinde a se fi făcut în momentul calculării acestui tarif.
Or, contestatorul nu a utilizat calea legală de examinare amodalităţii în care i-a fost stabilit tariful datorat pentru serviciile cerute, aşaîncât, soluţia de respingere a cererii sale, era cea care se impunea, fără amai fi necesară cercetarea celorlalte cerinţe privind existenţa dreptului acărui înscriere a cerut-o şi urmare a procedurilor în vederea realizării acestuidrept.
(Decizia civilă nr.1844/R din 03 decembrie 2009)
| ← Uzucapiune în regim de carte funciară. Legea aplicabilă.... | Primă instanţă. Contecios administrativ. → |
|---|
