Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2008, contestatorul F.D. a formulat, în contradictoriu cu intimatele Banca Comercială Română S.A. Bucureşti şi
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2008,contestatorul F.D. a formulat, în contradictoriu cu intimatele BancaComercială Română S.A. Bucureşti şi Banca Comercială Română -Sucursala Vâlcea, contestaţie împotriva deciziei de concediere nr.1680 din24 noiembrie 2008, prin care i s-a comunicat că încetează contractul demuncă al acestuia înregistrat sub nr.394/17.09.2007, pentru motive ce nuţin de persoana sa, ca urmare a concedierii colective, solicitând ca, prinhotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: desfiinţarea deciziei deconcediere nr.1680 din 24 nov. 2008; acordarea de despăgubiri morale caurmare a emiterii acestei decizii de concediere abuzive şi nelegale, ca şi dedespăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cucelelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat; cu cheltuieli dejudecată.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat, în fapt, căla data de 3 decembrie 2008 a fost chemat la serviciu, deşi era înconcediu şi i s-a înmânat decizia de concediere nr.1680 din 24 nov.2008,fără a i se oferi vreo explicaţie, decizie din care rezultă că a încetatcontractul de muncă al acestuia, înregistrat sub nr. 394/17.09.2007, pentrumotive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.
Ca temei de drept al deciziei au fost invocate prevederileart. 65 din Legea nr. 53/2003.
A precizat contestatorul că, potrivit contractului individual demuncă şi fişei postului, are funcţia de operator ghişeu bancar la BCR -Sucursala Vâlcea.
A apreciat contestatorul că decizie de concediere estenetemeinică şi nelegală întrucât aceasta a fost emisă şi comunicată în timpce se afla în concediu de odihnă. Or, conform art. 60 alin.1 lit.i din Legeanr.53/2003, concedierea salariaţilor nu poate avea loc pe durata efectuăriiconcediului de odihnă, iar art. 38 alin.II lit.h din contractul colectiv de muncăstipulează expres că nu poate fi dispusă concedierea salariaţilor pe durataefectuării concediului de odihnă. Conform art. 75 C.muncii, decizia deconcediere produce efecte de la data comunicării salariatului
A arătat contestatorul că, din prevederile legale mai-susindicate rezultă clar că nu poate avea loc concedierea pe perioadaconcediului de odihnă, decizia, în acest caz, fiind lovită de nulitate.
A susţinut contestatorul, că potrivit înscrisurilor ataşatecontestaţiei, se afla în cea de-a doua tranşă de executare a concediului deodihnă, care era pentru perioada 02.12.2008-16.12.2008 şi, cu toateacestea, a fost chemat la serviciu în data de 03.12.2008, în timp ce se aflaîn perioada concediului de odihnă, şi i s-a comunicat decizia de concedierenr.1680/24.nov.2008.
A apreciat contestatorul că decizia de concediere estenelegală şi pentru că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea total eronată aprevederilor legale şi ale contractului colectiv de muncă, respectiv art. 38alin.9 şi 10 din acest contract.
De asemenea, a precizat contestatorul că au fost încălcatedisp. art. 70-72 din C.muncii, ca şi prevederile CCM, decizia fiind lovită denulitate, întrucât după demiterea acestuia, au fost angajate alte persoane.
A mai susţinut contestatorul că decizia de concediere estecontradictorie, ca, de altfel, şi temeiul de drept. Astfel, conforma art. 3 dindecizia de concediere, motivul de drept al concedierii îl constituie art.65 dinC.muncii. prin urmare, se invocă prevederile art. 65, care reglementeazăconcedierea individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului,deşi în cuprinsul aceluiaşi articol şi, de mai multe ori, în cuprinsul deciziei,se vorbeşte de concediere colectivă".
Concedierea colectivă a fost definită în art. 68 C.muncii cafiind procesul prin care angajatorul decide desfiinţarea unui număr deposturi, desfiinţare care are la bază o motivaţie reală şi serioasă şi care aredrept rezultat desfacerea contractelor de muncă unui număr de minim 30 deangajaţi,într-o perioadă mai mică de 30 de zile.
În drept, au fost invocate Legea nr.53/2003, contractulindividual de muncă nr.394/17.09.2007, contractul colectiv de muncă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingereacontestaţiei arătând că, nu au fost încălcate de către angajator prevederileart. 60 alin.1 lit.i din Legea nr.53/2003, întrucât concedierea contestatoruluia fost dispusă la data de 24 nov.2008, dată la care acesta nu figura înconcediu de odihnă. Textul de lege menţionat face referire, în mod clar, lamomentul în care se poate dispune concedierea, şi nicidecum la momentulde la care această decizie îşi produce efectele.
A mai susţinut intimata că susţinerile contestatoruluireferitoare la încălcarea de către angajator a prevederilor legale alecontractului colectiv de muncă privind respectarea criteriilor avute în vederepentru stabilirea ordinii de prioritate în caz de concediere sunt, deasemenea, nefondate. În acest sens, a arătat intimata că motivul care a statla baza dispunerii măsurii concedierii contestatorului a constat în reducereaposturilor de consilier client retail zona rapidă" şi operator ghişeu bancar".
Faţă de motivul concedierii, întrucât această măsură a fostcauzată de aspecte care nu aveau nicio legătură cu persoana salariaţilor, lastabilirea acelora dintre ei care ocupau posturi de operator ghişeu bancar"şi cărora li se putea aplica această măsură, angajatorul a avut în vederecriteriile prevăzute de art. 38 pct.9 şi 10 din CCM, cu modificările şicompletările ulterioare, încheiat la nivelul BCR SA, aplicabil pe anul 2008,criterii care rezultă şi din notificarea intenţiei de concediere colectivă şi dinnotificarea deciziei de concediere colectivă.
De asemenea, a precizat intimata că, urmare a desfaceriicontractului colectiv de muncă în temeiul art 65 din C.muncii, contestatorul abeneficiat de plăţi compensatorii echivalente cu 12 salarii brute lunare,inclusiv sporurile prevăzute în CCM.
A mai arătat intimata că au fost respectate şi dispoziţiileart.70-72 din Codul muncii, iar la nivelul Sucursalei Vâlcea, ulteriorconcedierii contestatorului,, nu au fost angajate alte persoane pe postul deoperator ghişeu bancar", nefiind făcută nicio încadrare nouă pe locul demuncă al contestatorului.
A precizat intimata că art.65 din Legea nr.53/2003reglementează concedierea pentru motive fără legătură cu persoanasalariatului, concediere care, potrivit art. 66 din aceeaşi lege, poate fi, larândul ei, fie individuală, fie colectivă.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea -prin sentinţa civilă nr.606 din 9 iunie 2009 - a respins contestaţia formulată.
S-a reţinut că prin decizia de concediere nr.1680 emisă ladata de 24.11.2008 (fila 4 dosar), s-a dispus, în temeiul art.65 din Legeanr.53/2003 - Codul muncii, încetarea contractului individual de muncă alcontestatorului, înregistrat cu nr.394/17.09.2007, pentru motive ce nu ţin depersoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.
Decizia a fost înmânată contestatorului la data de 3decembrie 2008, dată la care, fiind în concediu de odihnă, a fost chemat laserviciu în acest scop, după cum precizează acesta chiar prin cererea dechemare în judecată.
Potrivit art. 60 alin.1 lit.i din Codul muncii şi art.38 alin.11lit.h din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul BCR S.A., aplicabilpe anul 2008, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durataefectuării concediului de odihnă.
Însă, aşa cum rezultă din decizia contestată, concediereacontestatorului a fost dispusă de angajator la data de 24.11.2008. Or, ladata respectivă contestatorul nu se afla în concediu de odihnă, ci în cadrulprogramului normal de lucru, perioada în care reclamantul figura înconcediu de odihnă fiind 2 decembrie 2008-16 decembrie 2008, aşa cumarată chiar acesta în contestaţia formulată. Nu există nicio dispoziţie legalăprin care să fie interzisă comunicarea deciziei de concediere în timpulefectuării concediului de odihnă de către salariatul vizat de această măsură.
Contestatorul face confuzie între cele două momentediferite: cel al dispunerii concedierii şi cel de la care aceasta îşi produceefectele. Potrivit art.75 din Codul muncii, decizia de concediere produceefecte de la data comunicării salariatului.
Dispoziţiile legale invocate (art.60 alin.1 lit.i din Legea53/2003) sunt foarte clare, nelăsând loc nici unei interpretări contradictorii,acestea făcând referire la momentul în care nu poate fi dispusăconcedierea, şi nicidecum la momentul de la care această decizie îşiproduce efectele. De altfel, angajatorul i-a acordat contestatorului untermen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, care a început să curgă de ladata comunicării deciziei, prevăzându-se în art.5 din actul contestat că laexpirarea termenului de preaviz încetează contractul individul de muncă alsalariatului.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că susţinerilecontestatorului în sensul că, prin emiterea deciziei, au fost încălcatedispoziţiile art.60 alin.1 lit.i din Codul muncii, sunt lipsite de temei.
Nu s-a reţinut nici critica vizând nerespectarea de cătreangajator a criteriilor prevăzute de art. 38 alin.9 şi 10 din C.C.M..
Toţi salariaţii care ocupau posturi de natura celor afectatede măsura concedierii au fost supuşi unei proceduri de evaluare, în urmarezultatelor acestei proceduri stabilindu-se cei cărora urma să li se aplicemăsura concedierii. Procedura de evaluare a fost efectuată de către ocompanie externă specializată. În urma procesului de evaluare,contestatorul a obţinut cel mai mic punctaj (2,97), fiind menţinuţi în unitate,din cei 11 salariaţi care ocupau posturi de operator ghişeu bancar la nivelulSucursalei Vâlcea şi care au optat pentru rămânerea în bancă, salariaţiicare au obţinut primele şase punctaje (între 4,17 şi 4,76), conformnumărului de posturi de operator ghişeu bancar aprobate pentru aceastăunitate (şase), posturile celorlalţi 5 fiind supuse reducerii (aspecte carerezultă din înscrisurile existente la filele 125, 217-220 dosar).
Prin urmare, la aplicarea criteriul invocat de contestator(deţinerea unui copil minor în întreţinere), menţionat la alin.10 lit.c, s-ar fiputut trece numai în măsura în care doi sau mai mulţi salariaţi care ocupauposturi de operator ghişeu bancar la nivelul Sucursalei Vâlcea (între care s-ar fi aflat şi contestatorul) ar fi obţinut punctaje identice în baza primuluicriteriu de departajare aplicabil, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.
Lipsită de temei este şi critica privind nerespectarea decătre angajator a dispoziţiilor art. 70-72 din Legea nr.53/2003, în sensul căunitatea, după dispunerea concedierii, a angajat alte persoane. Astfel,banca a întocmit notificarea intenţiei de concediere colectivă nr. MW652/25.06.2008 (filele 80-89 dosar), notificare ce cuprinde toate elementeleimpuse de art. 69 alin.2 din lege şi care a fost comunicată FederaţieiSindicatelor Independente din BCR SA (nr.112/25.06.2008), InspectoratuluiTeritorial de Muncă şi Agenţiei Locale de Ocupare a Forţei de Muncă aMunicipiului Bucureşti, conform art. 70 din Legea nr.53/2003. Propunerilorfăcute de sindicat prin adresa nr.153/01.07.2008 (filele 90-94), angajatorulle-a răspuns în scris şi motivat prin adresa nr.715/11.07.2008 (filele 95-97).Totodată, angajatorul a întocmit şi comunicat notificarea privind aplicarea deconcediere colectivă nr.DRU 11.839/14.08.2008 (filele 99-107), notificare cecuprinde elementele impuse de art.71 ind.1 alin.2 din Legea nr.53/2003 şicare a fost comunicate către I.T.M., Agenţia Locală de Ocupare a Forţei deMuncă a Municipiului Bucureşti şi Federaţia Sindicatelor Independente dinBCR SA (nr.137/20-08.2008).
Referitor la despăgubirile solicitate, s-a arătat că, aşa cumrezultă şi din decizia contestată (art.5 alin.3), contestatorul a beneficiat deplăţi compensatorii în conformitate cu prevederile din anexa 4 la CCM alBCR înregistrat sub nr.6321/2007, în afara drepturilor cuvenite la zi, plăţi încuantum de 26.376 lei, reprezentând echivalentul a 12 salarii brute lunare,inclusiv sporurile prevăzute în CCM, care i-au fost virate la data de26.03.2009 potrivit statului de plăţi compensatorii depus la dosar.
Astfel cum rezultă din textul art. 78 din C.muncii,despăgubirile pot fi acordate salariatului numai în măsura în careconcedierea a fost efectuată în mod netemeinic şi nelegal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal,contestatorul F.D.
1. Se arată în motivarea recursului formulat că sentinţainstanţei de fond este nelegală şi temeinică întrucât instanţa nu a fostalcătuită potrivit dispoziţiilor legale, motive de casare prevăzut de art.304pct.1 Cod procedură civilă.
Instanţa care a soluţionat cauza a fost constituită din doijudecători şi doi magistraţi asistenţi, din care unul, I.S., era incompatibil însoluţionarea cauzei faţă de prevederile art.27 pct.1 şi 7 Cod procedurăcivilă, întrucât până în urmă cu câteva luni a avut calitatea de jurist la BCRRm.Vâlcea.
De asemenea şi fiul său, S.I., lucrează la BCR - AgenţiaFlacăra din cartierul Ostroveni, în funcţia de consilieri credite.
2. Hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinicăîntrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi, mai mult, cuprindemotive contradictorii şi străine de natura pricinii, motiv de casare prevăzutde art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Cu privire la motivarea hotărârii în jurisprudenţa CEDO s-astatuat că nemotivarea acesteia reprezintă o încălcare a dreptului la unproces echitabil prevăzut şi garantat de art.6 din Convenţia Europeană şi căeste necesar ca în motivarea hotărârii să se regăsească argumenteledecisive pentru soluţionarea cauzei, judecătorul având obligaţia de arăspunde la toate capetele de cerere.
Motivarea instanţei de fond se restrânge la două fraze care,în plus, sunt contradictorii şi lipsite de logică juridică, deşi dosarul a stat perolul instanţei mai multe luni de zile.
3. Hotărârea instanţei de fond este nelegală fiind dată cuîncălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304pct.9 Cod procedură civilă.
- instanţa de fond a interpretat şi aplicat total eronatprevederile art.60 alin.1 lit.i, art.75 din Legea nr.53/2003 şi art.38 alin.11 lit.hdin Contractul colectiv de muncă.
Nu s-a avut în vedere că, potrivit art.60 alin.1 lit.i din Legeanr.53/2003, concedierea salariaţilor nu poate avea loc pe durata efectuăriiconcediului de odihnă, menţiune expres prevăzută şi în art.38 alin.11 lit.hdin Contractul colectiv de muncă.
Pe de altă parte prevederile art.75 din Codul muncii arată cădecizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Nu s-a avut în vedere de instanţa de fond că din acteledosarului rezultă că contestatorul, la data când s-a comunicat decizia dedesfacere a contractului de muncă, era în executarea celei de a doua tranşea concediului de odihnă şi a fost chemat la serviciu pentru a i se comunicaaceastă decizie, situaţie în care decizia emisă este nulă.
- instanţa de fond a interpretat eronat prevederile art.38 dinContractul colectiv de muncă şi ale art.70-73 din Legea nr.53/2003.
Nu s-a avut în vedere că acesta are în întreţinere un copilminor şi nu s-au respectat criteriile prevăzute de art.38 alin.9 şi 10 dinContractul colectiv de muncă şi nici prevederile art.72 din Codul muncii,întrucât, după încetarea contractului de muncă al contestatorului pârâta aangajat şi alte persoane pe posturi similare celui pe care acesta l-a deţinut.
- instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat prevederileart.65 şi 68 din Legea nr.53/2003.
În decizia de concediere se menţionează ca temei legal alconcedierii prevederile art.65 din Legea nr.53/2003, care reglementeazăconcedierea individuală pentru motive care nu ţin de persoana salariatului,deşi de mai multe ori în cuprinsul deciziei se vorbeşte de concedierecolectivă.
Motivarea instanţei cu privire la temeiul deciziei deconcediere este astfel contradictorie şi străină de natura pricinii, iar motivarecu privire la evaluare nu are nicio relevanţă în speţă, având în vedere cărecurentul a fost concediat pentru motive care nu ţin de persoanaangajatului şi evaluarea s-a făcut de o firmă care nu are legătură cu bancaşi nu are în vedere competenţele profesionale.
4. Avându-se în vedere că este vorba de un recurs formulatîmpotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, sesolicită examinarea cauzei sub toate aspectele faţă de prevederile art.3041Cod procedură civilă.
Instanţa de fond nu a analizat toate motivele contestaţieiformulate, nu i-a oferit posibilitatea contestatorului de a se apăra şi aînlăturat întreg probatoriul administrat în cauză impunându-se reanalizareaacestuia.
Curtea a admis recursul declarat de contestator şi amodificat sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a contestaţiei şiconstatării nulităţii deciziei de concediere nr.1680 din 24 noiembrie 2008emisă de intimata Banca Comercială Română SA Bucureşti.
Intimata a fost obligată la plata către contestatorul-recurenta despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cucelelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta.
A fost respinsă cererea pentru plata daunelor morale, iarintimata a fost obligată la plata către recurentul contestator a cheltuielilor dejudecată de 800 lei, la fond şi recurs.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinuturmătoarele:
Recursul declarat de contestator este în parte întemeiat.
Primul motiv de recurs vizează motivul prevăzut de art.304pct.1 Cod procedură civilă, atunci când instanţa nu a fost alcătuită potrivitdispoziţiilor legale, întrucât asistentul judiciar S.I. a fost incompatibil.
Analizând aceasta se constată că potrivit art.29 Codprocedură civilă, propunerea de recuzare se va face verbal sau în scrispentru fiecare judecător în parte şi înainte de încheierea oricărei dezbateri,iar potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, când motivele de recuzare s-au ivit dupăînceperea dezbaterilor, partea este obligată să propună recuzarea de îndatăce aceste motive îi sunt cunoscute, aşa cum se arată în recursul formulat,motivele care ar trebui să determine recuzarea asistentului judiciar S.I.constau în faptul că acesta a avut până în urmă cu câte luni calitatea dejurist la BCR Vâlcea şi că fiul său S.I. lucrează la această instituţie în funcţiade consilier credite. De aici rezultă că recurentul-contestator, în calitatea sade angajat la BCR Vâlcea, a fost coleg atât cu S.I., cât şi cu S.I., situaţie încare cunoştea acest lucru înainte de începerea oricărei dezbateri.
Cum recurentul a fost prezent la instanţă la toate termenelede judecată rezultă că motivele de recuzare s-au ivit înainte de începereadezbaterilor, însă acesta nu le-a invocat nici pe parcursul soluţionării cauzei,ci numai în recurs.
Cea de-a doua critică formulată de recurent este deasemenea nefondată.
Instanţa de fond a respins contestaţia formulată, motivândîn mod clar că decizia a fost înmânată contestatorului în perioadaconcediului de odihnă, însă a fost emisă anterior, când contestatorul se aflala serviciu, că intimata a respectat criteriile prevăzute de art.38 alin.9 şi 10din Contractul colectiv de muncă, precum şi disp. art.70-72 dinLegea nr.53/2003, reţinând în final că desfiinţarea locului de muncă alcontestatorului ca şi a locurilor de muncă ocupate de ceilalţi salariaţiconcediaţi este efectivă, cauza desfiinţării fiind reorganizarea activităţii dinunităţile retail generată de optimizarea fluxurilor aprobate de comitetulexecutiv al BCR S.A. în data de 12 mai 2008, reorganizare care a impus lanivelul întregii bănci reducerea a 416 posturi de consilieri clienţi zonă rapidăşi 419 posturi de operatori ghişeu bancar.
Cum respingerea capătului de cerere al contestaţieiformulate a fost motivat în fapt pe larg, în fiecare caz în parte, prin prismasusţinerilor părţilor şi a concluziilor rezultate din probele administrate încauză, nefiind îndeplinite cerinţele art.304 pct.7 Cod procedură civilă, şiacest recurs este neîntemeiat.
Instanţa a constatat a fi întemeiat însă cel de-al treilea motivde recurs care vizează greşita aplicare a legii, prevăzut de art.304 pct.9 Codprocedură civilă.
Astfel, prin decizia de concediere nr.1680/24 noiembrie2008, intimata a încetat contractul de muncă al contestatorului F.D., dinfuncţia de operator ghişeu bancar, pentru motive ce nu ţin de persoanasalariatului, ca urmare a concedierii colective.
La art.5 din decizie s-a menţionat că salariatul beneficiazăde un termen de preaviz de 20 zile lucrătoare, care începe să curgă de ladata comunicării deciziei şi că la expirarea termenului de preaviz înceteazăcontractul individual de muncă al salariatului.
Decizia de concediere a fost emisă de intimată la data de24 noiembrie 2008 şi a fost comunicată acestuia la data de 3 decembrie2008, dată la care recurentul se afla în efectuarea concediului de odihnă şia fost chemat la serviciu pentru această comunicare, aşa cum a arătatcontestatorul, iar intimata nu contestă aceasta.
Potrivit art.60 alin.1 lit.i din Codul muncii, concediereasalariaţilor nu poate fi dispusă pe durata efectuării concediului de odihnă.
Pe de altă parte, în contractul colectiv de muncă se prevedela art.38 alin.11 lit.h, menţiunea concedierea salariaţilor nu poate fi dispusăpe durata efectuării concediului de odihnă".
Rezultă astfel, că atât prevederile contractului colectiv demuncă, cât şi cele ale Codului muncii, precizează în mod clar că nu poate fidispusă concedierea salariaţilor în perioada în care aceştia se află înconcediul legal de odihnă.
Pe de altă parte, potrivit art.75 din Codul muncii, decizia deconcediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Scopul prevederilor art.60 alin.1 lit.i, cât şi art.75 din Legeanr.53/2003, este acela de a proteja angajatul în sensul că până la data lacare acesta ia cunoştinţă de concediere aceasta nu-şi poate produceefectele.
În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, decizia de concedierea contestatorului a fost emisă la data de 24 noiembrie 2008, iarcomunicarea către acesta s-a făcut la data de 3 decembrie 2008.
Instanţa de fond a reţinut că, din moment ce la data emiteriideciziei de concediere contestatorul nu se afla în executarea concediului deodihnă, ci în cadrul programului de lucru, iar comunicarea i s-a făcut înperioada concediului de odihnă, nu se poate pretinde că încetareacontractului de muncă a avut loc în perioada concediului de odihnă.
Or, atâta vreme cât decizia de concediere îşi produceefectele potrivit textului de lege sus-arătat, de la data comunicării,comunicare care s-a făcut contestatorului în perioada cât îşi efectuaconcediul de odihnă, în mod greşit au fost interpretate de instanţa de fonddispoziţiile legale privind emiterea deciziei de concediere.
Atâta vreme cât din textele de lege invocate mai sus rezultăclar că nu se poate dispune încetarea contractului de muncă în perioadaefectuării concediului de odihnă şi că decizia de concediere în litigiu a fostcomunicată contestatorului în perioada cât acesta îşi efectua concediul deodihnă şi de atunci îşi produce efectele, nu se poate pretinde existenţa uneiconfuzii între cele două momente diferite, cel al dispunerii concedierii şi celde la care îşi produce efectele, aşa cum a procedat instanţa de fond.
Pe de altă parte, potrivit art.73 din Codul muncii,persoanele concediate în temeiul art.61 lit.c şi d şi art.65 şi 66 din Codulmuncii, beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zilelucrătoare.
Aşa cum s-a arătat mai sus, temeiul legal al deciziei deconcediere fiind menţionat în art.65 din Codul muncii, intimata a acordatcontestatorului un termen de preaviz de 20 de zile de la data comunicăriideciziei.
Cum contestatorul se afla în efectuarea concediului deodihnă nu i se putea aplica termenul de preaviz de 20 zile de la datacomunicării deciziei, acestuia i s-au încălcat şi prevederile legale privindefectuarea preavizului respectiv.
Din cele arătate rezultă că decizia de concediere acontestatorului-recurent a început să-şi producă efectele în perioada cândacesta efectua concediul de odihnă, situaţie în care potrivit art.60 alin.1 lit.i,art.75 din Legea nr.53/2003 şi art.38 alin.11 lit.h din Contractul colectiv demuncă, decizia astfel emisă este nulă.
Aşa fiind, recursul formulat a fost admis, cu consecinţamodificării sentinţei atacate şi constatării nulităţii deciziei de concedierenr.1680 din 24 noiembrie 2008, emisă de intimată.
Potrivit art.78 din Codul muncii, instanţa a obligatangajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şireactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Referitor la cererea privind plata daunelor morale s-aconstatat că nu s-a făcut dovada de către contestator cu nicio probă asupraintervenţiei unei asemenea daune, situaţie în care această cerere a fostrespinsă.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, faţă de situaţiaadmiterii recursului şi admiterii în parte a contestaţiei, intimata a fostobligată la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-contestator, însumă de 800 lei, efectuate la instanţa de fond şi de recurs.
CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE8. Motivarea superficială a deciziei este asimilată cu nemotivarea ei, fiindîncălcate disp. art.261 alin.5 Cod procedură civilă, ceea ce conduce lacasarea deciziei, pentru necercetarea fonduluiArt. 312 alin.5 teza I Cod procedură civilă
Din motivarea lapidară şi superficială, rezultă că instanţa de apel nua făcut o analiză proprie a probelor administrate, neexistând o constataredirectă şi proprie a acestei instanţe, care se rezumă doar, la a prelua câtevaidei din motivarea instanţei de fond, ceea ce echivalează cu necercetareafondului cauzei, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 312 alin.5 teza I Codprocedură civilă, impunându-se casarea deciziei recurate, cu trimitereacauzei spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.
(Decizia civilă nr.1958/R-MF din 17 decembrie 2009)
| ← Divort- relatia extraconjugală a reclamantului intervenită... | Criterii de încredinţare spre crestere si educare a copilului... → |
|---|
