REVENDICARE. NERESPECTAREA PREVEDERILOR ART.315 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. PREZUMŢIA AUTORITĂŢII LUCRULUI JUDECAT.
| Comentarii |
|
REVENDICARE.NERESPECTAREA PREVEDERILORART.315 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. PREZUMŢIAAUTORITĂŢII LUCRULUI JUDECAT.
Potrivit disp.art.315(1) Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanţeide recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iardecizia atacată încalcă statuările asupra problemei de drept invocată în recurs.
Această decizie a încălcat prezumţia autorităţii lucrului judecat, prevăzută deart.1201 din Codul civil, rezultată printr-o hotărâre judecătorească, prin care s-a reţinut că estelegal titlul prezentat de reclamanţi şi are forţă probantă, fiind mai bine caracterizat.
(Decizia civilă nr.772/R din 10 mai 2006 pronunţată de Curteade Apel Piteşti).
Prin cererea înregistrată la 28.06.2002, reclamanţii au chemat înjudecată mai mulţi pârâţi pentru a fi obligaţi să le respecte fiecare deplinaproprietate asupra terenului identificat în acţiune şi plata contravalorii lipsei defolosinţă a acesteia.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanţilor, în calitate demoştenitori ai defunctei I.M., le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asuprasuprafeţei de teren de 6.216 mp. pe care în mod abuziv pârâţii au ocupat-o.
Pârâta M.V., moştenitoarea lui R.I.-decedat, a solicitat prin cererereconvenţională să se dispună desfiinţarea procesului verbal de punere în posesieeliberat reclamanţilor, ca nelegal, arătând că aceştia în mod nelegal au fost puşi înposesie de către o altă comisie, decât cea care le-a reconstituit lor dreptul deproprietate.
Prin sentinţa civilă nr.669/23.04.2002, Judecătoria Curtea de Argeş aadmis în parte cererea principală şi au fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor îndeplină proprietate şi posesie suprafeţele identificate în dispozitiv şi evidenţiate înschiţa de plan anexă raportului de expertiză.
S-a respins cererea principală faţă de M.V., cererea reconvenţională aacesteia ca neîntemeiată, precum şi cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor laplata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului.
În motivarea hotărârii s-a arătat că din probele administrate a rezultatcă cererea reclamanţilor de a fi obligaţi pârâţii Z.M. şi D.N. să le respecte dreptul deproprietate, este neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile au declarat apel reclamanţii, care au susţinutcă în mod greşit a fost respinsă acţiunea faţă de pârâţii M.V., D.N. şi Z.V., deoareceaceştia au acaparat suprafeţe din terenul în litigiu.
S-a mai precizat că terenul provine de la autoarea reclamanţilor, I.M.,iar schimburile de teren invocate de intimaţii pârâţi nu sunt valabile, nefiindîntocmite în formă autentică, că terenurile în discuţie se aflau la data de 1.01.1990 înpatrimoniul C.A.P. şi în consecinţă au fost atribuite reclamanţilor, în calitate demoştenitori ai fostei proprietare.
Prin decizia civilă nr.1666/11.11.2002 pronunţată de Tribunalul Argeşs-a admis apelul declarat de reclamanţi, s-a schimbat în parte sentinţa, în sensul căau fost obligaţi şi ceilalţi pârâţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesieasupra terenurilor specificate.
S-a reţinut că reclamanţilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietatepentru terenul în litigiu, conform Hotărârii nr.108/1992 a Comisiei Judeţene Argeşpentru aplicarea Legii nr.18/1991 şi au fost puşi în posesie, iar pârâţii s-au apăratinvocând efectuarea unor schimburi de terenuri, apărare ce nu poate fi reţinută,actele de schimb nefiind întocmite în formă autentică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Z.V., D.N. şi M.V.,criticând-o pentru motivele prev.de art.304 pct.9 şi 10 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.703/R/9 aprilie 2003 pronunţată de Curtea deApel Piteşti s-au admis recursurile declarate de pârâţi, s-a casat decizia în parte şi s-atrimis cauza spre rejudecarea apelului, în privinţa pârâţilor-recurenţi, la acelaşitribunal.
În motivarea deciziei de mai sus, Curtea a reţinut că, în cauză, pentruterenurile în litigiu, ambele părţi invocă un drept de proprietate, iar instanţa de apelnu a comparat titlurile acestora, soluţionând cauza greşit, pe excepţie, fără a intra încercetarea fondului.
De asemenea, în considerentele deciziei s-a menţionat că pentrusoluţionarea fondului cauzei este absolut necesară identificarea terenurilor preluatede la autorii părţilor şi a celor primite de aceştia, precum şi a terenurilor asupracărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamanţilor, pentru a se vedeasituaţia juridică a acestora la 1.01.1990.
Tribunalul Argeş prin decizia civilă nr.1700 din 20.11.2003, dupăefectuarea unei expertize tehnice, a admis apelul declarat de reclamanţi şi aschimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat şi pe pârâţii D.N. şi M.V. să lasereclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafeţele de 689 mp., respectiv 861mp., identificate de expert. A fost menţinută în rest sentinţa şi s-au compensatcheltuielile de judecată.
În adoptarea acestei decizii s-a reţinut că apelul formulat de pârâtulZ.V. este nefondat, deoarece prin decizia civilă nr.1600/1997 a Tribunalului Argeş,irevocabilă, s-a statuat că acesta şi soţia sa au dobândit terenul de 900 mp. încomuna C. în luna noiembrie 1974 de la P.M., contra sumei de 9.000 lei, care a fostachitată la acea dată.
În acel dosar a formulat cerere de intervenţie G.M., care a susţinut căeste proprietara terenului potrivit Legii nr.18/1991 şi s-a constatat că a operatschimbul legal de terenuri şi că intervenienta şi sora sa L.V. au fost puse în posesiepe terenul de 1.056 mp. din punctul Ţarină", comuna D., primit de autoarea lor înschimbul terenului din punctul Miuţa".
În ce-l ce priveşte pe pârâtul D.N. s-a reţinut că nu sunt aplicabile înspeţă dispoziţiile art.41 alin.1 din Legea nr.18/1991, deoarece casa de pe terenul de689 mp. este nelocuibilă şi se află într-o stare avansată de uzură, fiind demolabilă.
Totodată, titlul de proprietate nr.116728/2002 este mai binecaracterizat decât uzucapiunea invocată de pârât, întrucât terenul înscris în titlu seregăseşte în registrul agricol al autoarei Ionescu Maria.
Referitor la compararea titlurilor de proprietate ale reclamanţilor şipârâtei M.V. s-a reţinut că titlul de proprietate al reclamanţilor este mai binecaracterizat, deoarece terenul din acest act se regăseşte în registrul agricol al autoareiacestora. În plus, cu privire la dispoziţiile art.16 din Legea nr.18/1991 nu s-a pututstabili cu certitudine că terenul a aparţinut autorului acestei pârâte şi deci nu sepoate verifica legalitatea schimbului de terenuri.
Recursul declarat de reclamanţi şi pârâta M.V., întemeiat pedisp.art.304 pct.9 şi 10 Cod procedură civilă, a fost admis prin decizia civilănr.496/R din 14.04.2005 a Curţii de Apel Piteşti, cu consecinţa casării deciziei şi atrimiterii cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, reţinându-se că potrivitdispoziţiilor art.1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere înjudecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşipărţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Deşi obiectul este acelaşi, atât în cauza de faţă, cât şi în dosarulsoluţionat prin decizia civilă nr.1600/1997 a Tribunalului Argeş, irevocabilă prindecizia civilă nr.896/R/13.04.1998 a Curţii de Apel Piteşti, respectiv revendicareaterenului în suprafaţă de 910 mp, părţile şi cauza juridică sunt diferite.
În dosarul nr.1458/1997 al Tribunalului Argeş, părţi au fost P.M., încalitate de reclamantă, intervenienta în interes propriu G.M. şi Z.V. şi Z. M., încalitate de pârâţi, deci, a figurat ca intervenientă numai una din părţile care aveaucalitatea de moştenitori ai autoarei reclamanţilor, respectiv G.M., în prezentdecedată, nu şi coindivizara L.V.
L.V. este parte numai în cea de a doua acţiune, astfel că acesteia nu-ipot fi opuse cu autoritate de lucru judecat hotărârile judecătoreşti pronunţateanterior.
Nu există identitate nici de cauză (eadem causa petendi), cerinţăobligatorie pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.
Prin cauză se înţelege faptul juridic sau material care constituie temeiullegal al dreptului pretins.
Cauza este aşadar justificarea obiectului cerut, care nu se confundă cuobiectul şi nici cu mijloacele ei de susţinere.
Din acest punct de vedere, în prima acţiune, temeiul legal al dreptuluipretins îl constituie un proces verbal de punere în posesie pentru terenul dinpct.Ţarină", în timp ce în prezenta cauză se invocă un alt proces verbal de punereîn posesie, pentru un teren situat în pct.Miuţa Stăneşti", cât şi un titlu deproprietate, acte ce nu au stat la baza cererii de intervenţie formulată de G.M. cadovadă a dreptului de proprietate pentru terenul revendicat prin cererea deintervenţie.
În concluzie, în mod greşit instanţa de apel a reţinut ca fiindîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat şi aceasta numai prin aplicarea greşităa disp.art.1201 Cod civil.
Având în vedere că apelul a fost soluţionat faţă de pârâtul Z.V. fără ase intra în cercetarea fondului, în baza disp.art.312 pct.2 şi 5 Cod procedură civilă,s-a reţinut că se impune admiterea recursului şi casarea deciziei, cu trimiterea cauzeispre rejudecare la acelaşi tribunal.
Recursul declarat de pârâta M.V. s-a reţinut a fi nefondat.
În rejudecare cauza a fost înregistrată la tribunal sub nr.3043/2005 şica urmare a decesului pârâtului Z.V. au fost introduşi în cauză moştenitorii acestuia,Z.M. şi Z.M.
Prin decizia civilă nr.1235 din 2.12.2005, Tribunalul Argeş a respins canefondat apelul declarat de reclamanţi şi de către pârâta M.V. în contradictoriu cuceilalţi pârâţi.
În motivarea deciziei, tribunalul a apreciat că apelul este nefondatîntrucât titlul deţinut de pârâtul Z.V. îl reprezintă o hotărâre judecătorească princare s-a confirmat o tranzacţie imperfectă, consemnată într-un înscris subsemnătură privată, respectiv prin sentinţa civilă nr.2778/1996 a Judecătoriei Curteade Argeş, definitivă prin decizia civilă nr.1600/1997 a Tribunalului Argeş, s-aconstatat că acesta şi soţia sa sunt proprietarii suprafeţei de 900 mp, situată încomuna C., satul S.
În cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, ci puterea lucruluijudecat, ce exprimă ideea de impunere a adevărului stabilit printr-o hotărârejudecătorească în câmpul relaţiilor juridice.
Or, prin hotărârile judecătoreşti menţionate s-a statuat că pârâtul Z.V.şi soţia acestuia sunt proprietarii suprafeţei de teren revendicată de reclamanţi încadrul acţiunii în revendicare, instanţa trebuind să compare titlurile părţilor,reclamanţii invocând un proces verbal din 1998 şi un titlu de proprietate emis în2002, iar pârâţii o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Examinând titlul de proprietate al reclamanţilor, tribunalul a observatcă acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul din comuna D.,pe fila verso al acestuia menţionându-se la rubrica observaţii" că două suprafeţesunt situate în comuna C. Procesul verbal de punere în posesie nr.2003/1998 a fosteliberat de comisia locală din comuna C. de fond funciar, iar reclamanţii au fostvalidaţi prin hotărârea comisiei judeţene nr.108/1992 la propunerea comisiei localede fond funciar din comuna D., încălcându-se art.9 alin.3 din Legea nr.18/1991, înforma iniţială, ca şi cea modificată prin Legea nr.247/1995.
În speţă, terenul se afla pe raza comunei C., deci competenţa desoluţionare a cererii îi revenea acestei comisii, neavând nici o importanţă că terenular fi aparţinut autorului reclamanţilor, anterior cooperativizării, câtă vremereconstituirea s-a făcut cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr.18/1991,modificată şi republicată.
În raport de aceste considerente s-a apreciat că titlul de proprietate alpârâtului Z.V. este mai bine caracterizat.
Recursul reclamanţilor, încadrat în prevederile art.304 pct.7, 8 şi 9 Codprocedură civilă, a fost admis de Curtea de Apel Piteşti prin decizia civilă nr.772/Rdin 10 mai 2006, modificată decizia tribunalului, iar pe fond a fost admisă acţiuneareclamanţilor şi faţă de moştenitorii lui Z.V., în sensul obligării acestora larespectarea reclamanţilor a dreptului de proprietate şi posesie pentru terenul de 910mp, din intravilanul comunei C., satul S., identificat prin raportul de expertizătehnică.
Examinând decizia recurată, sub aspectul motivelor de recursinvocate, în raport cu actele de la dosar, Curtea a constatat că potrivitdisp.art.315(1) Cod procedură civilă în caz de casare, hotărârile instanţei de recursasupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului,iar decizia atacată încalcă statuările asupra problemei de drept invocată în recursulformulat de reclamanţi şi soluţionat prin decizia civilă nr.496/R/14.04.2005 a Curţiide Apel Piteşti.
Astfel, prin decizia sus menţionată, Curtea de apel a statuat că instanţade apel, prin decizia civilă nr.1700 din 20.11.2003, în mod greşit a reţinut ca fiindîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, prin aplicarea greşită a disp.art.1201din Codul civil, faţă de pârâtul Z.V.
S-a stabilit că se impune casarea cu trimitere privind pe acest pârât,pentru că apelul a fost soluţionat greşit pe excepţia autorităţii fără a se intra încercetarea fondului.
Prin urmare, în rejudecare se impunea numai compararea titlurilordeţinute de către părţi şi nicidecum rediscutarea aceleiaşi excepţii sub o altă formă.
Ca atare, reţinerea prezumţiei lucrului judecat în decizia recurată estenelegală, în condiţiile în care aceasta fusese înlăturată definitiv şi irevocabil înprivinţa pârâtului Z.V.
Se constată că decizia dată în apel este nelegală şi sub aspectul reţineriică titlul de proprietate prezentat de către reclamanţi trebuie înlăturat cu motivareacă nu este legal, fiind emis cu încălcarea art.9 din Legea nr.18/1991, modificată şicompletată.
Această soluţie încalcă prezumţia autorităţii lucrului judecat prevăzutăde art.1201 din Codul civil, rezultată din decizia civilă nr.496/2005 a Curţii de ApelPiteşti, prin care s-a reţinut că este legal titlul prezentat de reclamanţi şi are forţăprobantă, fiind mai bine caracterizat, pentru că terenul menţionat în acest titlu,conform expertizei întocmite de expert, se regăseşte în registrul agricol al autoareireclamanţilor, anterior cooperativizării.
Instanţa de apel nu a avut în vedere, la pronunţarea acestei soluţii,existenţa actului de la dosar intitulat Protocol", prin care se constată că, dupăapariţia Legii nr.169/1997, reclamanţii au depus cerere de reconstituire a dreptuluide proprietate pentru terenul în litigiu în comuna C., astfel că nu erau incidente încauză dispoziţiile art.9 din Legea nr.18/1991.
Instanţa de apel a ignorat statuările irevocabile cu privire la titlul deproprietate prezentat de către reclamanţi pentru cei 10.000 mp. din care face parteşi terenul de 910 mp. stăpânit de către pârâtul Z.V., încălcând de asemenidisp.art.1201 din Codul civil.
Problema legalităţii procesului verbal de punere în posesie şi implicit atitlului de proprietate prezentat de către reclamanţi a fost stabilită definitiv şiirevocabil faţă de ceilalţi cinci pârâţi, care au figurat în cauză alături de pârâtul Z.V.,astfel că soluţia dată sub acest aspect de către tribunal în rejudecare este nelegală.
Cu privire la compararea titlurilor de proprietate, ale reclamanţilor şi apârâtului Z.V., decedat pe parcursul procesului şi continuată acţiunea demoştenitorii acestuia, se constată că titlul de proprietate al reclamanţilor este maibine caracterizat, întrucât terenul a aparţinut autoarei acestora şi a fost emisconform legii speciale.
Având în vedere că terenul din litigiu este situat în intravilanulcomunei C., legal a fost restituit foştilor proprietari, iar titlul de proprietateprezentat de către moştenitorii lui Z.V., obţinut printr-o hotărâre judecătorească,nu le este opozabil reclamanţilor.Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 pct.3 Cod procedurăcivilă, a fost admis recursul şi modificată decizia, aşa cum a fost expus mai sus.
| ← Partaj de bunuri comune. Aplicarea art. 741 Cod civil | Contestaţie împotriva unei decizii de restituire în baza... → |
|---|
