REVIZUIRE. CERERE ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE ART.322, PCT.7 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. PRICINI DIFERITE.

REVIZUIRE. CERERE ÎNTEMEIATĂ PEDISPOZIŢIILE ART.322, PCT.7 COD PROCEDURĂCIVILĂ. PRICINI DIFERITE.

Potrivit art.322 pct.7 Cod procedură civilă, este motivde revizuire, atunci când prin hotărâri potrivnice date de aceeaşiinstanţă sau de instanţe diferite în grad, s-a soluţionat acelaşiraport juridic, urmărindu-se astfel a se apăra principiulautorităţii de lucru judecat.

Instanţa a constatat că nu este vorba de una şi aceeaşipricină, între aceleaşi părţi, cu aceeaşi calitate, fiindneîndeplinită identitatea de raport juridic, soluţionat prinhotărâri potrivnice, astfel că revizuirea este neîntemeiată..

(Decizia civilă nr.77/R din 8 aprilie 2004 aCurţii de Apel Piteşti).

Revizuienţii au solicitat în contradictoriu cu S.C. A" S.A.desfiinţarea deciziei civile nr.1164/R/20 noiembrie 2003, pronunţată deTribunalul Argeş, care este potrivnică în sensul art.322 pct.7 Cod procedurăcivilă, cu decizia civilă nr.147 din 11 septembrie 2001, pronunţată de aceeaşiinstanţă.

Prin sentinţa civilă nr.147/11 septembrie 2001, Tribunalul Argeş aadmis în parte acţiunea revizuienţilor formulată împotriva societăţiicomerciale şi a obligat-o pe aceasta din urmă să întocmească listele cubeneficiarii plăţilor compensatorii, conform O.U.G. nr.98/1999.

Aceeaşi instanţă, prin decizia civilă nr.1164/20 noiembrie 2003, afost soluţionat recursul formulat de revizuienţii din această cauză şi s-a reţinutîn favoarea societăţii comerciale un drept de creanţă constând într-unîmprumut şi dobânzile aferente.

Curtea de Apel, prin decizia civilă nr.77/R din 8 aprilie 2004, arespins cererea de revizuire, ca neîntemeiată, reţinând ca fiind neîndeplinităcondiţia identităţii de raport juridic.

Potrivit art.322 pct.7 Cod procedură civilă, este motiv de revizuire,atunci când prin hotărâri potrivnice date de aceeaşi instanţă sau de instanţediferite în grad, s-a soluţionat acelaşi raport juridic, urmărindu-se astfel a seapăra principiul autorităţii de lucru judecat.

Rezultă din textul de lege enunţat că, revizuirea este admisibilă înacest caz numai atunci când, prin hotărâri definitive s-au creat situaţiicontradictorii soluţionându-se diferit acelaşi raport juridic în faţa aceloraşiinstanţe ori instanţe diferite.

Finalitatea acestui caz de revizuire este aceea de a se remediaerorile determinate de nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat.

Analizând cele două hotărâri, în raport de condiţiile impuse detextul de lege mai sus citat, curtea a constatat că prin sentinţa civilănr.147/2001, revizuienţii au obţinut obligarea intimatei la întocmirea listelorcu beneficiarii plăţilor compensatorii, iar prin cea de-a doua decizie, respectivnr.1164/R/20 noiembrie 2003, a fost soluţionat litigiul având ca obiect undrept de creanţă al societăţii faţă de revizuienţii din această cauză.Aşa fiind, instanţa a constatat că nu este vorba de una şi aceeaşi pricină întreaceleaşi părţi, cu aceeaşi calitate, deci neîndeplinită identitatea de raport juridicsoluţionat prin hotărâri potrivnice, astfel că revizuirea a fost privită caneîntemeiată şi a fost respinsă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre REVIZUIRE. CERERE ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE ART.322, PCT.7 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. PRICINI DIFERITE.