ICCJ. Decizia nr. 1405/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1405
Dosar nr. 15387/1/2003
Nr. vechi 4379/200.
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 2695/C la data de 17 iunie 2002 reclamanţii M.R. şi M.E. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Făgăraş, Primarul Municipiului Făgăraş, SC A.S. SA Făgăraş (fostă RA S.C. Făgăraş), B.R.D. şi B.D. au solicitat, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 48 din 20 ianuarie 1997 încheiat între Primăria Municipiului Făgăraş, prin mandatar RA S.C. Făgăraş (devenită prin reorganizarea SC A.S. SA Făgăraş), în calitate de vânzătoare şi pârâţii B.R.D., B.D., în calitate de cumpărători pentru imobilul situat în municipiul Făgăraş; restituirea în natură a imobilului menţionat şi anularea dispoziţiei nr. 247 din 20 mai 2002 emisă de Primarul Municipiului Făgăraş.
În motivarea cererii, reclamanţii în calitate de persoane îndreptăţite au arătat că, prin notificarea nr. 207 din 22 august 2001 au solicitat restituirea în natură a imobilului, preluat abuziv de stat.
Prin dispoziţia nr. 247 emisă la 20 mai 2002, Primăria municipiului Făgăraş, prin Primar le-a respins cererea de restituire în natură cu menţiunea că „imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş, în condiţiile Legii nr. 112/1995, urmând ca organele judiciare să se pronunţe cu privire la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii la valoarea estimată a imobilului, în cuantum de 45.000 Euro".
Mai arată reclamanţii, că în anul 1974 au edificat din resurse financiare proprii, pe locul de casă intabulat conform Foii de avere din Cartea funciară, o construcţie compusă din parter şi etaj, ce a fost intabulată pe numele lor în C.F. nr. nr.top. 3228/312/7/10/42, alcătuită din casă având la parter 2 camere, hol, bucătărie şi baie, iar la etaj, 3 camere.
În anul 1987, casa a fost trecută în proprietatea statului, conform Decretului nr. 223/1974, act normativ neconstituţional.
După apariţia Legii nr. 112/1995, deşi la data de 10 iulie 1996 au formulat cerere de restituire a imobilului, la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 de pe lângă Consiliul Local al municipiului Făgăraş, totuşi Primăria Făgăraş, fără să verifice modul de soluţionare a cererii, îl vinde pârâţilor B.R.D. şi B.D. la data de 20 ianuarie 1997.
În acest caz, atât vânzătorul cât şi cumpărătorii au fost de rea-credinţă, aceştia din urmă având obligaţia de a depune minime diligenţe pentru a cunoaşte situaţia juridică a imobilului.
Reclamanţii au mai arătat că, prin sentinţa civilă nr. 2278 din 19 decembrie 2000 a Judecătoriei Făgăraş, definitivă prin Decizia nr. 771 din 10 aprilie 2001 a Tribunalului Braşov şi irevocabilă prin Decizia nr. 986 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov, s-a constatat că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, fără titlu valabil.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 480 C. civ.
Fiind astfel investit, Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 583/S din 6 decembrie 2002 a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Primăriei municipiului Făgăraş, invocată din oficiu.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Făgăraş. A respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâţi.
A respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii M.R. şi M.E. în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Făgăraş prin primar, Primarul Municipiului Făgăraş, în calitate de reprezentant al Municipiului Făgăraş, SA S.C. Făgăraş; SC A.S. SA Făgăraş, B.R.D. şi B.D.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în raport de prevederile art. 91 din Legea nr. 215/2001 Primăria Făgăraş nu are capacitate de exerciţiu şi faţă de dispoziţiile Decretului nr. 31/1954, aceasta nu este persoană juridică şi ca atare, nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă.
A mai reţinut că nu există autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 2278 din 19 decembrie 2000 a Judecătoriei Făgăraş (dosar nr. 2256/2000) pentru petitul privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 48 din 20 ianuarie 1997, încheiat între pârâţii Brânzea şi Primăria municipiului Făgăraş, întrucât nu există identitate de obiect, cauză şi părţi.
Instanţa de apel a reţinut însă, incidenţa puterii lucrului judecat, în ceea ce priveşte Decizia civilă nr. 771/A din 10 aprilie 2001 a Tribunalului Braşov, prin care s-a constatat că intervenienţii B. (pârâţii din prezenta cauză) sunt cumpărători de bună-credinţă ai imobilului în litigiu. Buna-credinţă paralizează principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis şi este recunoscută prin dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
În privinţa pârâţilor B. s-a reţinut că aceştia au fost de bună-credinţă şi pentru faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, s-au întemeiat pe cuprinsul cărţii funciare, care indica, în calitate de proprietar, Statul Român şi nu conţinea nici o notare cu privire la o eventuală cerere de retrocedare a imobilului, din partea reclamanţilor.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 51/Ap din 6 iunie 2002 a admis apelul reclamanţilor M.R. şi M.E. împotriva sentinţei civile nr. 583/S din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A admis acţiunea reclamanţilor, precizată în contradictoriu cu pârâţii: Municipiul Făgăraş, prin Primar, RA S.C. Făgăraş, SC A.S. SA Făgăraş, B.R.D. şi B.D. şi, în consecinţă:
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 48 din 20 ianuarie 1997 încheiat între pârâţii B.R.D., B.D. şi RASC Făgăraş, ca mandatară a municipiului Făgăraş, reprezentat prin primar.
A anulat dispoziţia nr. 247 din 20 mai 2002 a Primarului Municipiului Făgăraş.
A dispus restituirea în natură a imobilului situat în Făgăraş, înscris în C.F. Făgăraş, nr.top. 3228/312/7/10/42.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei Tribunalului Braşov.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că pârâţii B.R.D. şi B.D. nu au fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu.
S-a motivat astfel că actuala componentă a construcţiei nu era intabulată în cartea funciară la data perfectării vânzării, aceasta fiind înscrisă abia la 8 mai 2000 şi că simpla înscriere în cartea funciară a imobilului pe numele statului nu creează o prezumţie absolută de existenţă a dreptului tabular în folosul său, atâta timp cât se permite, ca pe altă cale terţul să cunoască inexactitatea cuprinsului cărţii funciare.
Decizia Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, a făcut obiectul criticilor formulate de pârâţii SC A.S. SA Făgăraş şi B.R.D. şi B.D. prin recursurile declarate.
Astfel pârâta SC A.S. SA Făgăraş, a criticat legalitatea hotărârii din apel, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că, instanţa a reţinut în mod greşit reaua-credinţă a pârâţilor-cumpărători B. în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât, în condiţiile în care au fost respectate prevederile Legii nr. 112/1995, iar în cartea funciară figura ca proprietar Statul Român, şi în foaia de sarcini a imobilului nu exista notată interdicţia de înstrăinare nu se poate susţine că nu operează buna-credinţă.
Criticile pârâţilor B.R.D. şi B.D. vizează nelegalitatea deciziei atacate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 1201 C. civ. întrucât buna-credinţă a acestora a fost constatată irevocabil prin efectele deciziei nr. 771 A din 10 aprilie 2001 a Tribunalului Braşov.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În speţă, în cadrul juridic reglementat de Legea nr. 10/2001, privind situaţia juridică a unor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamanţii M.R. şi M.E. au contestat, conform art. 24 alin. (7), legalitatea dispoziţiei nr. 247 din 20 mai 2002 emisă de Primăria Municipiului Făgăraş, prin care aceasta nu a respins expres solicitarea de restituire în natură a imobilului situat în Făgăraş, str. Trandafirilor nr. 90 cu motivarea că „ţinând cont de faptul că acest imobil a fost înstrăinat fostului chiriaş, în condiţiile Legii nr. 112/1995, urmează ca organele judiciare să se pronunţe cu privire la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare şi, conform art. 2 din dispoziţie a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat.
Din răspunsul Primăriei Municipiului Făgăraş, la notificarea reclamanţilor se recunoaşte dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului, ca efect al sentinţei civile nr. 2278/2000, rămasă definitivă prin Decizia nr. 771/A din 10 aprilie 2001 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a stabilit un caracter irevocabil conform deciziei nr. 986/R din 28 iunie 2002 a Curţii de Apel Braşov, că imobilul a trecut în proprietatea Statului, fără titlu valabil.
Cât priveşte consideraţiile referitoare la buna-credinţă a cumpărătorilor B.R.D. şi B.D. (prin efectul deciziei nr. 771 A din 10 aprilie 2001 a Curţii de Apel Braşov) este de observat că acest aspect se analizează în contextul examinării excepţiei autorităţii de lucru judecat între acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 2256/2000 al Judecătoriei Făgăraş şi contestaţia, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, excepţie corect respinsă de instanţă prin sentinţa civilă nr. 583/S din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Braşov.
Astfel, s-a reţinut că pârâţii B. (intervenienţi în prima acţiune) nu se bucură de prezumţia bunei-credinţe, întrucât excepţia autorităţii de lucru judecat între cele două acţiuni nu întruneşte condiţiile cumulative expres prevăzute de art. 1201 C. civ. (identitate de părţi, obiect şi cauză).
În atare condiţii, nu se poate reţine că instanţele au stabilit cu caracter irevocabil existenţa bunei-credinţe, întrucât nu există autoritate de lucru judecat cu privire la cele două acţiuni întemeiate pe cauze diferite, aşa încât efectele protecţiei pârâţilor, cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, nu se produc, în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, susţinerile recurenţilor-pârâţi B. nu pot fi primite, instanţa de control judiciar extraordinar apreciind în mod corect că, potrivit art. 1898 C. civ., buna-credinţă este credinţa achizitorului că cel care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea.
În speţă, dobânditorul în temeiul Legii nr. 112/1995 avea cunoştinţă că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, aşa încât prezumţia prevăzută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu poate opera.
Atitudinea culpabilă a pârâţilor rezultă din împrejurarea că reclamanţii au contestat titlul Statului, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 48 din 20 ianuarie 1997, mai precis la data de 10 iulie 1996, când au formulat cerere de restituire a imobilului situat în Făgăraş, la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Făgăraş.
În pofida acestui demers judiciar al reclamanţilor M.R. şi M.E., Primăria Făgăraş, fără să verifice modul de soluţionare a acestei cereri, de conivenţă cu pârâţii Brânzea au vândut acestora, imobilul, care la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 48 avea o situaţie juridică incertă, în condiţiile contestării titlului Statului.
În aceste condiţii pârâţii-cumpărători nu se pot apăra, invocând buna-credinţă.
Este ştiut că prezumţia bunei-credinţe în actele juridice presupune, indubitabil, o conduită loială, o prudenţă şi o diligenţă care impun abţinerea de la orice vătămare sau păgubire, pe care trebuie să o aibă ambele părţi la perfectarea actelor juridice, întrucât contractul este expresia unui acord de voinţă ce se materializează în drepturi şi obligaţii reciproce, în virtutea caracterului sinalagmatic specific.
Astfel a fi diligent sau prudent înseamnă a încheia acte cu prevederea rezultatului lor, iar buna-credinţă a contractanţilor se referă la fiecare dintre aceştia, luaţi individual, care trebuie să se abţină, la încheierea contractului de la orice manopere dolosive sau de la orice fel de violenţă care ar putea duce la nulitatea contractului.
În condiţiile în care reclamanţii au contestat valabilitatea titlului statului, această chestiune nefiind elucidată la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, este evident că părţile actului juridic au cunoscut că nu s-a definitivat situaţia juridică a imobilului şi au fost de conivenţă în această atitudine culpabilă, aşa încât, şi-au asumat riscul lipsei de prudenţă la momentul încheierii acestuia.
Buna-credinţă nu poate fi reţinută în cazul cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, întrucât, pentru ca aceasta să îi apere pe chiriaşi în condiţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 presupune ca aceştia să nu aibă nici o îndoială cu privire la valabilitatea titlului transmiţătorului, deoarece, îndoiala cea mai mică exclude buna-credinţă, or în cazul dedus judecăţii, contestarea titlului statului ar fi trebuit să-i avertizeze pe aceştia cu privire la situaţia juridică neclară a imobilului.
În consecinţă, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge recursurile, ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenţi la 500 Ron cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi M.R. şi M.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii A.S. SA Făgăraş şi B.D., B.R.D. împotriva deciziei nr. 51/Ap din 6 iunie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Obligă recurenţii la 500 Ron cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi M.E. şi M.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1653/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1208/2003. Civil → |
|---|
