Obligaţie de a face. Decizia nr. 2730/2016. Curtea de Apel CRAIOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 2730/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-05-2016 în dosarul nr. 2730/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:084._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2730

Ședința publică de la 18 Mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. M.

Judecător - E. S.

Grefier -V. R.

*****

Pe rol, fiind soluționarea apelurilor declarate de reclamanta P. M., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ..229, .,., cu domiciliul ales la C.. av. C. I., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., . și de pârâtă A. Națională pentru R. Proprietăților (ANRP), cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.207 de la 13.11.2015, pronunțată de Tribunalul M., Secția I Civilă, în dosarul nr.6602/101/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională pentru C. I., cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat C. I., cu împuternicire avocațială la dosar, pentru apelanta-reclamantă P. M., lipsind apelanta-pârâtă A. Națională pentru R. Proprietăților (ANRP) și C. Națională pentru C. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelurile au fost declarate și motivate în termen legal, după care;

Avocat I.C., pentru apelantul reclamant a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare încheiat între reclamantă și O.U.A.I. Ostrovu M.; tabel semnături anexă contract de vânzare-cumpărare; Statutul O.U.A.I. Ostrovu M.; registru membrii O.U.A.I. plus extras. A solicitat transmiterea calității procesuale către O.U.A.I. Ostrovul M., județ M., conceptarea și citarea în cauză a OUAI Ostrovul M. – M..

Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38 și 39 Cod procedură civilă., a respins cererea de introducere în cauză a Organizația Utilizatorilor de A. pentru Irigații (O.U.A.I.) Ostrovu M., aceste dispoziții legale permițând continuarea judecății între părțile inițiale din proces, chiar și în situația în care ar opera o transmisiune convențională a calității procesuale active.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra apelurilor:

Avocat I.C., apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului declarat de reclamantă, astfel cum au fost pe larg expuse motivele de apel, modificarea sentinței și judecând cauza pe fond, să se dispună admiterea în totalitate a acțiunii, așa cum a fost formulată. A susținut că se impune admiterea capătului de cerere privind obligarea C.N.C.I. de a emite decizia de compensare prin puncte, întrucât instituția avea la dispoziție documentația legal întocmită asupra căreia se putea pronunța. A mai susținut că, în ipoteza în care A.N.R.P., care asigură secretariatul C.N.C.I., avea nelămuriri cu privire la procedura prealabilă, putea să ceară completarea dosarului și nu să apeleze la restituirea documentației.

A mai învederat că decizia de compensare prin puncte nu se emite conform Legii 247/2005, ci în temeiul Legii 165/2013, iar A.N.R.P face o confuzie între emiterea unei noi decizii de către autoritatea locală și dispoziția pe care reclamanta o are deja și asupra căreia A.N.R.P era obligată să se pronunțe. A solicitat să fie obligată C.N.C.I. să emită decizia de compensare pentru că are la dispoziție toate actele, nefiind nici măcar necesar să se facă o evaluare a terenului, care a fost deja evaluat la prețul de 20 euro/m.p. C. trebuia să ia în calcul pentru stabilirea reparației cuvenită reclamantei grila notarială, nefiind prevăzută de lege posibilitatea unei evaluări pe baza unui raport de expertiză. A avut în vedere și faptul că terenurile în litigiu trebuie evaluate ținând seama că sunt ocupate de Hidroelectrica și valoarea lor, potrivit legii, se stabilește prin luarea în considerare a beneficiilor produse de această unitate. În atare condiții, măcar valoarea stabilită de comisia locală să fie avută în vedere de C.N.C.I, valoare care este mult sub prețul real.

A susținut că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, le va solicita pe cale separată.

Cu privire la apelul declarat de pârâtă A. Națională pentru R. Proprietăților (ANRP), a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea formulată.

CURTEA:

Asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.207 din 13.11.2015, pronunțată de Tribunalul M., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru R. Proprietăților în raport de primul petit privind înaintarea către C. Națională pentru C. I. a dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 de către Primăria Gogoșu.

S-a respins excepția prematurității cu privire la emiterea certificatelor de deținător de puncte, ca lipsită de obiect.

S-a admis excepția prematurității cu privire la obligarea CNCI de a emite decizia de compensare prin puncte.

S-a admis în parte acțiunea civilă privind pe reclamanta P. C. M., CNP._, domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ..229, ., ., cu domiciliul ales la cab. av. C. I., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., . și pe pârâtele A. Națională pentru R. Proprietăților, C. Națională pentru C. I., ambele cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, având ca obiect obligație de a face.

A fost obligată A. Națională pentru R. Proprietăților (care asigură Secretariatul Comisiei Naționale pentru C. I.) să înainteze către C. Națională pentru C. I. dispoziția nr. 1230/5.12.2011, emisă în baza legii nr. 10/2001 de Primăria Gogoșu pentru terenul reclamantei P. C. M., care nu a putut fi restituit în natură.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea CNCI de a emite decizia de compensare prin puncte.

P. a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP, a constatat că reclamanții au justificat calitatea procesuală pasivă a ANRP în raport de primul petit al cererii, respectiv obligarea ANRP să înainteze către CNCI dispozițiile emise în baza legii nr.10/2001 de Primăria Gogoșu pentru terenurile proprietatea reclamanților, preluate abuziv și care nu au putut să fie restituite în natură.

Relevante sub acest aspect sunt dispozițiile coroborate ale art. 21 al. 1, 5 și 8 din Legea nr. 165/2013 și art. 17 al. 5 din același act normativ.

Potrivit disp. art.21 al.1, 5 și 8, în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.

Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. P. clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).

Conform art.17 al.5 Secretariatul Comisiei Naționale preia toate atribuțiile, drepturile și obligațiile Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și se asigură de către A. Națională pentru R. Proprietăților.

Cum dispozițiile legale mai sus învederate stabilesc în sarcina Autorității Naționale pentru R. Proprietăților în atribuția ei de a asigura Secretariatul Comisiei Naționale, obligația de a proceda la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului și ulterior verificării și evaluării, de a înainta CNCI propunerea privind validarea sau invalidarea deciziei entității investite de lege, se consideră că în mod corect în raport de primul petit al cererii acțiunea a fost formulată și în contradictoriu cu ANRP.

De altfel, se observă că, deși pârâta ANRP susține că nu are atribuții pe Legea nr. 165/2013, aceasta este cea care a restituit dosarul reclamantei împreună cu dispoziția emisă de primar.

Pe de altă parte, așa cum a rezultat din cele două petite ale cererii, pârâta ANRP nu a fost chemată în judecată de reclamant pentru a fi obligată a emite decizia de compensare prin puncte, cum susține, calitatea sa procesuală neputând să fie analizată în raport de un asemenea petit.

Referitor la excepția prematurității cu privire la emiterea certificatelor de deținător de puncte, invocată de pârâta ANRP, din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamantul nu a înțeles să solicite ca pârâta să fie obligată să emită certificatul de deținător de puncte, ci doar obligarea CNCI să emită decizia de compensare prin puncte pentru terenul respectiv, și să o comunice ANRP in vederea emiterii certificatelor de deținător de puncte, astfel că, excepția invocată a fost lipsită de obiect.

În schimb, excepția prematurității cu privire la obligarea CNCI de a emite decizia de compensare prin puncte a fost întemeiată.

Din dispozițiile art.21 din Legea 165/2013 rezultă că procedura pentru acordarea de măsuri compensatorii se desfășoară în mai multe etape.

Prima etapă presupune înregistrarea deciziei entității investite de lege împreună cu documentația care a stat la baza emiterii ei de către Secretariatul Comisiei Naționale asigurat de către A. Națională pentru R. Proprietăților și verificarea de către aceasta a dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.

După ce această etapă este realizată, Secretariatul înaintează dosarul Comisiei Naționale care, întrunită în ședință, urmează să valideze sau să invalideze decizia entității investită de lege.

Dacă soluția este cea de validare a deciziei, C. Națională urmează să emită ulterior și decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.

În speța de față, C. Națională nu s-a pronunțat asupra dispoziției emisă de primar cu propunerea de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte în sensul de a o valida sau invalida deoarece prima etapă nu a fost desfășurată la nivelul Secretariatului condus de către pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților.

Din acest punct de vedere, s-a reținut că, de vreme ce C. Națională pentru C. I. nu a fost sesizată pentru a se pronunța asupra dispoziției privindu-l pe reclamant, nu se poate reține că aceasta nu și-a exercitat în mod corespunzător atribuțiile prevăzute de lege sau a refuzat să le exercite.

Potrivit disp. art.16 din Legea 165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

Conform art.21 al.1 din același act normativ, „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.”

Alineatul 2 prevedere că: „deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege”, iar potrivit alineatului 3 „dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.”

Potrivit alineatului 5 „Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. P. clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.”

În cauză s-a constatat că reclamantul, în termen legal, în baza legilor fondului funciar, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren deținute de autorul său.

P. o parte din această suprafață de teren a fost eliberat titlu de proprietate iar pentru diferența de teren ce nu a putut fi restituită în natură deoarece terenul a fost acoperit de ape prin construirea sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de F. II, s-a propus acordarea de despăgubiri emițându-se de către Primarul comunei Gogoșu dispoziție în acest sens.

Dispoziția emisă în baza Legii 10/2001 a fost avizată de Agenția Domeniilor Statului – Sucursala M., Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie M., fiind exercitat și controlul de legalitate de către Prefectul Județului M..

După exercitarea controlului de legalitate de către prefect, în temeiul disp. art.21 al.3 din Legea 165/2013, prin adresa nr.6884/18.09.2013, Primăria Gogoșu a înaintat Secretariatului Comisiei Naționale pentru C. I., asigurat, potrivit art.17 al.5 din lege de către pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților, dispoziția emisă reclamantului cu propunerea de acordare a despăgubirilor, precum și documentația care a stat la baza emiterii acesteia, însoțită de documentele care atestă situația juridică a terenurilor.

Prin adresa RGR_/13.11.2013, pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a restituit Primăriei Gogoșu dispoziția de acordare a despăgubirilor precum și întreaga documentație „pentru reanalizare și soluționare în conformitate cu legislația...”.

Din dispozițiile legale mai sus citate aplicate la speța de față, tribunalul a reținut că refuzul pârâtei A. Națională pentru R. Proprietăților de a înregistra documentația înaintată de Primăria Gogoșu și apoi de a-și exercita atribuțiile de a o verifica, nu numai că nu este prevăzut de lege dar nici nu este justificat.

Astfel, a rezultat cu claritate din articolul 21 al.1 coroborat cu alineatul 5 din lege că A. Națională pentru R. Proprietăților în calitatea sa de a asigura Secretariatul Comisiei Naționale pentru C. I., este obligată să înregistreze dosarul transmis de către entitatea investită de lege și apoi să procedeze, pe baza documentelor primite, la verificarea dosarului, după care, singura soluție prevăzută de lege (alineatul 8) fiind aceea de a înainta dosarul Comisiei Naționale pentru C. I. cu propunere, după caz, de validare sau de invalidare.

Așa cum se prevede în mod expres, pentru clarificarea aspectelor din dosar, cel mult se pot solicita documente în completare, dar în nici un caz nu este prevăzută posibilitatea de a restitui dosarul, urmând a se pronunța pe baza actelor de la dosar dacă persoanele interesate nu au adus în completare alte documente.

P. a-și motiva restituirea întregii documentații, pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a invocat în principal două aspecte, respectiv că nu ar exista notificarea prevăzută de art.22 al.5 din Legea 10/2001 și că nu rezultă că terenurile ar fi situate în intravilan.

Cu privire la aceste aspecte s-a constatat că susținerile reclamantului sunt întemeiate în sensul că pe de o parte notificarea prevăzută de articolul 22 al.5 din Legea 10/2001 nu se aplică cauzei de față deoarece dispoziția emisă de Primăria Gogoșu nu face obiectul solicitării în justiție de măsuri reparatorii iar pe de altă parte, din actele aflate la dosar și adresa comunicată de Primăria Gogoșu, rezultă că terenul se află în intravilanul localității.

Nu în ultimul rând, tribunalul a considerat că refuzul de a înregistra dosarul privindu-l pe reclamant ca un dosar de despăgubire așa cum recunoaște implicit pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților, ci doar ca o simplă petiție, nu poate să aducă atingere drepturilor reclamantului și să ducă la eludarea termenelor prevăzute de art.35 din lege pentru soluționare, astfel că, se apreciază că aceste termene urmează a fi calculate de la data de 23.10.2013 când pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a înțeles să înregistreze sub nr._/RG „ca fiind o simplă petiție”.

Față de cele mai sus expuse, tribunalul a pronunțat o sentință prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților (care asigură Secretariatul Comisiei Naționale pentru C. I.) să înainteze către C. Națională pentru C. I. dispoziția emisă în baza legii nr. 10/2001 de Primăria Gogoșu pentru terenul reclamantului, care nu a putut fi restituit în natură și a respins capătul de cerere privind obligarea CNCI de a emite decizia de compensare prin puncte

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanta-reclamantă și apelanta-pârâtă A. Națională pentru R. Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a susținut că în mod greșit prima instanță a admis excepția prematurității cu privire la obligarea CNCI de a emite decizia de compensare prin puncte, a pronunțat o soluție prin care s-a acordat altceva decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecata, încălcând dispozițiile art.397 alin. l Cod pr. civ.

Apelanta reclamantă a arătat că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 34 alin. 1 și art.35 alin.2 din Legea nr. 165/2013, în temeiul cărora excepția trebuia respinsă. A învederat că art.34 alin. l din legea nr.165/2013 stabilește un termen de 36 de luni de la data intrării în vigoare a legii noi, termen în care CNCI are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, iar dispozițiile art.35 alin.(2) din același act normativ stabilesc ca persoana care se considera îndreptățită se poate adresa instanței de judecata în termen de 6 luni de la data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.

Ori, în speță, prin refuzul nejustificat al pârâtelor ANRP - Secretariat și CNCI, procedura administrativă de soluționare a dosarelor de despăgubire nu a fost începută, pentru a i se opune termenul de 36 de luni, așa încât nu poate fi apreciată ca prematură chemarea în judecată, de îndată ce dispoziția transmisă Secretariatului de către entitatea prevăzuta de lege, în loc să fie înaintată la CNCI, a fost restituită, deși procedura instituită de lege nu prevede o astfel de posibilitate.

A considerat că greșit pârâta CNCI invocă faptul că reclamanta nu figurează cu dosar întocmit în vederea acordării de despăgubiri în temeiul legilor fondului funciar, refuzul de a soluționa cererile nefiind justificat legal. Procedura administrativă de obținere a deciziilor de compensare debutează, potrivit art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013, cu transmiterea dispozițiilor autorităților administrației publice locale către Secretariatul Comisiei Naționale de Compensare a I., după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.

A invocat teza finală a dispozițiilor art.21 alin.3 din legea nr.165/2013, care prevăd că dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 din legea nr.554/2004 rămân aplicabile și persoana îndreptățită poate formula acțiune în instanță pentru recunoașterea dreptului pretins, respectiv pentru obligarea Secretariatului Comisiei Naționale să înainteze către CNCI dispozițiile emise de Primăria Gogoșu în vederea emiterii deciziilor de compensare prin puncte și înaintarea acestora către ANRP în vederea emiterii certificatelor de deținător de puncte.

A susținut că nu mai este cazul ca Primăria Gogoșu să mai emită decizii de admitere sau respingere în conformitate cu prevederile art. 33 alin (1) din legea 165/2013 și să mai înregistreze dosare în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (1) din legea 165/2013, dispozițiile pe care legea i le dădea în competență fiind deja emise.

Față de aceste considerente, a solicitat respingerea excepției prematurității ca fiind nefondată.

Prin motivele de apel, apelanta reclamantă a adus lămuriri și cu privire la fondul cauzei, susținând că Instituția Prefectului - Județul M. a făcut controlul de legalitate al dispoziției, a avut în vedere faptul că terenurile sunt situate în intravilanul localității Ostrovu M. – Colonie, . din terenuri fiind acoperite de ape și nu pot face obiectul unor retrocedări în natură, motiv pentru care se solicită măsuri reparatorii.

Procedura de emitere și legalitate a dispozițiilor s-a realizat cu ocazia exercitării controlului de egalitate de către Instituția Prefectului, moment de la care acestea își produc efectele juridice ale unui act administrativ, ce nu pot să înceteze decât la momentul anulării dispozițiilor.

A susținut că A.NR.P. confundă noțiunile de decizii emise de entitățile investite cu dispozițiile emise de entitățile investite, noțiuni reglementate foarte clar în Legea nr.165/2013, încercând să tergiverseze și să împiedece procedura de compensare.

Față de aceste considerente, a solicitat, în temeiul art.480 alin. 2 și alin 3 teza a II-a Cod proc. civ, admiterea apelului, modificarea sentinței și judecând cauza pe fond să se dispună admiterea în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, și-a întemeiat prezenta cerere pe dispoz. art.466 și urm. Cod proc. civ.

În motivarea apelului, apelanta-pârâtă ANRP a arătat că soluția a fost dată de o instanță necompetentă material (funcțional), deoarece cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva unei autorități aparținând administrației publice centrale astfel că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1), teza a II-a, din Legea nr. 554/2004 și ale art. 96 alin 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, potrivit legilor speciale.

Prin urmare, a solicitat să se constatate faptul că sentința atacată este pronunțată de o instanță necompetentă, ceea ce ar impune admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate și trimiterea dosarului spre judecare Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal.

A criticat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP cu privire la primirea și înaintarea dispozițiilor către CNCI, arătând că A. Națională pentru R. Proprietăților și C. Națională pentru C. I. (fostă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) sunt două instituții diferite, atribuțiile ce revin fiecăreia dintre acestea fiind reglementate prin acte normative distincte.

În privința aplicării Lg.10/2001, A. Națională pentru R. Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Lg. 10/2001.

De asemenea, A. a asigurat organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (având în vedere dispozițiile Titlul VII din Legea nr. 247/2005), iar în prezent asigură Secretariatul Comisiei Naționale pentru C. I., iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum și în verificarea acestora din punct de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.

A subliniat faptul că atribuția pârâtei ANRP presupune exclusiv asigurarea resurselor de personal și logistică necesară desfășurării activității. Dosarele de despăgubire constituite în baza notificărilor depuse de persoanele ce se consideră îndreptățite sunt transmise direct Secretariatului Comisiei Naționale pentru C. imobilelor și nu Autorității Naționale pentru R. Proprietăților. Mai mult, a învederat instanței că în cadrul procedurilor administrative de soluționare a dosarelor de despăgubire, ANRP nu are atribuții pe Legea nr. 10/2001, așa cum consideră reclamanții, respectiv de emitere a deciziei de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv.

A învederat instanței faptul că numai în situația în care dosarul este validat de către C. Națională pentru C. I., aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv (art. 21 alin. 9 din lege). Pe de altă parte, conform art. 31 și art. 41 din lege, A. Națională pentru R. Proprietăților emite titlurile de plată în condițiile stabilite de Legea nr. 165/2013.

Față de dispozițiile legale incidente în cauză, a solicitat să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru R. Proprietăților.

Apelanta pârâtă a criticat modul de soluționare a fondului cauzei, susținând că prin adresa nr. RG/_/13 11.2013, A. Națională pentru R. Proprietăților a returnat în original cererile de restituire formulate pentru terenurile situate pe raza comunei Gogoșu, întrucât acestea nu au fost formulate în termenul și cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamanții nu au făcut dovada demarării acestei proceduri în temeiul Legii nr. 10/2001, așa încât documentațiile transmise au fost asimilate petițiilor.

A considerat incidente dispozițiile art. 8 alin 1 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 21 alin. (1) - (3) din Legea nr. 165/2013, referitoare la controlul de legalitate exercitat de prefect, dispoziții ignorate de instanță și a subliniat faptul că documentațiile transmise nu reprezentau dosare de despăgubire, cele 283 de dispoziții nefiind emise ca urmare a depunerii unei notificări, ceea ce a făcut să nu fie înregistrate ca dosare de despăgubire la Secretariatul C.N.C.I.

Totodată, a susținut că instanța de fond în mod greșit reține faptul că terenurile se află în intravilanul localității, ignorând dispozițiile imperative ale art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, dispozițiile pct. 8.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

A susținut că pct. 8.2 din Norme statuează faptul că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele din extravilan, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I din Legea nr. 247/2005, vor fi înaintate în vederea soluționării comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Față de cele mai sus menționate, a solicitat, ca raportat la prevederile art. 466 și art.470 Cod proc. civ., să se admită apelul formulat de A. Națională pentru R. Proprietăților, să se desființeze hotărârea atacată și pe fond să se respingă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

În drept, a invocat Legea nr.165/2013, Legea nr. 10/2001, republicată, art. 466 și art. 470 din Codul de Procedura Civilă.

În cauză, apelanta-pârâtă A. Națională pentru R. Proprietăților (ANRP) a depus o cerere, prin care a solicitat introducerea în cauză a Instituției Prefectului Județului M., prin Prefect, în calitate de pârâtă, cererea fiind respinsă de instanță.

Apelanta-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat, respingerea excepțiilor invocate de ANRP și CNCI și respingerea apelului formulat de ANRP.

Apelanta-pârâtă A.N.R.P. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat, desființarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. A solicitat respingerea apelului declarat de apelanta-reclamantă.

Intimata-pârâtă C. Națională pentru C. I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta-reclamantă și admiterea apelului declarat de apelanta pârâtă ANRP, desființarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Apelanta-reclamantă a depus întâmpinare la cererea formulată de ANRP, privind introducerea în cauză a Instituției Prefectului jud. M., prin care a invocat excepția tardivității depunerii cererii.

Apelurile sunt nefondate, urmând să fie respinse pentru următoarele considerente.

Critica formulată de apelanta pârâtă ANRP cu privire la modalitatea de soluționare a excepției necompetenței materiale a Secției Civile a tribunalului încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești.

Astfel, reclamanții au introdus acțiunea pe rolul Secției C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel, iar prin sentința 299 din 5.09.2014, instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială, stabilind că acțiunea reclamanților vizează aplicarea Legii 165/2013, care prin art. 35 prevede posibilitatea contestării la secția civilă a tribunalului a deciziilor emise în procedura legii speciale. Instanța a stabilit că sunt cenzurabile de instanța civilă orice acte sau fapte juridice ale unei autorități implicate în soluționarea cererii de despăgubire.

Ca urmare a acestei sentințe, competența de soluționare a cauzei a fost declinată la Tribunalul M.- Secția I Civilă.

Excepția de necompetență în raport de prevederile Legii 554/2004 a contenciosului administrativ a fost reiterată de pârâtă și în fața Tribunalului M., care a dat aceeași dezlegare în drept, respingând excepția cu aceeași motivare ca a Curții de Apel C.. Sentința nr. 70 din 21 noiembrie 2014 a Tribunalului M.- Secția I Civilă a fost atacată cu apel doar de reclamanți, care nu au înțeles să critice modul de soluționare a excepției necompetenței materiale asupra căreia prima instanță s-a pronunțat chiar prin dispozitivul hotărârii.

Ca urmare, în condițiile art. 477 și art. 478 cod procedură civilă, instanța de apel, pronunțând decizia 2570/27.05.2015, a analizat doar aspectele ce au fost criticate de apelanți iar dezlegările de drept ale primei instanțe care nu au fost apelate au intrat în puterea lucrului judecat.

În consecință, este inadmisibil ca în al doilea ciclu procesual să fie supusă analizei instanței de control judiciar o excepție ce a primit o soluționare definitivă în ciclul procesual anterior, dispozițiile art. 430 cod procedură civilă impunând autoritatea de lucru judecat a părții din hotărâre ce a soluționat o excepție procesuală, excepție ce nu a mai făcut obiectul primului apel.

P. aceleași motive vor fi respinse și criticile apelantei pârâte vizând soluționarea excepției lipsei calității sale procesual pasive.

Excepția respectivă a fost respinsă de tribunal prin sentința 70/21.11.2014, intrând în puterea lucrului judecat modul în care instanța a stabilit cadrul procesual, întrucât prin apelul declarat împotriva sentinței nu s-au adus critici sub acest aspect.

Se constată, așadar, că apelanta pârâtă a înțeles să aducă în apelul de față două critici care nu mai pot face obiectul controlului judiciar în cel de al doilea ciclu procesual, fiind deja dezlegate de prima instanță în mod definitiv .

În ceea ce privește criticile apelantei pârâte vizând fondul cauzei, se constată că temeiul de drept al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant îl constituie dispozițiile Legii 18/1991, în baza căreia a fost emis titlu de proprietate pentru o parte din terenul solicitat iar pentru o altă suprafață de teren Primăria Gogoșu a dispus înscrierea reclamantului în anexa 23 a Legii 18/1991, constatându-se că este imposibilă restituirea în natură a terenului, astfel încât se cuvine acordarea de despăgubiri.

Prin Raportul 8557/17.11.2011 întocmit de C. Locală de Fond Funciar Gogoșu s-au analizat cererile de acordare a despăgubirilor pentru persoanele trecute în Anexa 23 a Legii 18/1991, s-a stabilit valoarea de circulație a terenurilor la prețul de 20 euro/m.p., menționându-se că nu există rezerva de teren pentru restituirea terenurilor în natură pe alt amplasament.

În luna decembrie 2011, Primăria Gogoșu a emis o dispoziție în preambulul căreia a precizat că reclamantului i s-a eliberat titlu de proprietate, că are în vedere raportul Comisiei Locale de Fond Funciar și dispozițiile art. 24 din Legea 18/1991, dar prin care a dispus acordarea de despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit în natură în conformitate cu Legea 10/2001. Primăria s-a aflat astfel în eroare, indicând ca temei al dispoziției de acordare a despăgubirilor o lege care nu era aplicabilă, cât timp reclamantul formulase cerere conform legii fondului funciar iar procedura prealabilă se desfășurase în temeiul acestui act normativ.

Primăria a înaintat Prefecturii M., prin adresa 2447/28.03.2012, solicitarea de a fi analizate dosarele și apoi validate de către C. Județeană de fond funciar, indicând faptul că a întocmit Anexa 23 conform Legii 18/1991.

Cu adresele 7593/16.09.2013 și 7592/16.09.2013 Prefectura M. a comunicat primăriei că nu a atacat în instanță dispozițiile emise pentru persoanele înscrise în Anexa 23, exercitând astfel controlul de legalitate.

Dosarele au fost înaintate către ANRP cu adresa nr. 6883/18.09.2013, primăria menționând că dispozițiile înaintate sunt emise în baza Legii 10/2001, dar făcând precizarea că dreptul la despăgubiri a fost înscris în Anexa 23.

Prin adresa 2914/5.05.2014 Primăria Gosoșu a răspuns Agenției Naționale pentru R. Proprietăților, arătând că nu se impune condiția ca terenurile solicitate să fie în intravilanul localității, deoarece cererile au fost formulate în temeiul legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale legii 169/1997.

Din succesiunea actelor întocmite de Primăria Gogoșu și din corespondența purtată între instituțiile abilitate potrivit Legii 165/2013, rezultă că persoanele care s-au considerat îndreptățite au formulat cereri în temeiul legii fondului funciar, a fost urmată inițial procedura prevăzută de acest act normativ, constatându-se că parte din terenul solicitat nu poate fi restituit în natură și validându-se dreptul la acordarea de despăgubiri prin înscrierea în Anexa 23, anexă emisă în temeiul Legii 18/1991.

La finalizarea procedurii, Primăria Gogoșu a emis dispoziție în temeiul Legii 10/2001, deși acest act normativ nu era aplicabil, în condițiile în care nu erau formulate notificări potrivit acestuia, în cuprinsul dispoziției făcând referire atât la legea fondului funciar cât și la legea 10/2001.

Eroarea în care s-au aflat Primăria Gogoșu și Prefectura M. nu este de natură să împiedice înregistrarea dosarului la ANRP și urmarea procedurii prevăzute de art. 21 și urm. din Legea 165/2013, refuzul ANRP de a analiza dosarul constituind un formalism excesiv, fără justificare legală.

Astfel, potrivit art. 3 pct. 1 din Legea 165/2013, în sensul legii prin „cerere” se înțelege notificarea formulată conform legii10/2001, dar și cererea formulată în temeiul Legii 18/1991, iar potrivit art. 3 pct. 5, prin termenul ”decizia entității investite de lege” se înțelege decizia/ dispoziția/ ordinul/ hotărârea emisă de entitatea investită. Ca atare, nu are relevanță denumirea sub care autoritățile locale emit actele de recunoaștere a dreptului la despăgubiri, dreptul persoanei îndreptățite de a i se analiza dosarul de către ANRP fiind născut ca urmare a confirmării, într-o formă sau alta, a cererii de retrocedare de către comisia locală.

În materia Legii 18/1991 actul final emis de autoritatea administrativă, respectiv de C. Județeană de aplicare a legii fondului funciar, poartă denumirea de hotărâre, iar autoritatea locală, respectiv comisia locală de fond funciar, face înscrierea în liste a persoanelor cărora li se reconstituie dreptul de proprietate, după care înaintează prefecturii dosarele pentru validarea dreptului.

Chiar dacă în speță primăria a emis o dispoziție, iar prefectura a făcut un control de validitate al acesteia, denumirea greșită a actului emis de autorități, act care nu a fost anulat, nu atrage nulitatea dreptului constatat, deoarece întreaga procedură a fost corect urmată.

Legea fondului funciar a fost modificată prin Titlul IV din Legea 247/2005, care, la art. 24, prevede dreptul la despăgubiri al persoanelor care au formulat cereri de retrocedare, dar pentru care restituirea nu se poate face în natură.

Prin art. 5 din Titlul VI al acestei legi s-a stabilit că despăgubirile acordate potrivit legii fondului funciar vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor pentru acordarea despăgubirilor prevăzute în Titlul VII al legii. Aceeași dispoziție este reluată și prin art. 1 alin. 3 Titlul VII din Legea 247/2005.

În condițiile art. 16 din Legea 247/2005, dispozițiile emise de entitățile investite se înaintau la C. Centrală de Acordare a Despăgubirilor, procedura fiind identică atât pentru legea fondului funciar, cât și pentru Legea 10/2001.

În atare condiții, începând cu anul 2005 legiuitorul a înțeles să unifice procedurile prin care persoanele îndreptățite atât potrivit Legii 18/1991, cât și potrivit Legii 10/2001 își pot valorifica dreptul la despăgubiri. Ca urmare, nu au legătură cu cauza criticile circumscrise punctului III din apelul pârâtei și care fac referire la procedura Legii 10/2001, la obligația persoanelor îndreptățite de a formula notificări până la 14.02.2002, la respectarea dispozițiilor art. 8 din lege privitoare la excluderea terenurilor extravilane din obiectul legii. Refuzul pârâtei ANRP de a analiza dosarele înaintate de Primăria Gogoșu pentru aceste motive este nelegal, cât timp cererea reclamantului a făcut obiectul Legii 18/1991.

P. aceleași motive se vor înlătura și criticile vizând lipsa controlului de legalitate exercitat de prefect cu privire la dispoziția în discuție. Art. 21 alin (3) din Legea 165/2013 impune exercitarea controlului de legalitate doar pentru dispozițiile emise potrivit Legii nr. 10/2001. Dispoziția emisă de primar a fost emisă după parcurgerea procedurii Legii 18/1991, așa încât nu se impunea un control de legalitate, ci o validare a acesteia de către prefectură. În plus, prefectul a exercitat controlul, fiind emise adresele 7593/16.09.2013 și 7592/16.09.2013 de Prefectura M..

Nu are relevanță dacă terenul solicitat de reclamant are categoria intravilan sau extravilan, cât timp procedura urmată nu este cea a Legii 10/2001, iar terenurile din extravilan sunt reglementate de legea fondului funciar.

Este nefondată susținerea apelantei pârâte în sensul că dispozițiile Legii 165/2013 se aplică doar cererilor formulate în termen legal dar nesoluționate de autoritățile legale până la data intrării în vigoare a legii. Art. 16 stabilește că se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege, așa încât cererea formulată de reclamant în anul 1991 face obiectul legii, îndeplinind toate condițiile impuse de textul arătat.

Instanța constată că reclamantul a solicitat ca ANRP să fie obligată să înainteze CNCI dispoziția emisă de primărie, așa încât apelanta pârâtă se află în eroare atunci când susține că acțiunea trebuie respinsă întrucât nu are atribuții de emitere a deciziei de stabilire a despăgubirilor: Este evident că reclamantul nu a invocat astfel de atribuții ale pârâtei apelante, iar prima instanță a admis cererea prin raportare la art. 21 din Legea 165/2013.

Potrivit acestui text, ANRP, care este instituția abilitată prin lege să asigure secretariatul CNCI, primește de la entitățile investite de lege deciziile (dispozițiile/ordinele/hotărârile) care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, însoțite de întreaga documentație. După primire, ANRP verifică dosarele sub aspectul existenței dreptului persoanei îndreptățite, având posibilitatea de a solicita oricăror instituții documente în completare.

Alineatul (8) al art. 21 stabilește că ANRP are nu numai atribuția de a verifica, ci și de a face propuneri Comisiei Naționale, aceasta din urmă fiind competentă să valideze sau să invalideze decizia entității învestite de lege și, după caz, să aprobe punctajul.

Admițând primul capăt al acțiunii de față și obligând ANRP să înainteze către CNCI dispoziția, Tribunalul M. nu a omis atribuția apelantei pârâte de a verifica dosarele sub aspectul existenței dreptului persoanei îndreptățite, urmând ca obligația impusă de instanță să fie executată doar după ce sunt respectate dispozițiile art. 21 din legea 165/2013.

Fără îndoială că ANRP are posibilitatea de a înainta Comisiei orice propuneri consideră necesare, după verificarea dosarului.

Prin admiterea primului capăt al acțiunii nu s-a statuat asupra existenței dreptului, așa cum se reglementează prin art. 21 alin. 1 și nu s-au nesocotit atribuțiile ce revin ANRP, cât timp instanța nici nu a fost investită prin cererea de chemare în judecată să facă un astfel de control.

Față de aceste considerente, constatând că dispozițiile art. 21 din Legea 165/2013 au fost corect aplicate de prima instanță, potrivit art. 480 cod procedură civilă apelul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.

Analizând apelul declarat de apelanta reclamantă, se constată că excepția prematurității formulării celui de al doilea capăt de acțiune a fost corect admisă.

Prin art. 17 din Legea 165/2013 s-au stabilit atribuțiile CNCI, printre acestea fiind acelea de validare/invalidare în tot sau în parte a deciziilor emise de entitățile învestite de lege și de emitere a deciziilor de compensare a imobilelor.

Evaluarea imobilului se face conform art. 21 alin. 6 prin aplicarea grilei notariale de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, aprobarea punctajului și emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv intrând în competența CNCI, potrivit art. 21 alin. 8 și 9 din lege.

Art. 34 din Legea 165/2013 stabilește ca termen de soluționare a dosarelor în materia legii fondului funciar un interval de 36 luni, care curge de la data intrării în vigoare a legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, termen care urmează să expire la data de 20.05.2016 pentru dosarele care erau înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Este nefondată susținerea apelantei reclamante în sensul că îi sunt aplicabile aceste dispoziții, fiind evident că dosarul său nu a fost înregistrat la entitatea instituită prin Legea 247/2005.

În speță, sunt incidente dispozițiile alin. 2 al art. 34 din Legea 165/2013, care stabilește pentru dosarele care vor fi transmise către ANRP un termen de 36 de luni de la data înregistrării pentru a fi soluționate.

Soluționarea dosarelor înregistrate la ANRP și apoi trimise către CNCI se face prin emiterea deciziei de compensare prin puncte, așadar termenul pentru executarea obligației stabilită prin lege în sarcina CNCI nu a fost încă depășit. În plus, este evident că CNCI își poate îndeplini obligația abia după ce este investit, în condițiile legii de către ANRP:

Faptul că ANRP nu s-a considerat legal investită cu soluționarea dosarului trimis de Primăria Gogoșu, în limitele atribuțiilor stabilite prin lege, nu are legătură cu termenul prevăzut de art. 34, înregistrarea dosarului, executarea obligațiilor de către ANRP și finalizarea procedurii de către CNCI fiind chestiuni de drept diferite.

Sub acest aspect, susținerile apelantei reclamante privind incidența excepției prematurității prin raportare la atribuțiile celor două instituții, ale conducătorului ANRP și la executarea obligației de înregistrare a dosarului nu au legătură cu excepția în sine.

De altfel, o parte din motivele de apel nu sunt veritabile critici aduse modului de soluționare a capătului al doilea al acțiunii, ci mai mult aspecte care țin de apărarea reclamantei față de criticile formulate de apelanta pârâtă, întrucât vizează obligațiile ce revin ANRP. Instanța constată că în cea mai mare parte susținerile apelantei reclamante sunt un răspuns la excepția de prematuritate a formulării primului capăt de cerere, excepție ridicată de ANRP prin întâmpinare, dar respinsă de prima instanță.

În consecință, nu se poate impune pârâtei CNCI să execute o obligație în condițiile în care termenul legal în care trebuia executată se află încă în derulare, această cerere fiind formulată prematur de reclamantă.

Date fiind prevederile art. 34 alin. 2 din Legea 165/2013, potrivit dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat și apelul declarat de reclamantă.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta P. M., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ..229, .,., cu domiciliul ales la C.. av. C. I., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M. și de pârâtă A. Națională pentru R. Proprietăților (ANRP), cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.207 de la 13.11.2015, pronunțată de Tribunalul M., Secția I Civilă, în dosarul nr.6602/101/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională pentru C. I., cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, având ca obiect obligație de a face.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2016.

Președinte, M. M.		Judecător, E. S.
	Grefier, V. R.

Red.jud.E.S.

24. 06.2016

Teh.V.R./2ex

Jud. fond C.E.C.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2731/2016. Curtea de Apel...

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță