Revendicare imobiliară. Hotărâre din 26-02-2015, Curtea de Apel CRAIOVA

În motivarea apelului a arătat că instanța de fond susține total eronat că înscrisurile nou prezentate în revizuire nu îndeplinesc cerințele motivului de revizuire prevăzut de aart.322 pct.5 Cod pr.civilă, întrucât acestea fiind descoperite după darea hotărârii a cărei revizuire se solicită, sunt determinante în cauză și nu au putut fi înfățișate în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere pentru că au fost reținute de părțile potrivnice.

Arată că este întrutotul îndeplinită cerința ca înscrisurile nou prezentate să fi fost descoperite de subscrisa după darea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Solicită să se observe că la cererea de revizuire astfel cum a fost completată și precizată a anexat adresele nr.5580/05.05.2005 și_/C/07.10.2006 ale Comisiei speciale de retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, constituită în temeiul art.3 din OUG nr.94/2000, aprobată prin Legea nr.501/2002 prin care această comisie a solicitat Primăriei comunei H. dare privind situația juridică și locativă a imobilului situat în ., înscris în CF nr.80, nr.128, 129, imobil care a făcut obiectul cererilor de retrocedare nr._/C/24.01.2006 și 5580/27.02.2003 depuse la această comisie de către P. G.-Catolică H., protopopiatul Român Unit cu R. Reghin (și care face obiectul acțiunii în care s-a pronunțat sentința civilă a cărei revizuire se solicită).

A mai arătat că, este evident că aceste înscrisuri, deși existau la data judecării sentinței judecătorești a cărei revizuire o solicită, sunt pentru prima dată prezentate în proces, sens în care consideră că, dacă ar fi fost administrate ca probatoriu în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr.31/27 ianuarie 2012 a Tribunalului M., ar fi schimbat în totalitate cursul procesului.

A solicitat să se observe că adresele nr.5580/05.05.2005 și_/C/07.10.2006 ale Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România demonstrează că, în paralel, cu procedura de revendicare a imobilului casă parohială ce face obiectul prezentului litigiu, P. G.-Catolică H. a urmat și procedura specială prevăzută de OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată prin Legea nr.501/2002, cu modificările și completările ulterioare, înscrisurile doveditoare privind urmarea procedurii prevăzute de legislația specială fiind reținute de către partea potrivnică P. G.-Catolică H. fără a fi aduse la cunoștința instanței de judecată.

Mai mult, P. G.-catolică H. nu a urmat procedura judecătorească la instanța de contencios administrativ competentă potrivit OUG nr.94/2000 expres reglementată de acest act normativ.

Apreciază totodată că, adresele nr.5580/05.05.2005 și_/C/07.10.2006 prin care se dovedește că, cu totală rea-credință și fără să aducă la cunoștința instanței de judecată intimata a urmat în paralel atât procedura de drept comun, cât și cea prevăzută de legea specială, sunt cu atât mai determinante în cauză cu atât OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (act normativ distinct de Decretul-Lege ner.126/1990 la care a făcut referire în cererea introductivă de revizuire), intrată în vigoare în anul 2000, conținea prevederi de natură a proteja și actualii deținători ai bunurilor ce fac obiectul acestui act normativ, în speță deținătorul fiind subscrisa.

Astfel, OUG nr.94/2000 în forma inițială dispunea la art.1 următoarele: „Se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, imobile care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, existente în natură și deținute de statul român sau de unitățile administrativ-teritoriale la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent.

P. Legea nr.501/2002 de aprobare a OUG nr.94/2000 s-a completat art.1 alin.1 astfel: „Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Or, este evident că imobilul în speță se încadra în totalitate în cerințele cuprinse în art.1 alin.1 al OUG nr.94/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 501/2002, aparținând unui cult religios din România, nefiind locaș de cult, ci casă parohială după cum însăși reclamanta susține în cererea introductivă de chemare în judecată. De altfel, imobilul în litigiu a făcut obiectul cererilor de retrocedare nr._/C/24.01.2006 și 5580/27.02.2003 depuse la această comisie de către P. G.-Catolică H., Protopopiatul Român Unit cu R. Reghin, formulate în timpul derulării acestui proces (doar că P. G.-Catolică H. a omis cu bună știință să aducă la cunoștința Onoratei instanțe efectuarea demersurilor pe calea OUG nr.94/2000).

La aliniatele 5-6 ale aceluiași text de lege se dispuneau următoarele "(5) în toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie. (6) În cazul în care imobilele care fac obiectul cererilor de dare sunt afectate unor activități de interes public din învățământ și cercetare, sănătate sau sunt destinate funcționării unor așezăminte social-culturale, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțe ale organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România, solicitantul retrocedării poate opta pentru:

a)restituirea numai a nudei proprietăți, caz în care imobilul respectiv își va păstra

afecțiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data deciziei de retrocedare. În această perioadă proprietarul este scutit de plata impozitului pe proprietate și, totodată, va fi beneficiarul unei chirii cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului. În acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului respectiv revine utilizatorilor;

b)acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. "

Mai mult, art. 5 din OUG nr. 94/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 501/2002 dispunea că „(1) Proprietarii care vor redobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor în temeiul prezentei ordonanțe de urgență vor încheia cu deținătorii actuali ai acestor imobile un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezența executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului. (2) Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile solicitate în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate, în cazul imobilelor prevăzute la art. 1 alin. (6) și la art. 4 alin. (2) și (3), în condițiile stabilite de protocolul prevăzut la alin.(1).", de unde rezultă că, potrivit procedurii speciale, se lăsa la îndemâna deținătorilor imobilelor retrocedate un termen de grație de 5 ani pentru a-și rezolva situația locativă.

Acest act normativ demonstrează pe deplin voința puterii legiuitoare în stat (voință la care face altfel trimitere Decizia civilă nr. 325/R/1997, definitivă și irevocabilă în dosarul nr.1255/1995 al Curții de Apel Tîrgu M. menționată în argumentația primului motiv de revizuire ce face obiectul cererii introductive) de a reglementa retrocedarea bunurilor cultelor cu respectarea unor cerințe ce țin de actuala destinație a imobilelor în cauză si de interesul comunității de credincioși.

Pe de altă parte, este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun, ce în astfel de situații se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, dovedind voința legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare.

In acest s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa, menținând soluția instanței de fond în care s-a arătat că procedura prevăzută de legea specială „ are prioritate față de dispozițiile generale de drept comun care reglementează acțiunea în revendicare” și a arătat că "reglementarea unei proceduri speciale de restituire nu vine în conflict cu norma europeană și se înscrie în soluțiile de restituire a bunurilor confiscate, adoptate de stat" (ICCJ, Secția civilă și proprietate intelectuală - Decizia 2635/2010, Dosar nr._/3/2008), soluție care se menține și în practica recentă a instanței supreme ("Legea specială are prioritate față de dispozițiile dreptului comun", ÎCCJ,Secția I civilă, decizia nr. 733 din 14 februarie 2013).

1.3. Cu privire la cerința ca înscrisurile nou invocate să fi fost reținute de partea potrivnică

După cum însăși instanța de judecată susține în considerentele sentinței apelate, printre condițiile care trebuie să le îndeplinească cumulativ înscrisul pentru a se dispune revizuirea în condițiile art. 322 pct. 5 Cod proc civilă se regăsește și cel a înscrisul „să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, FIE pentru că a fost reținut de partea potrivnică, FIE dintr-o împrejurare mai presus de voința părții"." (pagina 2 paragraf penultim și ultim din Sentința civilă nr. 2/07.10.2014 atacată cu prezentul apel).

Ca urmare, chiar instanța de fond recunoaște că există două motive DISTINCTE pentru care partea care invocă înscrisul în revizuire să nu-1 fi putut înfățișa la procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, și anume: -FIE pentru că a fost reținut de partea potrivnică, -FIE dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Or, în Sentința civilă nr. 2/07.10.2014 instanța argumentează exclusiv inexistența unei împrejurări mai presus de voința părților în a prezenta subscrisa adresele nr. 5580/05.05.2005 și_/C/07.10.2006, omițând cu desăvârșire cel de-al doilea motiv, întrutotul îndeplinit în speță, respectiv că nu a putut înfățișa aceste înscrisuri pentru că au fost reținute de ambele părți potrivnice, respectiv P. G.-catolică H. care A FORMULAT cererile de retrocedare în temeiul legii speciale DAR MAI ALES, S. român prin C. local H., de asemenea parte în proces, la care au fost înregistrate aceste înscrisuri și care a omis cu bună știință să le prezinte în proces deși ar fi trebuit să apere exclusiv interesul public reprezentat de apărarea literei legii nicidecum interesele private (această asumată omisiune protejând fără putință de îndoială exclusiv interesele intimatei P. G.-Catolică).

2.Apreciază totodată ca PREMATURA susținerea instanței potrivit căreia Comisia specială de retrocedare constituită în temeiul O.U.G.nr. 94/2000 nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate de P. G.-catolică H., în condițiile în care de la data emiterii adresei nr. 6/28.01.2014 și până la pronunțarea Sentinței civile nr. 2/07.10.2014 a trecut o perioadă considerabilă de timp iar instanța de fond nu a solicitat în probațiune informații noi de la autoritatea centrală competentă.

Urmare a cererii adresată Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul OUG nr.94/2000, înregistrată la această comisie cu nr.17/C/08.01.2014 a solicitat acestei Comisii să i se comunice stadiul soluționării cererilor de retrocedare nr._/C/24.01.2006 și 5580/27.02.2003 depuse la această comisie în temeiul OUG nr.94/2000 de către P. G.-Catolică H., Protopopiatul Român Unit cu R. Reghin, cu privire la imobilul casă parohială situat în ., înscris în CF nr.80, nr.128, 129 (și care a făcut obiectul acțiunii în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească a cărei revizuire o solicită).

La cererea sa înregistrată la această comisie cu nr. 17/C/08.01.2014, a primit răspunsul cuprins în adresa nr/6/28.01.2014 prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul O.U.G. nr.94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002, le comunică că "dosarul aferent celor două cereri de retrocedare se află în stadiul completării cu actele doveditoare necesare stabilirii unei soluții de către Comisie".

Apreciază că, într-un mod cu totul prematur susține instanța de fond că autoritatea centrală competentă NU s-a pronunțat cu privire la cererile de retrocedare depuse de P. G.-Catolică, în opinia lor, o atare susținere trebuind să aibă ca temei o corespondență mult mai recentă cu Comisia specială de retrocedare (eventual administrată în cadrul procesului), între data adresei nr. 6/28.01.2014 și data pronunțării Sentinței civile nr. 2/07.10.2014 trecând o perioadă considerabilă de timp în interiorul căreia autoritatea competentă potrivit legii speciale se putea pronunța (or, avem îndoieli că intimatele ar depune diligentele de a comunica instanței în litigiul de revizuire o eventuală soluție a Comisiei speciale, având în vedere că au ascuns existența acestui demers juridic pe durata întregului litigiu în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire o solicită, consecințele nefaste în cazul unor soluții contradictorii fiind mai mult decât evidente).

Pentru motivele sus-menționate, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin 3 din Codul de procedură civilă, solicită judecarea prezentei cauze și în lipsă.

La data de 12.02.2015 P. O. R. H. a depus completări ale punctului 1.2. ale motivelor de apel.

Astfel, la punctul 1.2. din motivele de apel au argumentat că înscrisurile nou prezentate sunt determinante în cauza în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 31/27 ianuarie 2012 a Tribunalului M.. În plus față de motivele deja invocate, invocă și următoarele aspecte:

1. În primul rând, solicită să se remarce că practic Comisia specială de retrocedare a unor imobile aparținând cultelor religioase din România confirmă atât existența cererilor de retrocedare nr._/C/24.01.2006 conexată la cererea nr. 5580/27.02.2003 formulate de intimata P. R. Unită cu R.-G.-Catolică în temeiul legii speciale O.U.G. nr. 94/2000 cât și faptul că aceste cereri nu au fost încă soluționate.

2. În al doilea rând, contrar poziției Comisiei speciale de retrocedare menționate în aceeași adresă nr. 131/C/02.02.2015 în care susține că procedura prevăzută de legea specială ar trebui finalizată după finalizarea procedurii judecătorești pe drept comun (eventual prin a constata rămânerea fără obiect a celor două cereri ceea ce evident ar ușura vizibil "activitatea" Comisiei speciale de retrocedare), arătă că această confirmare a existenței înscrisurilor ascunse de partea adversă, confirmare efectuată chiar de către instituția cu competențe administrative special conferite prin O.U.G. nr. 94/2000, determină odată în plus admiterea apelului astfel cum a fost formulat, și pe fond admiterea cererii de revizuire, finalitatea acesteia fiind în opinia lor SUSPENDAREA PROCEDURII DE D. COMUN ce face obiectul judecății prezentei cereri de revizuire până la soluționarea cererilor formulate de intimată pe calea procedurii speciale reglementată de O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, prin decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008, pronunțată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în concursul dintre legea specială și legea generală, conflictul se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă aceasta nu este prevăzut expres de legea specială".

În motivarea deciziei sus-menționate, se arată următoarele: „În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omuluio a statuat, în cauza Golder contra Regatului Unit, 1975, că – dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut-, precum și că-există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept-.

Așadar, cu condiția că dreptul să fie efectiv, statul poate să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiție și chiar să îl supună unor limitări sau restricții.

O modalitate prin care un stat-parte la Convenție poate limita sau restrânge dreptul la un proces echitabil este și obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile.

… Accesul la justiție presupune în mod necesar însă că, după parcurgerea procedurilor administrative, partea interesată să aibă posibilitatea să se adreseze unei instanțe judecătorești. În lipsa unei asemenea posibilități, dreptul de acces la instanță ar fi atins in substanța sa.

In măsura in care aceste exigențe sunt respectate, dreptul de acces la justiție nu este afectat"

De asemenea în decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a ÎCCJ se reține ca relevantă decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Pincova și Pinc contra Republicii Cehe, în care s-a arătat că: "Curtea acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecințele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim (...); cu toate acestea, consideră necesar a se asigura ca această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporționate. In acest scop, legislația trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale flecarei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună-credință să nu fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri (paragraful 58, citat și în Cauza R. contra României). "

Mai mult, după cum se arată în aceeași decizie nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a ÎCCJ „instanțele care au admis acțiunile în revendicare au apelat exclusiv la compararea titlurilor, dând preferință titlului mai vechi, făcând totală abstracție de efectele create prin aplicarea legii speciale."

Or, O.U.G. nr. 94/2000 în forma inițială dispunea la art.l următoarele: „Se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, imobile care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, existente în natură și deținute de statul român sau de unitățile administrativ-teritoriale la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent. "

P. Legea nr. 501/2002 de aprobare a OUG nr. 94/2000 s-a completat art. 1 alin. 1 astfel: „Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

Face precizarea că, O.U.G. nr. 94/2000 este un act normativ distinct de Decretul-Lege nr.126/1990, iar, dacă P. G.-catolică H. a înțeles să urmeze procedura specială prevăzută de O.U.G.nr. 94/2000, avea obligația de a încunoștința instanța de drept comun despre acest demers (inclusiv să ceară suspendarea procedurii judecătorești de drept comun), având în vedere că prin art. 3 alin. 7 din O.U.G. nr. 94/2000 se prevede și o cale specială de atac a deciziilor administrative adoptate de Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, și anume la instanța de contencios administrativ!!! (nicidecum instanța de drept comun).

Pe cale de consecință, solicită ca la soluționarea apelului să se aibă în vedere și prezenta argumentație astfel cum a fost formulată în completarea motivelor de apel.

P. O. R. H., la data de 12.02.2015 a solicitat în scris respingerea excepțiilor tardivității și inadmisibilității formulate de intimata P. R. Unită cu R.-G.-Catolică.

l. Solicită respingerea ca tardiv invocate a excepțiilor tardivități și inadmisibilității formulate de intimata P. R. Unită cu R. –G.-Catolică la termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2015

În primul rând, după cum reiese din motivarea Sentinței civile nr. 2/07.10.2014 a Tribunalului M. (pag. 2 paragraf 5 și 6) intimata a invocat aceleași excepții și în fața instanței de fond, însă doar pe calea concluziilor scrise, din motivarea instanței de fond reieșind că aceasta a considerat că nu a fost legal învestită cu soluționarea celor două excepții și ca urmare nu au fost analizate de această instanță, „intimata invocând excepțiile pentru prima dată pe calea concluziilor scrise". Este de remarcat că, prin coroborarea prevederilor art. 115, art. 118 și art. 326 Cod proc. Civilă, excepțiile de procedură trebuiau imperativ invocate în întâmpinare care la rândul ei era obligatorie, dispoziții procedurale cărora intimata nu s-a conformat.

In al doilea rând, prin raportare la cele mai sus expuse și argumentate, intimata avea dreptul de a formula în termenul legal apel împotriva Sentinței civile nr. 2/07.10.2014 a Tribunalului M. cale de atac pe care însă nu a exercitat-o, orice demers în acest sens fiind tardiv.

Potrivit prevederilor art. 295 alin. 1 teza I Cod proc. Civilă „Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”.

Art.103 Cod pr.civilă „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.

În al treilea rând, potrivit art.296 Cod pr.civilă „Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată”.

Or, în condițiile în care sentința judecătorească apelată este motivată pe fondul cauzei (nefiind invocate de intimată excepțiile în fața instanței de fond), discutarea acestor excepții în fața instanței de apel ar atrage crearea în propria sa cale de atac a unei situații mai grele prin limitarea cadrului procesual la aspectele generale de cele două excepții-a tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire-care fac inutilă antamarea fondului cu prejudicierea gravă a intereselor sale, cadrul procesual deja stabilit de instanța de fond permițând antamarea fondului cererii de revizuire și în căile de atac.

Pe cale de consecință, solicită să se dispună respingerea ca tardiv invocate a excepțiilor tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire formulate de intimata P. R. Unită cu R. -G.-Catolică la termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2015.

2.Pe fond, solicită respingerea ca nefondate a excepțiilor tardivității și inadmisibilității formulate de intimata P. R. Unită cu R. –G.-Catolică la termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2015

Referitor la excepția tardivității cererii de revizuire

Apreciază că cererea de revizuire formulată de subscrisa pentru motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 5 Cod proc civilă nu este formulată tardiv ci în interiorul termenului de 1 lună prevăzut de art. 324 Cod de proc. Civilă.

Astfel, la data de 27.02.2014 ne-am adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu completări ale cererii de revizuire în care au invocat motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, având în vedere că, după pronunțarea Deciziei civile nr. 5706/06.12.2013, au fost descoperite înscrisuri reținute de partea potrivnică care, apreciază că ar fi schimbat în totalitate cursul procesului dacă ar fi fost cunoscute de instanță, neprezentarea acestora demonstrând, în opinia lor, reaua-credință a Parohiei G.-Catolice H. în demersurile judiciare efectuate.

Concret, având în vedere că, adresele nr. 5580/05.05.2005 și_/C/07.10.2006 ale Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România adresate Primăriei comunei H. ofereau suspiciunea urmării acestei proceduri pe calea legii speciale de către P. G.-Catolică H., prin cererea sa adresată Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul O.U.G. nr.94/2000, înregistrată la această comisie cu nr.17/C/08.01.2014, au solicitat acestei Comisii să li se comunice stadiul soluționării cererilor de retrocedare nr._/C/24.01.2006 și 5580/27.02.2003 depuse la această comisie în temeiul O.U.G. nr.94/2000 de către P. G.-Catolică H., Protopopiatul Român Unit cu R. Reghin, cu privire la imobilul casă parohială situat în ., înscris în CF nr. 80, nr. 128,129 (și care, repetăm, face obiectul acțiunii în care s-a pronunțat decizia civilă a cărei revizuire o solicită).

La cererea înregistrată la această comisie cu nr. 17/C/08.01.2014, a primit răspunsul cuprins în adresa nr. 6/28.01.2014 prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul O.U.G. nr.94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002, le-a comunicat că „dosarul aferent celor două cereri, retrocedare se află în stadiul completării cu actele doveditoare necesare stabilirii unei solul către Comisie”, confirmând practic că, în paralel cu procedura de revendicare a imobilului casă parohială ce face obiectul prezentului litigiu, P. G.-Catolică H. a urmat procedura specială prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile au aparținut cultelor religioase din România, aprobată prin Legea nr. 501/2002, cu modificările și completările ulterioare, înscrisurile doveditoare privind urmarea procedurii prevăzute de legislația specială fiind reținute de către partea potrivnică P. G.-Catolică H. fără a fi aduse la cunoștința instanței de judecată.

Ca urmare, invocarea motivului de revizuire prevăzut la art.322 pct.5 Cod pr.civilă s-a făcut în fața ICCJ la data de 27.02.2014 ca urmare a adresei nr.6/28.01.2014 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul OUG nr.94/2000, data de 28.01.2014 fiind data de la care curge termenul de o lună prevăzut de art.324 pct.4 Cod pr.civilă..

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

P. precizările la cererea de chemare în judecată înaintată ICCJ a invocat instanței că cererea de revizuire formulată pentru motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 5 Cod proc civilă este îndreptată atât împotriva Deciziei civile nr. 5706/06.12.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă cât și împotriva Sentinței civile nr. 31/27.01.2012 a Tribunalului M. pronunțată în dosarul nr.1594._ .

Or, Sentința civilă nr. 31/27.01.2012 a Tribunalului M. pronunțată în dosarul nr.1594._ evocă fondul litigiului și a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului și recursului, ca urmare cererea de revizuire formulate împotriva acesteia este admisibilă.

Având în vedere că prezentele note sunt formulate doar în contracararea argumentelor în susținerea excepțiilor sumar expuse la termenul de judecată din 15 ianuarie 2015 oral în instanței de intimată prin apărător, iar intimata a fost obligată să argumenteze excepțiile în scris, își rezervă dreptul de a face completări scrise la argumentația de respingere a excepțiilor în funcție de eventuale noi argumente prezentate de intimată în susținerea acestora.

P. B. R. U. cu R.-G. Catolică H. a depus cerere de aderare la apelul părții potrivnice declarat împotriva sentinței civile nr. 2/07.10.2014, pronunțată de Tribunalul M. în cauza ce formează obiectul dosarului nr._, prin care solicită schimbarea acestei hotărâri, în sensul admiterii apelului aderat, formulat de către P. B. R. Unit cu R.-G. Catolică H. și schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii ca inadmisibile a cererii de revizuire.

A. Pe cale de excepție au înțeles să invoce:

(1) tardivitatea cererii de revizuire a sentinței nr. 31/27.01.20 pronunțată de Tribunalul M. în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1594._ .

Cu privire la excepția invocată, solicită să se observe că „înscrisurile doveditoare reținute de partea potrivnică" despre care revizuenta face vorbire în cuprinsul cererii de revizuire i-au fost aduse la cunoștință acesteia de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, prin adresa nr. 6/28.01.2014. Deci, revizuenta a descoperit la data de 28.01.2( înscrisurile ce se invocă în susținerea cererii de revizuire.

Or, revizuenta a înțeles să atace pe calea revizuirii și hotărârea nr.31/27,01,2012 a Tribunalului M., prin cererea intitulată „Precizări la cererea de chemare în judecată” aflată în dosarul de revizuire ce a fost pus pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (_ ), la data de 13.03.2014, așa cum reiese în mod indubitabil din data certă ce i-a fost atribuită de către Înalta Curte de Casație și Justiție chiar pe exemplarul ce a fost înregistrat la dosarul cauzei.

În temeiul art. 324, alin. 1, Cod proc. Civilă, „Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:.... 4. în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ..."

Având în vedere faptul că intervalul de timp între data descoperirii înscrisurilor doveditoare de către revizuentă (28.01.2014) și data atacării sentinței civile nr. 31/27.01.2012 a Tribunalului M. (13.03.2014) este de peste 30 de zile, consideră că cererea revizuentei este tardivă și se impune respingerea acesteia.

(2) Inadmisibilitatea cererii de revizuire a sentinței nr. 31/27.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1594._ .

Cu privire la excepția invocată, solicită să se observe că cererea de revizuire se îndreaptă împotriva unei hotărâri date în primă instanță ce a fost atacată cu apel și chiar și cu recurs.

Ori, conform art. 322 Cod proc. civilă (în prima teză a articolului), hotărârea împotriva căreia se poate formula revizuirea este „hotărârea rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare", ceea ce nu este cazul în speță întrucât, în prezenta speță sunt în situația atacării prin calea extraordinară de atac a revizuirii unei hotărâri ce a fost pronunțată în fond și care ulterior a fost atacată cu apel și inclusiv recurs.

Astfel, sentința nr. 31/27.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 1594._ a fost atacată cu apel la Curtea de Apel C., apel ce a fost respins prin decizia nr. 3/31.01.2013, dată în dosarul 1594._ al Curții de Apel C., împotriva căruia au formulat recurs pârâții ce a fost de asemenea respins prin decizia nr. 5706/06.12.2013, dată dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Consideră că cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât ea nu se îndreaptă împotriva unei hotărâri „ramase definitiva in instanța de apel sau prin neapelare”, așa cum în mod imperativ prevede art.322 Cod pr.civilă, ci se îndreaptă împotriva unei hotărâri ce a fost supusă controlului judiciar atât prin apel, cât și prin recurs, motiv pentru care solicită admiterea excepției.

În drept invocă dispozițiile art.293 Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive solicită admiterea apelului aderat, formulat de către P. B. R. U. cu R.-G. Catolică H., schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii ca inadmisibile a cererii de revizuire.

P. O. R. din . note de ședință prin care au solicitat: - respingerea ca tardivă a cererii de aderare la apelul subscrisei, formulată de intimata P. R. Unită cu R.-G.-Catolică la termenul de judecată din data de 12 februarie 2015,

- în subsidiar, respingerea ca nefondată a cererii de aderare la apelul formulat de intimată, având în vedere că motivarea acestei cereri se întemeiază exclusiv pe două excepții invocate tardiv atât în fața primei instanțe cât și în calea de atac a apelului, cu referire la excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire.

1.Solicită respingerea ca tardivă a cererii de aderare la apelul formulat de intimată la termenul de judecată din data de 12 februarie 2015

Potrivit prevederilor art. 293 Cod proc. Civilă, intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, cerere care se poate face însă doar până la prima zi de înfățișare.

Or, cererea de aderare la apelul subscrisei a fost formulată de intimata P. R. Unită cu R.-G.-Catolică la termenul de judecată din data de 12 februarie 2015, în condițiile în care prima zi de înfățișare a fost la termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2015, acesta fiind termenul la care părțile au fost legal citate iar motivele de apel erau cunoscute părților prin însăși cererea de apel.

P. urmare, intimata era în drept să facă cerere de aderare la apelul subscrisei doar până cel târziu la termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2015, motiv pentru care solicită respingerea acestei cereri ca tardiv formulată la termenul de judecată din data de 12 februarie 2015.

2. In subsidiar, solicită respingerea ca nefondată a cererii de aderare la apelul subscrisei formulată de intimată, motivarea acestei cereri întemeindu-se exclusiv pe două excepții invocate tardiv atât în fața primei instanțe cât și în calea de atac a apelului, cu referire la excepțiile tardivității si inadmisibilității cererii de revizuire.

În primul rând, după cum reiese din motivarea sentinței civile nr.2/07.10.2014 a Tribunalului M. (pag.2 paragraf 5 și 6) intimata a invocat aceleași excepții și în fața instanței de fond, însă doar pe calea concluziilor scrise, din motivarea instanței de fond reieșind că aceasta a considerat că nu a fost legal învestită cu soluționarea celor două excepții și ca urmare nu au fost analizate de această instanță –„intimata invocând excepțiile pentru prima dată pe calea concluziilor scrise”. Este de remarcat că, prin coroborarea prevederilor art.115, art.118 și art.326 Cod pr.civilă excepțiile de procedură trebuiau imperativ invocate în întâmpinare care la rândul ei era obligatorie, dispoziții procedurale cărora intimata nu s-a conformat.

În al doilea rând, prin raportare la cele mai sus expuse și argumentate, intimata avea dreptul de a formula în termenul legal apel împotriva Sentinței civile nr. 2/07.10.14 a Tribunalului M., cale de atac pe care însă nu a exercitat-o, orice demers în acest sens fiind tardiv.

Potrivit prevederilor art. 295 alin. 1 teza I Cod proc. Civilă: „Instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către instanță."

Art. 103 Cod proc. Civilă.: „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage DECĂDEREA afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei."

In al treilea rând, potrivit art. 296 Cod proc civilă „Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată „.

Or, în condițiile în care sentința judecătorească apelată este motivată pe fondul cauzei (nefiind invocate de intimată excepțiile în fața instanței de fond), discutarea acestor excepții în fața instanței de apel ar atrage crearea în propria lor cale de atac a unei situații mai grele prin limitarea cadrului procesual la aspectele generale de cele două excepții- a tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire-care fac inutilă antamarea fondului cu prejudicierea intereselor subscrisei, cadrul procesual deja stabilit de instanța de fond permițând antamarea fondului cererii de revizuire și în căile de atac.

Pe cale de consecință, cererea de aderare la apelul subscrisei este nefondată, motivarea acestei cereri întemeindu-se exclusiv pe două excepții invocate tardiv atât în fața primei instanțe cât și în calea de atac a apelului, cu referire la excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire.

De altfel, excepțiile tardivității și inadmisibilității au fost formulate de intimata P. R. Unită cu R. -G.-Catolică și verbal la termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2015, ceea ce i-a determinat să-și precizeze poziția cu privire la aceste excepții și pe calea notelor de ședință depuse deja la dosarul cauzei la data de 11.02.2015, în care au arătat că înseși aceste excepții sunt nu doar tardive ci și nefondate.

Sub acest aspect, apreciază că cererea de revizuire formulată de subscrisa pentru motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 5 Cod proc civilă nu este formulată tardiv ci în interiorul termenului de 1 lună prevăzut de art. 324 Cod de proc. Civilă.

Astfel, la data de 27.02.2014 s-au adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu completări ale cererii de revizuire în care au invocat motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, având în vedere că, după pronunțarea Deciziei civile nr. 5706/06.12.2013, au fost descoperite înscrisuri reținute de partea potrivnică care, apreciază că ar fi schimbat în totalitate cursul procesului dacă ar fi fost cunoscute de instanță, neprezentarea acestora demonstrând, în opinia lor, reaua-credință a Parohiei G.-Catolice H. în demersurile judiciare efectuate.

Concret, având în vedere că, adresele nr. 5580/05.05.2005 și_/C/07.10.2006 ale Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România adresate Primăriei comunei H. ofereau suspiciunea urmării acestei proceduri pe calea legii speciale de către P. G.-Catolică H., prin cererea subscrisei adresată Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul O.U.G. nr.94/2000, înregistrată la această comisie cu nr.17/C/08.01.2014, a solicitat acestei Comisii să i se comunice stadiul soluționării cererilor de retrocedare nr._/C/24.01.2006 și 5580/27.02.2003 depuse la această comisie în temeiul OUG nr.94/2000 de către P. G.-Catolică H., Protopopiatul Român Unit cu R. Reghin, cu privire la imobilul casă parohială situat în ., înscris în CF nr.80, nr.128, 129 ( și care face obiectul acțiunii în care s-a pronunțat decizia civilă a cprei revizuire o solicită.

La cererea înregistrată la această comisie cu nr.17/C/08._, a primit răspunsul cuprins in adresa nr. 6/28.01.2014 prin care comisia speciala de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul O.U.G. nr.94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002, le-a comunicat că "dosarul aferent celor două cereri de retrocedare se află în stadiul completării cu actele doveditoare necesare stabilirii unei soluții de către Comisie", confirmând practic că, în paralel cu procedura de revendicare a imobilului casă parohială ce face obiectul prezentului litigiu, P. G.-Catolică H. a urmat și procedura specială prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, aprobată prin Legea nr. 501/2002, cu modificările și completările ulterioare, înscrisurile doveditoare privind urmarea procedurii prevăzute de legislația specială fiind reținute de către partea potrivnică P. G.-Catolică H. fără a fi aduse la cunoștința instanței de judecată.

Ca urmare, invocarea motivului de revizuire prevăzut la art. art. 322 pct. 5 Cod pr.civilă s-a făcut în fața ÎCCJ la data de 27.02.2014 ca urmare a adresei nr. 6/28.01.2014 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România constituită în temeiul O.U.G. nr.94/2000, data de 28.01.2014 fiind data de la care curge termenul de o lună prevăzut de art. 324 pct. 4 Cod proc. Civilă.

Pe de altă parte, prin precizările la cererea de chemare în judecată înaintate ÎCCJ au invocat instanței că cererea de revizuire formulată de subscrisa pentru motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 5 Cod proc civilă este îndreptată atât împotriva Deciziei civile nr. 5706/06.12.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă împotriva Sentinței civile nr. 31/27.01.2012 a Tribunalului M. pronunțată în nr. dosarul nr.1594._ .

Or, Sentința civilă nr. 31/27.01.2012 a Tribunalului M. pronunțată în dosarul nr. 1594._ evocă fondul litigiului și a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului și recursului, ca urmare cererea de revizuire formulate împotriva acesteia este admisibilă.

Pentru motivele mai sus arătate, solicită să se dispună respingerea ca tardivă a cererii de aderare la apelul subscrisei, formulată de intimata P. R. Unită cu R.-G.-Catolică la termenul de judecată din data de 12 februarie 2015, iar,în subsidiar, respingerea ca nefondată a cererii de aderare la apelul subscrisei formulată de intimată, având în vedere că motivarea acestei cereri se întemeiază exclusiv pe două excepții invocate tardiv atât în fața primei instanțe cât și în calea de atac a apelului, cu referire la excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire .

Apelul este nefondat.

Hotărârea primei instanțe care a soluționat pe fondul cauzei,având ca obiect cerere de revizuire formulată de către revizuenta P. O. R. D. . în comuna H., . și temeinică,fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză,nefiind susceptibilă de anulare sau schimbare,prin prisma dispozițiilor art.480 și următoarele Cod Procedură Civilă

În speță, revizuienta pârâtă a invocat incidența art.322 alin.1 pct.5 Cod Procedură Civilă, în susținere indicând un număr de trei înscrisuri care să determine retractarea sentinței atacate, respectiv: adresele nr._/C/07.10/2006 și 5580/05.05.2005 emise de Comisia specială de retrocedare unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România către Primăria comunei H. și adresa nr.6/28.01.2014 a aceleiași Comisii, comunicată revizuientei la solicitarea acesteia de a i se furniza relații privitoare la stadiul soluționării cererilor de retrocedare depuse de către intimată la această autoritate.

În mod corect și în conformitate cu dispozițiile legale care guvernează această instituție juridică,instanța de fond a aplicat corect aceste norme legale stabilind că pentru a se dispune revizuirea unei hotărâri judecătorești pe baza motivului prevăzut de art.322 pct.5 c.pr.civ, legiuitorul a impus o . condiții pe care trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ înscrisul, concret, acesta trebuie să fie doveditor, să fie descoperit după darea hotărârii a cărei revizuire se solicită, deci să fie un înscris nou, să fi existat la momentul pronunțării hotărârii, de asemenea să fie determinant și să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

P. împrejurarea mai presus de voința părții la care face referire art.322 pct.5 c.p.civ. se înțelege forța majoră care trebuie dovedită. Condiția nu este îndeplinită dacă înscrisul putea fi procurat și depus la dosar prin diligența părții interesate.

Astfel,corect tribunalul a constatat că înscrisurile depuse de revizuientă în susținerea cererii pendinte, reprezintă în fapt, două solicitări înaintate de Comisia specială de retrocedare unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România, constituită în temeiul OUG 94/2000, Primăriei comunei H. în scopul obținerii de informații privitoare la regimul juridic al imobilului ce a făcut obiectul litigiului soluționat irevocabil prin sentința a cărei revizuire se cere, necesare soluționării unor cereri de retrocedare formulate de intimata reclamantă cu referire la acel imobil, precum și un răspuns comunicat de către aceeași Comisie revizuientei la cererea înaintată,înregistrată sub nr.17/C/08.01.2014.

De asemenea,corect s-a constatat că,în speță,nu este îndeplinită cerința ca înscrisurile nou prezentate să fi fost descoperite după darea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

La cererea de revizuire,astfel cum a fost completată și precizată, a fost anexate adresele nr.5580/05.05.2005 și_/C/07.10.2006 ale Comisiei speciale de retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, constituită în temeiul art.3 din OUG nr.94/2000, aprobată prin Legea nr.501/2002 prin care această comisie a solicitat Primăriei comunei H. date privind situația juridică și locativă a imobilului situat în ., înscris în CF nr.80, nr.128, 129, imobil care a făcut obiectul cererilor de retrocedare nr._/C/24.01.2006 și 5580/27.02.2003 depuse la această comisie de către P. G.-Catolică H., protopopiatul Român Unit cu R. Reghin (și care face obiectul acțiunii în care s-a pronunțat sentința civilă a cărei revizuire se solicită).

Însă, aceste înscrisuri, deși existau la data judecării sentinței judecătorești a cărei revizuire o solicită, sunt pentru prima dată prezentate în proces, sens în care,în mod greșit se consideră că, dacă ar fi fost administrate ca probatoriu în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr.31/27 ianuarie 2012 a Tribunalului M., ar fi schimbat în totalitate cursul procesului.

Adresele nr._/C/07.10/2006 și 5580/05.05.2005 nu au fost reținute de către intimata reclamantă, dimpotrivă, ele se regăseau în arhiva autorităților invocate în speță, putând fi consultate, respectiv obținute de către orice persoană interesată de conținutul lor, în baza formulării unei simple cereri în acest sens.

P. urmare, neânfățișarea de către revizuienta pârâtă a acestor adrese instanței care a soluționat pe fond acțiunea de revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr.1594._, nu s-a datorat nici reținerii acestora de către partea potrivnică, în speță intimata reclamantă, și nici unei împrejurări mai presus de voința revizuientei, ci tocmai lipsei de diligență a acesteia de a obține, în perioada judecării litigiului, a unor minime informații privitoare la inițierea de către intimata reclamantă a vreunui demers de restituire pe cale administrativă a imobilului în temeiul dispozițiilor unui act normativ ce era în vigoare încă din anul 2000.

Mai mult,în ceea ce privește adresa nr.6/28.01.2014 emisă de aceeași Comisie specială de retrocedare constituită în baza OUG 94/2000, și al cărei conținut reprezintă, în fapt, un răspuns comunicat revizuientei la solicitarea de a i se furniza relații privitoare la stadiul soluționării cererilor de retrocedare depuse de intimata reclamantă, solicitare înregistrată la secretariatul acestei autorități sub nr. 17/C/08.01.2014, acesta nu îndeplinește condiția de a fi existat la momentul pronunțării hotărârii.

Raportat la speța de față, toate aceste adrese, nu au nici aptitudinea de a fi probante prin ele însele și determinante pentru retractarea sentinței ce face obiectul cererii de revizuire câtă vreme, prin conținut,în cauză nefăcându-se nici o dovadă că aceste înscrisuri au fost cu rea credință reținute de către partea potrivnică.

Aceste acte-înscrisuri nu atestă decât faptul că, în temeiul OUG 94/2000, intimata reclamantă solicitase, prin două cereri, chiar anterior formulării acțiunii în revendicare, restituirea pe cale administrativă a imobilului în litigiu, cereri ce nu au primit însă o soluție din partea autorității competente constituită potrivit legii.

În ceea ce privește excepțiile și motivele invocate de către P. B. R. U. CU R.-G. CATOLICĂ H., cu sediul în . de aderare la apelul părții potrivnice,acestea nu sunt întemeiate și,prin prisma faptului că apelul principal va fi respins ca nefundat,apelul incident urmează aceeași soluționare,în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează această instituție de drept,art.472și următoarele Cod Procedură Civilă.

Având în vedere toate aceste considerente,prin prisma dispozițiilor art. 480 și următoarele Cod Procedură Civilă,Curtea constată că apelul principal formulat de P. O. R. împotriva sentinței civile nr.2 de la 07.10.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații S. R. P. C. L. H.,este nefundat și va fi respins în consecință.

În baza acelorași considerente,Curtea va respinge și apelul incident formulat în cauză de către P. B. R. U. CU R.-G. CATOLICĂ H.,, împotriva sentinței civile nr.2 de la 07.10.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații S. R. P. C. L. H..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge apelul principal formulat de P. O. R., cu sediul în ., județul M., împotriva sentinței civile nr.2 de la 07.10.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații S. R. P. C. L. H., cu sediul în . și T. G., domiciliat în comuna H., ., județul M..

Respinge apelul incident formulat de P. B. R. U. CU R.-G. CATOLICĂ H., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.2 de la 07.10.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații S. R. P. C. L. H., cu sediul în . și T. G., domiciliat în comuna H., ., județul M..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015

Red.jud.I.V.

6 ex/AS

j.f.A.M.