Pretenţii. Sentința nr. 3615/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3615/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 5597/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 204/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de apel formulată de către apelantul S. D. împotriva sentinței civile nr. 3615 din 10.11.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimat fiind S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții – daune.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 5 mai 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 19 mai 2015.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3615 din 10.11.2014 a Tribunalului Iași s-a respins cererea formulată de către reclamantul S. D. în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, București, cu sediul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Cu cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ reclamantul S. D. a formulat În contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cerere de reparare a pagubei pentru eroare judiciară, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 15.000 Euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății.
În motivarea cererii a susținut reclamantul că la data de 4.10.2006 d-ul judecător T. G. a judecat cererea sa de înlocuire a măsurii arestării preventive deși era incompatibil întrucât mandatul de arestare fusese prelungit de soția acestuia, judecător. Parte din considerentele încheierii din 4.10.2006 sunt copiate din încheierea de prelungire a arestării preventive. Ambii judecători și-au întemeiat opinia pe depozițiile a doi martori, P. V. și P. V.–L., care nu au avut nicio legătură cu reclamantul. Același judecător a judecat și contestația sa la executare, a judecat recursul la contestația la executare la data de 5.09.2013, respectiv s-a pronunțat prin decizia penală nr. 1204/2013. Susține reclamantul că ceilalți doi coinculpați au fost puși in libertate. În privința sa a avut neșansa de a fi judecat de către d-ul judecător T., care nu l-a pus in libertate. Erorile judiciare comise repetat de către acest judecător i-au îngrădit accesul la justiție și dreptul de a avea un proces echitabil. Au fost încălcate și dispozițiile art. 6 și 11 din Noul cod de procedură penală privind respectarea demnității umane precum și dreptul la un proces echitabil (art. 6 alin 1 CEDO), art. 14 CEDO privind interzicerea discriminării, art. 4 Protocolul 7 și art. 1 alin 1 Protocolul 12. A susținut reclamantul că a suferit foarte mult, raportându-se la situația celor doi inculpați care au fost lăsați în libertate sub control judiciar. Aceste suferințe sunt actuale, mai ales ca urmare a judecății cauzelor în recurs în care d-ul T. a fost judecător.
În drept a invocat reclamantul dispozițiile art. 541 alin 3 Cod procedură penală, art. 52 alin 1 și 3 din Constituția României, art. 3 Protocolul nr. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu cererea depusă la instanță la data de 3.07.2014 reclamantul a precizat că plângerea depusă la instanță în temeiul art. 538-539 Cod procedură penală a fost formulată împotriva deciziei penale nr. 71 din data de 17.01.2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție .
A depus în susținerea cererii înscrisuri, respectiv: încheierea din 16.09.2006 a Tribunalului Iași - Secția Penală pronunțată în dosarul nr._/2006, încheierea din 4.10.2006 pronunțată în dosarul nr._/99/2006 al Tribunalului Iași - Secția Penală, încheierea din 14.11.2013 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, decizia penală nr. 883/2013 a Curții de Apel Iași pronunțată în același dosar, decizia penală 1204/2013 pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu minori.
Susține reclamantul că formulează cererea cu referire la Decizia penală nr. 71 din 17.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București prin care a rămas definitivă sentința penală nr. 63 din 29.01.2010 a Tribunalului Iași dată în dosarul nr._/99/2006. Eroarea judiciară comisă de către Înalta Curte constă în aceea că nu s–a dat curs deciziei nr. 1470 din 8.11.2011 a Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 indice 1 din Cod procedură penală în măsura în care acesta înlătură aplicarea legii mai favorabile. În temeiul acestei decizii, general obligatorii președintele instanței era ținut să întrebe inculpații dacă doresc să fie judecați în baza recunoașterii faptelor, situație în care pedeapsa se reducea cu o treime. În cazul său nu a fost interpelat în acest sens la primul termen de judecată din data de 13.12.2011 și nu au fost aplicate dispozițiile art. 320 indice 1 Cod procedură civilă. Astfel, pedeapsa de 6 ani primită la instanța de fond, dacă instanța de judecată aplică legea corespunzător, trebuia redusă cu 1/3, adică rămânea cu 4 ani. În prezent a executat deja 4 ani și se află tot în penitenciar unde mai are mult de stat doar datorită erorii judiciare comise de instanța de judecată în data de 13.12.2011 prin neaplicarea corespunzătoare a legii.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 538-539 Cod procedură penală pentru antrenarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Reclamantul nu face dovada existenței unei hotărâri judecătorești de achitare prin care să se fi constatat eroarea judiciară. Cu privire la precizările reclamantului a susținut pârâtul că acestea nu au nicio legătură cu cererea inițială. A solicitat disjungerea cererii față de care a invocat excepția de litispendență și conexarea sa la dosarul nr._ - complet D3 în care s-au adus critici tot împotriva deciziei civile nr. 71/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin răspunsul la întâmpinare (fila 71) reclamantul a stăruit asupra motivelor inițiale ale cererii de chemare în judecată reiterând argumentarea culpei judecătorului, incompatibil, care s-a pronunțat asupra recursului împotriva hotărârii prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, săvârșind astfel, în opinia reclamantului, exces de putere.
A susținut că anexarea înscrisurilor care privesc dosarul nr._ la prezentul dosar s-a datorat unei erori.
Examinând cererea de chemare în judecată Tribunalul o constatat nefondată pentru următoarele motive:
Reclamantul a solicitat obligarea Statului R. la plata de despăgubiri pentru eroarea judiciară săvârșită de judecătorul care s-a pronunțat în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._/99/2006 al Tribunalului Iași, incompatibil fiind, cerere pe care o întemeiază pe dispozițiile art. 541 alin. 3 din Cod Procedură Penală, art. 52 alin 1 și 3 din Constituția României, art. 3 Protocolul nr. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală reglementează în Cap. VI procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri.
Art. 538 Cod procedură penală reglementează dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, accepțiunea acestui concept fiind dată de ipoteza în care persoana care a fost condamnată definitiv a fost definitiv achitată în urma rejudecării cauzei în condițiile expuse în alineatele 1 și 2.
Dreptul la repararea pagubei există și în ipoteza privării nelegale de libertate, reglementată de art. 539 Cod procedură civilă. Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.
Prin urmare, situațiile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală, fiind vorba explicit de art. 538,539 Cod procedură penală, prin această dispoziție excluzându-se implicit orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita în orice mod și sub orice alt temei legal acoperirea unui prejudiciu de această natură.
În consecință, S. R. nu răspunde patrimonial decât pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Reglementarea legală ce stabilește în ce constau erorile judiciare/privarea nelegală de libertate pentru care poate fi angajată răspunderea statului este dată de art. 538,539 Cod procedură penală raportat la art. 52 alin. (3) din Constituția României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Ca norme speciale, care reglementează limitele în care poate fi angajată răspunderea statului pentru eroarea judiciară ori privarea nelegală de libertate, dispozițiile art. 538,539 Cod procedură civilă sunt de strictă interpretare și aplicare. Angajarea răspunderii statului pentru alte ipoteze de fapt decât cele reglementate limitativ și expres de textele numite ar constitui o încălcare a legii în esența sa.
Ori, analizând cererea de chemare în judecată, tribunalul a constatat că temeiurile de fapt ce justifică demersul judiciar al reclamantului țin de respectarea normelor de procedură în cadrul judecății mai multor dosare vizând starea sa de detenție, în care soluția a fost pronunțată de către un anumit judecător. Așa fiind, faptul reclamat în speță nu atrage răspunderea materială a statului, pentru că nu se încadrează în motivele limitativ reglementate de art. 538, 539 Cod procedură penală pentru angajarea acestei răspunderii.
Instanța civilă chemată să se pronunțe asupra cererii de despăgubire a reclamantului nu are competența de a verifica ori de a aprecia asupra legalității procedurilor penale în care a fost angajat acesta, ci doar de a verifica dacă, efect al soluțiilor pronunțate în procesul penal, reclamantul a fost victima unei erori judiciare ori a privării nelegale de libertate în înțelesul art. 538 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, respectiv art. 539 alin 2 Cod procedură civilă.
Reclamantul nu s-a aflat în niciuna dintre aceste situații. Pretinsa încălcare a normelor de procedură in cursul judecății cauzelor sale privind starea de arest preventiv de către unul dintre judecătorii ce s-au pronunțat asupra acestora nu constituie – prin raportare la norma specială, art. 538 alin 1,2 și art. 539 Cod procedură penală – motiv pentru reținerea calității de victimă a unei erori judiciare, ori a privării nelegale de libertate.
În consecință, reclamând o situație de fapt pe care legiuitorul nu o prevede ca temei al răspunderii materiale a statului, fiind externă limitelor de reglementare date de dispozițiile speciale ale legii de procedură penală, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel de S. D., invocând următoarele motive:
Argumentele instanței de fond sunt lipsite de raționament logico-juridic și în contradicție evidentă cu principiile de drept.
Învederează că nu se poate îngădui ca la adăpostul unei instituții a statului să se poată aducere atingere drepturilor și libertăților unei persoane a intereselor sale legitime, iar nimeni să nu fie responsabil.
Trebuie respectare în fața autorităților publice principiul egalității cetățenilor, principiul de a avea acces la actul de justiție și dreptul la un proces echitabil. Potrivit art. 16 din Constituția României, S. este responsabil și nu priveligiat.
Principiile constituționale au aceiași valență și atunci când prejudiciul este cauzat de o eroare judiciară comisă din neaplicarea necorespunzătoare a deciziilor Curții Constituționale, decizii care sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, sau de nerespectarea principiului incompatibilității prevăzute de Codul de procedură civilă.
Instanța de judecată a fost investită cu o plângere prin care s-a solicitat să se constate și să sancționeze eroarea judiciară creată prin nerespectarea principiului incompatibilității de către d-ul Judecător T. G. la data de 4.10.2006. Acesta nu a respectat prevederile art. 48 alin.2 Cod procedură civilă privind incompatibilitatea, încălcându-i dreptul la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 al Convenției CEDO.
În fapt, la data de 4.10.2006, d-ul judecător T. G. a judecat, în dosarul nr._/99/2006 cererea sa de punere în libertate, după ce anterior d-na judecător T. L., soția acestuia, a prelungit prin încheierea din data de 16.09.2006, dată în dosarul nr._/99/2006, mandatul de arestare preventivă. Consideră că astfel i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la libertate.
Apreciază că într-un stat de drept, independența magistratului asigură independența sistemului judiciar ca serviciu public, fiind delimitată de celelalte puteri ale statului. Însă statul trebuie să fie responsabil pentru încălcarea drepturilor și să țină cont de interesele legitime ale celorlalți.
Astfel soluția instanței de fond este nedreaptă, deoarece în soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 538-539 Cod procedură penală se aplică și dispozițiile art. 1349 din Noul cod civil ce prevăd dispoziții generale de reparare a prejudiciului produs persoanei ce a fost victima unei erori judiciare.
Din această cauză, pârâtul ar trebui să acționeze reparator sub controlul instanței de judecată, având în vedere că efectele juridice și consecințele de fapt care s-au produs și care nu pot fi ignorate. Dreptul la despăgubiri nu poate fi exclus întrucât potrivit constituției în relațiile stat – cetățean se pune accent pe cetățean.
Trebuie avută în vedere persistența în excesul de putere al d-lui judecător T. G. dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv încheierea din 14.11.2013 dată în dosarul nr._, respectiv decizia nr. 883/2013 și decizia nr. 1204/2013, pronunțare în revizuirea și contestația la executare formulate în dosarul nr._/99/2014. În acest ultim dosar magistratul a judecat și recursul său la prelungirea mandatului de arestare preventivă.
Apreciază că judecătorul a comis o eroare judiciară prin judecarea recursului la prelungirea mandatului de arestare preventivă deoarece era incompatibil față de dispozițiile art. 48 alin.2 Cod procedură penală de la 1968. Astfel acesta i-a încălcat drepturile prevăzute de art. 541 alin.3 Cod procedură penală, art. 6 și 11 din Noul Cod de procedură penală, art. 52 alin.1 și 3 din Constituție, art. 3 din Protocolul 7 și art. 1 Protocolul 12 din Convenția CEDO.
Precizează că instanța de judecată este investită să constate existența erorii judiciare și să dispună în cauză. Astfel că natura obligației de reparare a prejudiciului nu poate fi stabilită și nu poate depinde de natura normei de drept încălcată, deoarece răspunderea civilă a statului cuprinde o sferă foarte largă de fapte ilicite și prejudiciabile săvârșite de magistrați, iar obligația de reparare îi aparține statului, având în vedere că Constituția prevede fundamentul răspunderii patrimoniale.
Instanța nu s-a pronunțat asupra erorii materiale, deși, față de obiectul acțiunii, temeiul juridic era întemeiat.
Arată că în mod greșit a reținut instanța de fond în aliniatul final din pagina 3 al hotărârii atacate că „faptul reclamant în speță privind incompatibilitatea judecătorului nu atrage răspunderea materială a statului”.
Latura obiectivă a erorii judiciare presupune o cerință esențială, aceea ca actul să se deruleze în exercițiul atribuțiilor de serviciu ale judecătorului.
Învederează că în Carta Europeană a Judecătorilor se precizează că despăgubirile pentru prejudiciul suportat injust ca urmare a unei decizii sau comportament al judecătorului în exercitarea obligațiilor sale, sunt garantate de stat. La rândul său statul are posibilitatea acțiunii în regres împotriva judecătorilor prin care să-și recupereze dauna creată.
Referitor la răspunderea civilă a magistraților, Consiliul consultativ al judecătorilor europeni a precizat că remediul pentru erorile judiciare ce privesc competența, incompatibilitatea, fondul ori normele procedurale, trebuie să se realizeze prin intermediul instanțelor de judecată printr-o acțiune împotriva statului, deoarece nu este potrivit ca un judecător să fie expus la o răspundere penală cu privire la exercitarea funcției, cu excepția acțiunii în regres a statului (art. 52 din Carta Europeană a Judecătorilor).
Solicită admiterea apelului, casarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei în spiritul dispozițiilor legislației europene și ale Constituției referitoare la daunele datorate erorilor judiciare.
Prin întâmpinarea depusă S. R. a cerut respingerea apelului, motivat de faptul că soluția este corectă și în acord cu dispozițiile legale incidente în cauză.
Examinând apelul Curtea constată că este nefondat.
În acest sens Curtea reține că reclamantul-apelant a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 15.00 Euro pentru eroare judiciară, invocând ca situație de fapt încălcarea în cursul derulării procedurii judiciare penale a regulilor privind incompatibilitatea.
Corect a stabilit instanța de fond că în raport de motivele de fapt invocate în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 538, 539 Cod procedură penală.
Curtea notează că răspunderea pentru prejudicii cauzate prin erori judiciare este reglementată cu valoare de principiu de art. 52 alin.3 din Constituția României. Potrivit textului constituțional statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii.
Textul constituțional își găsește reflectarea în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.
Astfel, în cele opt aliniate ale art. 96 al acestei legi sunt cuprinse dispozițiile aplicabile răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în general și reguli care se aplică exclusiv în cazurile erorilor judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale.
În ceea ce privește cazurile în care persoanele vătămate au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, art. 96 alin.3 din Legea nr. 303/204 prevede că sunt stabilite de Codul de procedură penală.
Potrivit art. 538 alin1. Cod procedură penală: „Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
(2) Dispozițiile alin.(1) se aplică și în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
(3) Persoana prevăzută la alin.(1) și persoana prevăzută la alin.(2) nu vor fi îndreptățite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel.
(4) Nu este îndreptățită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit”.
Or, în cauză, în mod judicios instanța de fond a stabilit că cele invocate de reclamant vizează nerespectarea normelor de procedură în cursul procedurii judiciare, ceea ce face ca dispozițiile art. 538 alin1. Cod procedură penală să nu poată fi aplicat în cauză.
D. consecință, criticile formulate sunt nefondate, Curtea constatând că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 538 alin1. Cod procedură penală.
Pe cale de consecință va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de S. D. împotriva sentinței civile nr. 3615/2014 din 19.11.2014 a Tribunalului Iași – Secția I Civilă, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi -19.05.2015.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | |
Grefier, I. P. |
Red.G.E.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 17.06.2015
Tribunalul Iași – T. Doinița
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 31/2015.... | Strămutare. Sentința nr. 40/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
