Anulare act. Decizia nr. 4212/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4212/2012 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-12-2012 în dosarul nr. 4212/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4212
Ședința publică din data de 13 decembrie 2012
Președinte – A. M. R.
Judecători – C. Ș.
- E. M.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta C. M., domiciliată în M., .. 15 județul Prahova, împotriva Deciziei civile nr. 102 din 15 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă și asupra cererii de intervenție în interesul recurentei formulată de intervenienții B. M.,domiciliat în București, ., nr. 59A, sector 2, B. G., domiciliat în București, . sector 1, N. E., domiciliată în București, .. 88, sector 1 și B. N., domiciliat în București, Calea V., nr. 214, sector 1, în contradictoriu cu pârâții B. L. domiciliată în comuna Gura Vadului . județul Prahova, B. O. D. domiciliată în M., .. 38 .. B . Prahova și B. D. domiciliat în M., .. 38 B ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 6 decembrie 2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, când a dat următoarea soluție.
CURTEA,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr. 964/259/ 2010, ce are ca obiect soluționarea capetelor de cerere nr. 3 și 4 din acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ (ce avea ca obiect și partajul succesoral al averii defunctului B. V.), reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâții B. L., B. D. și B. O. D., a solicitat instanței anularea Testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de BNP D. C. I. și încheiat de autorul defunct B. V., pentru captație și sugestie, ca și constatarea nulității Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1720/18.12.2002 de Biroul Notarului Public S. P., încheiat între același autor și pârâții B. D. și B. O. D., cu privire la apartamentul nr. 6 situat în blocul 42 B, scara B, etaj 2, din .. 38, oraș M., județul Prahova, cu subsidiarul acestui al doilea capăt, în sensul rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii disjunse, ce avea ca obiect capetele de cerere mai sus precizate, reclamanta C. M. a arătat că este fiica din afara căsătoriei a defunctului B. V., calitate recunoscută prin sentința civilă nr. 1596/3.11.2008 pronunțată de Judecătoria M., în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 154/26.02.2009 a Tribunalului Prahova și irevocabilă prin decizia nr. 664/6.10.2009 a Curții de Apel Ploiești, ca urmare a respingerii apelului și recursului acestuia.
In această calitate, reclamanta susține că a acceptat succesiunea defunctului său tată prin declarația autentificată sub nr. 71/12.01.2010 de BNP NOTALEX Ploiești.
La Primăria M., susține reclamanta, a fost formulată o cerere pentru deschiderea procedurii succesorale înregistrată sub nr. 9217/6.01.2010 trimisă BNP spre dezbatere, dezbateri notariale ce înțelege să le suspende conform art. 78 al.(1) lit. c) din Legea nr. 36/1995, prin introducerea prezentei acțiuni.
Susține reclamanta în continuare că tatăl său B. V. a decedat ca urmare a unei grave suferințe, din Certificatul constatator al morții nr. 680/21.12.2009 al Serviciului de Anatomie Patologică al ICBDDTH Fundeni București rezultând, alături de cauza directă a morții și faptul că suferea de "Sindrom pseudobulbar, lacunism cerebral".
Profitându-de de această situație, menționează reclamanta, în perioada anterioară decesului, soția acestuia, pârâta B. L., împreună cu fiul său din altă căsătorie, pârâtul B. D., l-au supus unui regim de izolare față de reclamantă, fratele său B. M. și de toate rudele și cunoștințele sale, în scopul evident de a intra în posesia tuturor bunurilor sale.
Mai mult, susține reclamanta, a fost împiedicată cu forța să-l îngrijească sau chiar să-l viziteze pe tatăl său, atât ea cât și fratele său B. M., provocându-se incidente care au necesitat intervenția organelor de poliție.
În tot acest timp, susține reclamanta, B. L. și B. D. au acționat pentru a-și însuși bunurile tatălui său, situație în care a fost nevoită să introducă o acțiune pentru punerea sa sub interdicție, acțiune ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei M., rămas nesoluționat. Surprinzător este faptul că în această cauză Primarul comunei Gura Vadului numește nelegal un curator în persoana pârâtului B. D. (Dispoziția nr. 53/8.10.2009) și se profită de situație pentru ca același B. D. să fie numit curator în procedura preluării suprafeței de 13.400 mp teren arabil (Dispoziția nr. 56/23.10.2009).
În ceea ce privește primul capăt de cerere, reclamanta a mai arătat că este de reținut faptul că totala izolare a tatălui său față de toți membrii familiei sale nu a reprezentat decât o modalitatea a dolului, ca formă a captației sau sugestiei, prin care a fost viciată capacitatea sa de a testa. Această izolare a avut un singur scop, al redactării unui testament din cuprinsul căruia să fie exclusă ea ca moștenitoare legală.
Totalitatea actelor premergătoare sau concomitente demonstrează procesul de spoliere a bunurilor la care a fost supus defunctul său tată, începând cu așa zisa vânzare a apartamentului și continuând cu nelegala numire în calitate de curator a pârâtului B. D..
Ca modalitate de viciere a voinței, dolul se înfățișează în materia legatelor prin captație sau sugestie, dacă faptele sunt exercitate prin manopere viclene sau dolosive, in scopul de a determina pe dispunător să facă o liberalitate. pe care altfel nu ar face-o și nici nu ar avea motive să o facă. Corespund, in principiu, înțelesului noțiunii de manopere viclene și dolosive, atât izolarea cât și îndepărtarea testatorului de rude sau prieteni, sechestrarea sa, insinuarea unor calomnii la adresa rudelor, abuzul de influență sau de autoritate și alte fapte asemănătoare. Este expresia specifică dolului prevăzut de art.960 cod civil în materia dispozițiilor testamentare.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanta a arătat solicită constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare (fără a preciza despre ce fel de nulitate este vorba) pentru existența unei cauze ilicite, în baza dispozițiilor art. 948 pct. 4 Cod civil, întrucât scopul urmărit a fost violarea patrimoniului defunctului și prejudicierea moștenitorilor.
Și-a mai motivat reclamanta această a doua cerere pe considerentul că profitându-se de vârsta tatălui său și de precaritatea situației sale medicale, acesta a fost determinat să încheie contractul de vânzare - cumpărare în condițiile în care, la nivelul veniturilor sale, nu avea nevoie de o pretinsă îngrijire din partea cumpărătorilor care, de altfel, nu i-au acordat-o niciodată.
De altfel și prețul de 1.600 lei (16.000.000 lei la nivelul anului 2002) chiar dacă este însumat cu pretinsa prestație evaluată la 2.400 lei apare ca fiind total neserios în sensul art. 1303 Cod civil.
Este de menționat că de existența acestui act a luat cunoștință numai după stabilirea calității sale de fiică, atunci când a început demersurile oficiale pentru îngrijirea tatălui său.
Privitor la subsidiarul celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv la cererea privind rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720/18.12.2002 de BNP S. P., reclamanta a arătat că clauza de întreținere nu a fost niciodată respectată, tatăl său locuind în proprietatea sa din satul Tohani, nr. 12, jud. Prahova, pârâții nelocuind aici și neavând nici o legătură cu el, deși obligațiile asumate de pârâți impuneau ca aceștia sa-l îngrijească zilnic, ori aceștia locuiau in imobilul ce le-a fost înstrăinat.
Defunctul suferea de diabet zaharat tip II si avea nevoie de îngrijire permanentă, specializată, acesta nu a fost niciodată monitorizat cu aparatură specifică si nici internat . specialitate, astfel că starea sa de sănătate s-a agravat permanent, iar din anul 2006 era imobilizat la pat.
Parații nu au avut niciodată intenția sa se ocupe de îngrijirea tatălui său, ci au fost numai interesați sa intre in posesia bunurilor sale, sens in care paratul B. D. a reușit in luna octombrie sa fie numit curator pentru administrarea averii acestuia.
Pe cale de întâmpinare (ce a fost depusă inițial în Dosarul nr._ ) pârâții au arătat că la momentul încheierii Testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008, reclamanta nu avea calitatea de succesoare a defunctului B. V., această calitate a dobândit-o în urma pronunțării Deciziei nr. 664/06.10.2009 a Curții de Apel Ploiești.
De asemenea, pârâții au menționat că, deși reclamanta susținea faptul că aceștia l-ar fi izolat pe defunct, aspect ce constituie o modalitate a dolului, pentru a constitui viciu de consimțământ dolul trebuie să îndeplinească 2 condiții: 1) să fie determinant pentru încheierea actului juridic și 2) să provină de la cealaltă parte.
Au arătat pârâții că prima condiție expres prevăzută de art. 960 Cod civil, impune ca mijloacele dolosive să fi fost de așa natură încât în lipsa acestora „cealaltă parte n-ar fi contractat”, condiție pe care pârâții o apreciază ca fiind întrunită, întrucât defunctul, neavând copii, a înțeles să lase toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi la data decesului pârâților din această cauză care i-au fost cel mai aproape.
Faptul că defunctul nu a înțeles niciodată să recunoască această fiică din afara căsătoriei, au mai precizat pârâții, denotă și faptul că nu a vrut ca averea să-i rămână acesteia.
Privitor la cel de-al doilea capăt de cerere, pârâții au arătat că în prezenta cauză nu se poate vorbi de o „cauză ilicită”, așa cum arată reclamanta în acțiune, întrucât la momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720/2002, reclamanta nu avea calitatea de moștenitoare a defunctului B. V. și mai mult, la acel moment nu existau moștenitori legali ai defunctului.
Au mai menționat pârâții că în privința acestui contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720/2002, în agravarea bolii defunctului, așa cum a susținut chiar reclamanta a avut loc în anul 2006, prin încheierea acestui act a înțeles să-și asigure bătrânețea, în schimbul vânzării apartamentului situat în orașul M., județul Prahova, pârâții B. D. și B. O. D. obligându-se să-i asigure întreținerea, iar la deces să-l înmormânteze și să-i facă pomenile.
În cauză s-au administrat probatorii cu acte, a fost luat interogatoriul pârâților și au fost audiați martorii S. I., C. B., P. L. și D. A. B., pentru reclamantă și martorii P. I., M. G., D. F. și C. D. V., pentru pârâți.
Judecătoria M., prin sentința civila nr. 1466/2.12.2010, a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând, din întregul probatoriu administrat în cauză, coroborat cu cele care rezultă din susținerile părților și nu în ultimul rând cu constatările personale ale completului de judecată în fața căruia autorul B. V. s-a prezentat în ședința publică de la data de 07 ianuarie 2010, cu ocazia derulării procesului civil ce a constituit obiectul Dosarului nr._ al Judecătoriei M., precum și cu constatările efectuate de asemenea, în mod direct de către un alt complet de judecată la data de 15 iulie 2009 în cadrul procesului ce avea ca obiect solicitarea fratelui aceluiași autor B. M. de a fi pus sub interdicție numitul B. V., solicitare însușită la data de 28.11.2008 și de reclamanta C. M., că acțiunea ce face obiectul prezentei cauze este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanta C. M. și-a întemeiat primul capăt de cerere disjuns privitor la anularea Testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de BNP D. C. I., pe aceea că pârâții ar fi uzat de manoperele captației și sugestiei pentru a-l convinge pe numitul B. V. să testeze în favoarea ultimilor 2 pârâți toate bunurile mobile și imobile ce urmai a se găsi în proprietatea sa la data decesului, instituindu-i astfel legatari universali.
Instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada certă a influențării subiective a autorului B. V. în sensul indicat mai sus, probă de altfel foarte greu de realizat, atâta timp cât numitul B. V. și-a întemeiat o nouă familie încă din anul 1997, după decesul primei sale soții, B. C., în cadrul căreia acesta a avut relații calde în mod special cu pârâții B. D. și B. D. O..
Astfel, instanța a reținut în sprijinul acestei concluzii declarația martorului reclamantei, S. I. (persoană care a păstrat o relație normală cu autorul B. V. până în urmă cu 2 sau 3 ani anterior decesului acestuia din urmă) în sensul că niciodată B. V. nu i s-a plâns de ceva în legătură cu noua familie pe care și-o închegase, declarația martorului pârâților P. I., în sensul că același autor nu i s-a plâns niciodată de conduita pârâților B. D. și B. O. D., ca și aceea că cu 2 luno înaintea decesului, B. V. era lucid și era în picioare, în magazin și declarația martorului pârâților C. D. V., martor asistent și ocular la momentul încheierii testamentului în discuție, în sensul că B. V. a declarat imediat după încheierea actului „că se simte împăcat pentru că lasă copiilor averea lui”, rostind denumirea actului ca fiind aceea de „testament” și creindu-i martorului, în mod neechivoc, convingerea că este o persoană care este conștientă de importanța actului pe care l-a încheiat.
Deși declarația martorului pârâților P. I. cu privire la momentul în care l-a văzut pe autorul B. V. ca fiind în picioare și cu capacitatea psihică a unui om lucid ar putea fi luată sub o anumită rezervă, instanța urmează însă să ia act de faptul că la data de 15 iulie 2009, deci după o perioadă de peste 10 luni de la încheierea Testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de Biroul Notarului Public D. C. I., președintele unui complet de judecată încheia la domiciliul aceluiași autor Procesul-verbal de la aceeași dată, depus la dosarul cauzei, din care rezultă faptul că acesta prezenta discernământul faptelor sale, fiind orientat din punctul de vedere al funcțiilor cognitive – acesta declarând fără putință de interpretare că are vârsta de 82 ani, că are diabet de gradul II, că nu a suferit de boli psihice și nu a fost internat în spitale de psihiatrie, că este îngrijit de soția sa și nu a donat imobile cu titlu gratuit, dar și aceea că, cunoaște obiectul cererii făcute de fratele său B. M..
De altfel, conținutul Procesului-verbal menționat anterior este reluat și în considerentele Sentinței civile nr. 150/19 ianuarie 2010, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul nr._ .
Coroborând datele care rezultă din ascultarea autorului B. V. la data de 15 iulie 2009, de către cei doi magistrați (judecătorul căruia i s-a repartizat cererea privind punerea sub interdicție a numitului B. V., formulată de fratele autorului B. M. la data de 07.08.2008 și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria M.), cu datele neechivoce care rezultă din declarația martorului C. D. V. detaliată anterior, cu datele care rezultă din declarația martorilor pârâților D. F. și M. G., prima în sensul că, în anul 2008 anterior încheierii testamentului în discuție, relația dintre B. V. și pârâții B. D. și B. O. D., erau în mod cert calde, iar autorul B. V. nu părea a fi derutat sau îndoit în ceea ce privește atitudinea sa sau a celor doi pârâți și a doua declarație, în sensul că în condițiile în care cel de-al doilea martor efectua deseori lucrări agricole, acesta a constatat că între B. V. și cea de-a doua familie a sa nu au existat tensiuni.
Este important și a fost reținut și faptul că în cauză, deși nu s-a dovedit existența unor manopere dolosive sub forma captației și sugestiei din partea celor 3 pârâți în vederea testării tuturor bunurilor mobile și imobile în favoarea pârâților B. D. și B. O. D. (fiul și respectiv nora primei pârâte), dimpotrivă la luarea hotărârii de a încheia acest act pentru cauză de moarte au contribuit în mare măsură la supărarea sau iritarea pe care a trăit-o B. V. atunci când în scopul conservării patrimoniului distinct al acestuia, fratele său B. M. și fiica acestuia, reclamanta C. M., au solicitat efectuarea de analize medicale de înalt nivel, probatoriu cu privire la stabilirea filiației reclamantei C. M. în raport cu acest autor, aspecte care reies din declarația aceluiași autor, M. G..
La aceste demersuri în justiție s-a adăugat și cel efectuat de reclamanta C. M. privind urmărirea silită a autorului B. V. pentru a-i achita debitul în valoare de 7.346 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în procesele privind stabilirea filiației sale față de autorul său, așa cum rezultă din Procesul-verbal - Încheiere de îndreptare eroare materială emis la data de 10.11.2010 în Dosarul de executare nr. 108 M/2491/2009 al Societății Civile Profesionale a Executorilor Judecătorești Trifina, T. și G. (fila 175 volumul I dosar).
Nu în ultimul rând, instanța de fond a reținut că încercarea reclamantei C. M. și a fratelui autorului B. V., numitul B. M. de a pătrunde în locuința acestuia, cu scopul declarat de a se îngriji la un nivel mai ridicat de sănătatea acestuia, venea pe fondul încercării acestora de a-l împiedica să încheie acte de înstrăinare a bunurilor mobile și imobile destul de consistente pe care le deținea sub orice formă, inclusiv acte pentru cauză de moarte, cum s-a întâmplat în speță, fără ca aceștia să evalueze procesele ce aveau ca obiect „punerea sub interdicție a numitului B. V.”, „stabilire filiație față de același autor sau încercarea de a intra în mod forțat în primăvara anului 2008 în locuința acestuia din . Tohani, județul Prahova, chiar cu ajutorul agentului de poliție local, ca incidente care puteau agrava starea de sănătate a acestuia, respectiv diabetul zaharat de tip II și complicațiile ulterioare de care acesta a fost urmat, inclusiv arterioscleroza evidențiată de actele medicale, ca și de declarația martorului specialist, C. B..
Instanța a luat act că frații autorului B. V., numiții B. M. și N. E., împreună cu reclamanta C. M., au vizat împiedicarea acestuia de a înstrăina bunuri de valoare deosebită din cadrul patrimoniului său, rezultă de asemenea și din considerentele Sentinței civile nr. 150/19 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria M., depusă la filele 86-91 ale dosarului cauzei (vol. I), care confirmă de fapt adevăratul mobil sau scop al introducerii acțiunii privind punerea sub interdicție a autorului B. V. și nu pe acela de a se acorda în primul rând o asistență medicală deosebită acestuia din urmă (a se vedea paragraful 3, 4, 6, 7 ale filei 3 și paragraful l al filei 4).
Faptul că autorul B. V. s-a opus cu vehemență și în mod repetat încercărilor fratelui său B. M. și fiicei sale, reclamanta C. M., să-i dirijeze opțiunile și actele de dispoziție cu privire la bunurile pe care le deținea în proprietate, rezultă în mod cert din întâmpinarea depusă de acesta la data de 06.01.2009 în același Dosar nr._ ce avea ca obiect solicitarea de a fi pus sub interdicție și în care fusese introdus din eroare în calitate de parte ca și din memoriul depus la același dosar la data de 02.03.2008, ca și din memoriul depus la fila 106 a dosarului cauzei, depus de asemenea în dosarul indicat deja de instanță.
Instanța de fond a reținut că ultimul memoriu indica dezacordul autorului B. V. în ceea ce privește obligarea sa la a se prezenta pentru efectuarea testelor ADN în vederea stabilirii filiației reclamantei C. M., motivat de acesta că în spatele acestei acțiuni stă fratele său B. M..
Edificatoare în acest sens este declarația personală a lui B. V., consemnată în încheierea de ședință depusă la fila 100 a dosarului cauzei (vol. I), în sensul că nu este de acord să-și însușească cererea cu caracter de ordonanță președințială prin care fratele său B. M. solicita obligarea pârâților B. D. și B. O. D. la a-i permite să intre în domiciliul acestuia, ca și în sensul că cei doi pârâți nu îl împiedică să ia legătura cu frații săi.
Având în vedere considerentele expuse detaliat anterior, instanța urmează să aprecieze că atitudinea fratelui numitului B. V. și a reclamantei C. M., au potențat de fapt luarea hotărârii de a le testa pârâților B. D. și B. O. D. toate bunurile mobile și imobile ce urmau să se găsească în proprietatea acestuia la data decesului său, pe fondul unei depline înțelegeri a importanței actului pe care îl încheia la data de 20.11.2008, izolarea acestuia, pe fondul conflictului legat de interese materiale afirmate de părțile în discuție, cum s-a arătat deja, chiar dacă acesta ar fi existat, fiind de fapt o situație care oricum nu ar mai fi contribuit la schimbarea deciziei autorului B. V., constituind din partea acestuia o formă de opoziție față de conduita neechivocă a reclamantei și a fratelui autorului B. V., privitor la gestionarea bunurilor acestuia și respectiv conservarea acestora în cadrul familiei constituite de rudele de sânge.
În concluzie, instanța a apreciat că nici sub forma captației sau sugestiei, ca viciu de consimțământ, nici sub forma izolării de restul familiei a numitului B. V. nu a fost viciat consimțământul acestuia, dovedit ca fiind liber și neinfluențat în mod neechivoc la încheierea Testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de Biroul Notarului Public D. C. I..
De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada insinuării de către pârâți a unor calomnii la adresa reclamantei C. M. și a fratelui autorului B. V., B. M., pretinsa sechestrare, abuzul de influență sau de autoritate, întrucât actul analizat a fost încheiat în mod liber, în deplinătatea funcțiilor cognitive și deci a funcțiilor mintale, date fiind concluziile de mai sus, coroborate însă cu datele care rezultă indubitabil din Certificatul medico-legal nr.1964/13.08.2008 eliberat de Serviciul Medico-Legal Ploiești (din care rezultă faptul că la acea dată B. V. avea discernământul păstrat și putea încheia acte de liberă voință).
Prima instanță a înlăturat datele din actul „Consultație” întocmit la data de 24.01.2010 de profesorul C. B. (S.) depus la fila 140 a volumului I al dosarului cauzei privitor la faptul că autorul B. V. era imobilizat (la pat) de 3 ani, întrucât în urma demersurilor făcute de completul de judecată al Dosarului nr._ de la data de 15 iulie 2009, nu s-a constatat acest fapt, iar în cursul anului 2008 acesta s-a prezentat personal în fața instanței (de altfel la data de 07.01.2008 a fost chiar legitimat de către instanță), motiv pentru care instanța va înlătura concluziile aceluiași profesor în sensul că se confirmă astfel din punct de vedere clinic „multiplicitatea leziunilor și gravitatea lor” și în sensul că „lacunarismul cerebral care imobilizează bolnavul (și îi conferea tulburări de vorbire) în cadrul unui sindrom pseudobulbar se însoțește întotdeauna de tulburări psihice, mergând de la o simplă depresie sau tulburări moderate de memorie, până la gravele tulburări cognitive ce definesc demența vasculară.
De altfel, în finalul aceluiași act, revenind asupra poziției exagerat de ferme cu privire la manifestările posibile ale bolilor de care suferea B. V., determinate de profesorul C. B. numai pe baza unor relatări ale „familiei” de sânge a bolnavului și a Certificatului constatator al morții nr.680/21.12.2009, s-a arătat că „în lipsa unei foi de observație de specialitate e greu de stabilit dacă și cât de grave erau tulburările cognitive”.
În susținerea acestei argumentații a instanței s-a retinut declarația nemijlocită a martorului B. C., în sensul că nu l-a consultat niciodată personal pe numitul B. V., că în general (și deci nu în cazul acestuia, în mod cert) diabetul zaharat de tip 2 poate să producă arterioscleroză cu efecte în plan cerebral, respectiv leziuni, dar fără a se indica în mod cert data producerii acestor efecte (nota instanței) și că în mod cert s-a întâmplat ceva motoriu sau psihic dacă B. V. a fost de acord să pună amprenta degetului său, în condițiile în care ulterior a semnat aceste acte.
Instanța de fond a luat act că, așa cum a presupus într-o alternativă martorul B. C., se produsese un eveniment motoriu (și nu psihic), în sensul că mâinile lui B. V. tremurau, iar în această situație la notarul public acesta a fost îndrumat să pună amprenta degetului pe testament pentru a nu se crea posibilitatea interpretării, aspect care reiese din declarația martorului C. D. V..
Instanța de fond a concluzionat însă că raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, la data de 20.11.2008, data încheierii Testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de BNP D. C. I., numitul B. V. nu prezenta tulburări cognitive care l-ar fi putut expune unor așa zise manopere dolozive (sub forma captației și sugestiei) din partea pârâților B. D. și B. O. D., pe fondul, așa cum instanța a arătat, conflictelor evidente dintre acesta pe de o parte, reclamanta C. M. și fratele acestuia B. M., legate de actele de dispoziție încheiate în legătură cu bunul pe care îl deținea.
De asemenea, prima instanța a constatat că procesul volițional care l-a condus pe B. V. la încheierea testamentului mai sus menționat numai în favoarea pârâților B. D. și B. O. D. a fost determinat în mare măsură nu de „uitarea” fiicei sale C. M., ci tocmai de dorința acestuia de a dispune liber de bunurile pe care le obținuse în timpul vieții și în opoziție cu dorința fratelui său B. M. și a fiicei sale, reclamanta C. M. de a fi conservată până la decesul acestuia întreaga avere, de altfel importanță care urma să fie supusă în final unei dezbateri succesorale, pe criterii legale și nu și pe criteriile unei succesiuni testamentare care implica voința testatorului.
Instanța a luat act că în cadrul declarației date în fața instanței martorul B. C. a revenit asupra concluziei sale din actul „Consultație” analizat și a arătat că diagnosticul indicat în fișa medicală, cu privire la „demența vasculară” a fost exagerat, precizând că la rândul său a fost mai prudent și a stabilit că este vorba numai de tulburări cognitive, „respectiv că B. V. putea să fie influențat”, dar că „nu era total lipsit de voință”.
În ultimul rând instanța de fond a reținut concluzia deosebit de utilă în cauză, a aceluiași martor specialist în domeniul medical, în sensul că termenul „dispoziție eustenică” indicat în Certificatul medico legal emis de Serviciul Medico - Legal Ploiești, relevă faptul că B. V. era echilibrat din punct de vedere emoțional (în luna august 2008 – nota instanței), aspect care denotă încă o fată faptul că B. V. a încheiat cu bună știință, în deplinătatea funcțiilor sale mentale Testamentul autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de Biroul Notarului Public D. C. I., din considerentele deja arătate de către instanță.
Un alt considerent care ar putea fi avut în vedere este și acela că reclamanta C. M. a dobândit în mod irevocabil calitatea de fiică a autorului B. V. abia la data de 06 octombrie 2009, în urma pronunțării Deciziei civile nr. 664/06.10.2009 a Curții de Apel Ploiești, decizie care menținea Sentința civilă nr. 1596/03.11.2008 a Judecătoriei M., cât și Deciziei nr. 154/26.02.2009 a Tribunalului Prahova, cu privire la stabilirea raportului de filiație dintre aceste persoane, toate cele 3 hotărâri judecătorești survenind ulterior încheierii testamentului supus cenzurii instanței, deci acestea au avut drept scop relevarea în plan juridic a unui moștenitor legal, reclamanta C. M. și împiedicarea lui B. V. de la a-și vida total propriu patrimoniu, după cum acesta însă dorea.
În final, instanța urmează să constate care era rezultatul inter-relației dintre discernământul și voința numitului B. V., proces complex desfășurat la nivelul psihicului acestuia pe care instanța îl va analiza în baza probatoriului administrat în cauză și în mod special în baza constatării ex propriis sensibus de la data de 07 ianuarie 2009 a completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, dată ulterioară încheierii Testamentului autentificat sub nr.2516/20.11.2008 de Biroul Notarului Public D. C. I., când B. V. s-a prezentat în fața instanței și când a manifestat o opoziție lucidă și fermă față de acțiunile fratelui său B. M..
Astfel, în urma coroborării datelor care rezultă din actele și lucrările dosarului cauzei, instanța va concluziona că numitul B. V., atât la încheierea Testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de Biroul Notarului Public D. C. I., cât și la data de 07 ianuarie 2009 era conștient, lucid și orientat tempo-spațial, în sensul că își dădea seama de realitatea înconjurătoare, avea posibilitatea de a distinge între bine și rău și de a face anumite opțiuni, dovedind existența unei personalități bine conturate, în raport de stimulii externi care erau reprezentați de acțiunile în justiție în cadrul căreia probabil din eroare a fost introdus în cadrul Dosarului nr._ .
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că voința juridică (factorul volitiv) ca rezultat al unui proces psihic complex, realizat în vederea atingerii unui scop stabilit conștient și precis, s-a desfășurat în cele 4 etape stabilite de altfel și de doctrina în materie, dintre care 3 interne și una externă, respectiv resimțirea necesității repede transformată în dorința de a dispune liber de bunurile sale, motivația determinantă deja subliniată de instanță, care l-au condus la a lua hotărârea de a încheia un act de transmitere a bunurilor sale pentru cauză de moarte în sensul dorit de acesta, adoptarea hotărârii de a încheia acest și materializarea hotărârii luate prin transpunerea în practică a planului conceput la nivel mintal, vizând atingerea scopului propus, de satisfacere a necesității ce a determinat hotărârea de a testa în favoarea pârâților B. D. și B. O. D..
Aceste date conduc în final instanța la concluzia că autorul B. V., pe fondul raporturilor deosebit de apropiate cu fiul și respectiv nora soției sale, B. L., a încheiat cu bună știință, fără a-i fi afectat consimțământul acestuia la data întocmirii acestui act de dispoziție, prin exercitarea captației sau sugestiei, ci dimpotrivă prin determinarea acestuia la a încheia Testamentul autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de BNP D. C. I., în favoarea celor doi pârâți.
Privitor la cel de-al doilea capăt de cerere, în ordinea în care acesta a fost formulat, acela al constatării nulității absolute pentru existența unei cauze ilicite (conform precizării de la finalul procesului) și în subsidiar al rezoluțiunii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1720/18.12.2002 de Biroul Notarului Public S. P., instanța de fond a apreciat că este de asemenea nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. /18.12.2002 de BNP S. P., autorul B. V. înstrăina pârâților B. D. și B. O. D., apartamentul nr. 6 situat în blocul 42B, scara B, etaj 2, din .. 38, oraș M., jud. Prahova, în schimbul prețului în valoare de 16.000.000 lei (la nivelul anului 2002), precum și în schimbul acordării de către acești pârâți a întreținerii atât a înstrăinătorului, cât și noii sale soții B. L. și a efectuării înmormântării și a pomenilor creștinești, act încheiat la momentul în care B. V. avea vârsta de 74 ani, care presupune ca acesta să se asigure de faptul că va fi îngrijit atât acesta, cât și soția sa, atunci când starea sănătății și a vârstei o va impune și de faptul că va fi înmormântat și îi vor fi efectuate pomenile creștinești.
În doctrina și în practica judiciară în materie s-a stabilit că atunci când cauza unui act juridic este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice, aceasta este o cauză ilicită sau imorală, care atrage nulitatea absolută a acestui act juridic.
În speța de față, fiind vorba de o înstrăinare a unui bun imobil proprietatea autorului B. V. către fiul soției sale B. L., B. D. și B. O. D., în schimbul unui preț și a prestării întreținerii în favoarea primilor doi soți, în momentul în care vânzătorul avea deja vârsta de 74 ani și deci urmărea să-și asigure în cadrul familiei sale, condiții de îngrijire și de asistență cu medic și medicamente – contracte care sunt des încheiate în societatea românească în același scop, instanța a apreciat că în cauză nu este vorba de existența unei cauze ilicite, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că B. V. s-ar fi plâns în timpul vieții de faptul că nu i s-a acordat îngrijire și asistență.
Fiind vorba de o plată a prețului în valoare de 16.000.000 lei la valoarea acestuia din anul 2002, ca și de un contract aleatoriu pe care autorul B. V. înțelesese să-l încheie din considerente bine stabilite și obișnuite în cadrul societății românești, la acea vârstă, cu obligații importante pentru pârâții cumpărători, în condițiile în care aceștia făceau parte din noua familie a autorului B. V., în care relațiile dintre părți la acea dată erau cordiale (pârâții mutându-se de altfel cu domiciliu și serviciul în orașul M.), urmare a încheierii actului de vânzare-cumpărare), instanța a apreciat că acesta nu a dus la vidarea patrimoniului autorului B. V., care de altfel deținea o altă locuință în . Tohani, județul Prahova, pe care o edificase pe terenul proprietatea părinților primei sale soții, precum și suprafețe de teren importante (dovadă fiind Titlurile de proprietate depuse la dosarul cauzei, care relevă aplicarea prevederilor speciale ale reconstituirii dreptului de proprietate prevăzute de legile fondului funciar).
Nefiind vorba de o lezare unilaterală a patrimoniului autorului B. V., ci dimpotrivă de o convenție prin care părțile se obligau la prestații reciproce, instanța a înlăturat susținerea reclamantei C. M. în sensul existenței unei cauze ilicite la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720/18.12.2002 de BNP S. P..
În urma analizei probatoriului testimonial, în mod special a declarației martorilor M. G., P. L., P. I. și D. F., instanța a reținut că pârâții B. D. și B. O. D., veneau la fiecare sfârșit săptămână la domiciliul lui B. V. și al soției sale B. L., din . Tohani, județul Prahova, în condițiile în care acesta era totuși bine îngrijit de soția sa (așa cum rezultă și din declarația martorului reclamantei D. A.-B.), că aceștia s-au preocupat de procurarea unor medicamente în legătură cu tratarea bolii de diabet de care suferea B. V., că pârâtul B. D. îl ducea deseori la controlul medical pe acesta din urmă, iar B. V. era hrănit după un tabel nutriționist întocmit de medic, toate aceste aspecte relevând o preocupare a pârâților beneficiari ai Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1720/18.12.2002 de BNP S. P., de starea sănătății lui B. V..
Instanța de fond a mai reținut însă că deși frații și surorile lui B. V. i-au cerut soției acestuia să-l îngrijească ei pe fratele lor, acest lucru nu se impune, nefiind nevoie de intervenția lor, așa cum reies din declarația martorului M. G., martor prezent deseori în gospodăria familiei B. V. și B. L., prin natura serviciilor pe care le îndeplinea.
Pentru a se stabili natura juridică a Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1720/18.12.2002 de BNP S. P., instanța de fond a avut în vedere, în raport cu valoarea bunului imobil transmis, care este prestația principală, realizând o evaluare a proporției dintre prețul în bani la nivelul anului 2002, cel de 16.000.000 lei vechi și prestația în natură a întreținerii, a efectuării înmormântării și a datinilor creștinești ulterioare decesului lui B. V..
Ca urmare aprecierii că cea de-a doua obligație, respectiv a întreținerii pe o perioadă de 8 ani, urmate de efectuarea înmormântării și a pomenirilor creștinești este obligație principală, instanța a stabilit că actul de vânzare-cumpărare menționat este în realitate un contract de întreținere.
Caracterul personal al dreptului la întreținere, care se stinge prin moartea beneficiarului, în speță prin decesul lui B. V. și care nu este transmisibil moștenitorilor săi, nu influențează asupra dreptului reclamantei de a cere rezoluțiunea contractului menționat pentru neexecutarea obligației ce incumbă pârâților B. D. și B. O. D., în cadrul unei acțiuni cu caracter patrimonial.
Nefiind dovedită pe de altă parte susținerea reclamantei C. M. în sensul că cei doi pârâți nu și-au îndeplinit în perioada de la încheierea contractului mai sus indicat și până la decesul lui B. V. obligația de întreținere sens larg, cu componentele indicate în Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1720/18.12.2002 de BNP S. P., respectiv oferirea hranei zilnice, a menajului în caz de neputință, efectuarea focului pe timp friguros, asistență medicală cu medic și medicamente în caz de boală, orice alte îngrijiri pe care starea vârstei sau sănătății lui B. V. o impunea -, instanța a respins și capătul de cerere formulat în subsidiar, cu privire la rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1720/18.12.2002 de BNP P., apreciind că în lumina întregului probatoriu administrat în cauză, nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1020-1021 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. M., arătând că este nelegală și netemeinică, intrucât instanța nu a dat dovadă de rol activ și a încălcat principiul aflării adevărului, întrucât a preluat concluziile pârâților, dar și pe cele reținute de către instanță în procesul referitor la punerea sub interdicție a defunctului care, de altfel, a rămas fără obiect, fără a face vreun demers suplimentar în vederea stabilirii situației de fapt și de drept ce a fost dedusă judecății.
Apelanta apreciază că pentru a se stabili daca defunctul a fost conștient de urmările actelor pe care le-a încheiat, urmări care au vizat in primul rând, micșorarea patrimoniului acestuia si încălcarea drepturilor succesorilor legali, era necesară o expertiză medico-legală, constatările anterioare ale unei instanțe de judecată nefiind suficiente in acest sens, acest lucru impunându-se cu atât mai mult cu cât dovezile administrate au fost contradictorii, existând un dubiu cu privire la starea mentală a defunctului său tată.
Astfel, apelanta consideră că se impune admiterea apelului si completarea probatoriilor atât cu o expertiză de specialitate pentru ca persoanele abilitate să se pronunțe asupra stării mentale a defunctului, cât și cu o expertiză de specialitate care să aibă ca obiectiv principal stabilirea valorii reale a imobilului vândut, respectiv a apartamentului nr. 6 situat in blocul 42B, ., din .. 38, M., întrucât instanța de fond a dat dovada de lipsa de rol activ și nu a stăruit in aflarea adevărului.
Un alt motiv de apel se referă la faptul că instanța de fond a înlăturat, in mod nelegal, toate probatoriile administrate, mai ales înscrisurile medicale aflate la dosarul cauzei.
Astfel, in ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1720/18.12.2002 la BNP S. P., apelanta apreciază că acesta este lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, considerând că prețul real al contractului a fost acela de micșorare a patrimoniului lui B. V., iar nu de întreținere a defunctului, având in vedere că acesta avea o situație financiara foarte bună și multe terenuri pe care le valorifica, iar imobilul înstrăinat contra sumei de 4.000 lei este un apartament situat in centrul orașului, cu o suprafață utilă de 53,82 mp care valorează in prezent aproximativ 64.500 lei.
Apreciază apelanta că prețul nu este serios, fiind atât de disproporționat in raport de valoarea lucrului vândut întrucât se poate susține că nu există preț, acesta nu poate constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci o cauză suficientă a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate, convenția ducând la diminuarea patrimoniului defunctului în defavoarea moștenitorilor legali, cuprinde un preț derizoriu și eludează normele referitoare la taxele notariale, aspecte ce atrag nulitatea sa.
Apelanta apreciază că, in ceea ce privește testamentul autentificat sub nr.2516/20.11.008 la BNP D. C. I., acesta este lovit de nulitate relativă pentru dol sub forma captației și sugestiei și că a făcut dovada clară a influențării defunctului de către pârâții din prezenta cauză.
Astfel, apelanta arată că pârâții l-au determinat prin mijloace dolosive pe defunct să testeze întreaga avere lui B. D. și B. O..
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 27.01.2011, iar intimații, legal citați, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 102 din 15 februarie 2012, a respins cererea de completare a probatoriului formulata de apelanta reclamantă C. M., ca neîntemeiată, precum și apelul declarat de aceasta, împotriva sentinței civile nr. 1466/02.12.2010 pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimații-pârâți B. L., B. O. D. și B. D., ca nefondat și a obligat-o la plata sumei de 2.500 lei, cheltuieli de judecată, către intimații-pârâți.
Pentru a pronunța soluția de mai sus, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată la Judecătoria M. sub nr._, reclamanta C. M. a investit instanța cu soluționarea mai multor capete de cerere, iar prima instanță, prin încheierea pronunțată la data de 27.05.2010, a disjuns capetele 3 și 4 din cererea principală, formându-se prezentul dosar, nr._ .
Potrivit capătului 3 din acțiunea inițială, reclamanta C. M. a solicitat anularea testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de BNP I. D.-C., pentru captație și sugestie. Prin concluziile scrise (filele 120-124 dosar fond, vol. II), reclamanta a reiterat acest capăt de cerere, motivându-și solicitarea de anulare a testamentului tot ca urmare a dolului provenit din partea pârâților, sub forma captației și a sugestiei.
Mai mult decât atât, în concluziile scrise, reclamanta a menționat în mod expres că nu a contestat niciodată discernământul testatorului.
Fiind cercetat cuprinsul sentinței atacate, tribunalul a reținut că nu rezultă faptul că judecătorul fondului ar fi făcut referiri ori aprecieri concrete cu privire la existența ori inexistența discernământului defunctului la momentul întocmirii acelui testament. În realitate, judecătorul fondului s-a limitat la a expune situația de fapt rezultată din administrarea probatoriului administrat în cauză și la prezentarea concluziilor logico-juridice ce decurg din situația de fapt dovedită.
Prin urmare, tribunalul a înlăturat susținerile reclamantei, în legătură cu pretinsa lipsă de rol activ din partea instanței de fond. Din contră, s-a constatat că în cauză, prin raportare la motivele de drept și de fapt invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor sale, prima instanță a încuviințat și administrat probatorii suficiente, utile și concludente pentru corecta soluționare a acestei cauze.
În aceeași ordine de idei, solicitarea reclamantei din dezvoltarea motivelor de apel, referitor la completarea probatoriilor în fața instanței de apel cu o expertiză de specialitate pentru ca persoanele abilitate să se pronunțe asupra stării mentale a defunctului, cu alte cuvinte, pentru a se pronunța dacă defunctul B. V. avea sau nu discernământ la momentul încheierii acelui testament, nu a putut fi primită de către tribunal.
Este adevărat că apelul are caracter devolutiv, iar prin raportare la dispozițiile art. 295 C.proc.civ. în faza procesuală a apelului se poate solicita o completare de probatorii, însă, în același timp, tribunalul a reținut faptul că în apel nu pot fi formulate cereri noi. Or, în cauză, încercarea reclamantei de a dovedi nulitatea testamentului prin probarea lipsei de discernământ a defunctului B. V. apare drept cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel, cererea care în mod obligatoriu trebuie respinsă.
Așa cum s-a menționat anterior, motivul susținut în fața primei instanțe de către reclamantă, în încercarea de a obține nulitatea acelui testament, a fost dolul sub forma captației și sugestiei și nu lipsa discernământului testatorului.
În consecință a fost respinsă cererea reclamantei de completare a probatoriilor cu proba cu expertiză medico-legală psihiatrică prin care să se stabilească dacă testatorul a avut sau nu discernământ la momentul întocmirii testamentului în litigiu.
De asemenea, s-a constatat că este nefondat și acest prim motiv de apel, în care se făcea referire la lipsa rolului activ al primei instanțe în legătura cu soluționarea acestui aspect, atâta timp cât reclamanta nu a investit instanța cu acest motiv de nevalabilitate a testamentului.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel invocat de reclamantă, respectiv înlăturarea în mod nelegal a tuturor probatoriilor administrate, mai ales a înscrisurilor medicale aflate la dosarul cauzei, tribunalul a constatat că și acesta este nefondat.
Astfel, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat că acel contract, autentificat sub nr. 1720/18.12.2002, nu a fost încheiat în vederea fraudării drepturilor și intereselor reclamantei.
Acest contract a fost încheiat de B. V., în calitate de vânzător, în anul 2002, iar reclamanta și-a stabilit filiația față de acesta abia la data de 06.10.2009, odată cu rămânerea irevocabilă a sentinței de stabilire a paternității.
Nu se poate afirma că părțile contractante, respectiv vânzătorul B. V., pe de-o parte, și pârâții cumpărători B. D. și B. O. D., pe de altă parte, au încheiat acest contract cu scopul de a micșora patrimoniul vânzătorului, în defavoarea succesorilor săi legali, atâta timp cât, la acel moment (2002), dar și mulți ani ulteriori, unicul moștenitor legal al lui B. V. era, soția acestuia, B. L..
Din această perspectivă, nu s-a putut reține o eventuală intenție de fraudare a unicului (la acel moment) moștenitor legal B. L., atâta timp cât aceasta este mama cumpărătorului B. D., iar relațiile dintre mamă-fiu, dar și dintre soț-soție erau foarte bune, după cum au precizat martorii audiați de către prima instanță.
Declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantei, care au făcut trimitere la pretinse „bune relații, de genul tată-fiică” ce existau încă din acea perioadă (anul 2002) între B. V. și C. M. nu au putut fi luate în considerare, ele necoroborându-se cu concluzia trasă din analizarea întregului probatoriu administrat în cauză, din care a rezultat că, până la decesul lui B. V., așa-zisele relații personale normale dintre acesta și C. M., inițial ele nu au existat, iar după stabilirea filiației pe cale judecătorească B. V. s-a opus constant creării lor.
De altfel, nu a fost lipsită de relevanță precizarea conform căreia B. V. nu a înțeles să o recunoască pe reclamanta C. M. drept fiica sa, de bună voie, niciodată, această filiație stabilindu-se în final, în contradictoriu, pe cale judecătorească.
În concluzie, a fost considerat nefondat și acest motiv de apel, potrivit căruia în mod nelegal prima instanță i-ar respins reclamantei cererea de constatare a nulității contractului autentificat sub nr. 1720/18.12.2002, pe motiv de cauză ilicită, respectiv de încheiere a sa cu intenție vădită de fraudare a legii în contra intereselor sale. În realitate, după cum au precizat pârâții, numitul B. V., fiind în vârstă și suferind unele afecțiuni medicale, a înțeles să asigure o viață mai liniștită pentru următorii ani, transferând dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv către cumpărători, în schimbul promisiunii de întreținere a sa.
În continuare, reclamanta a invocat un alt motiv de apel, respectiv faptul că în mod nelegal prima instanță i-a respins cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720/18.12.2002, pentru preț neserios, acesta fiind disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut.
Examinând contractul în cauză, autentificat sub nr. 1720/18.12.2002, tribunalul a constatat că prețul acestui transfer de proprietate din patrimoniul vânzătorului B. V. în patrimoniul cumpărătorilor B. D. și B. O. D. constă din suma de 1.600 lei (16.000.000 lei vechi), precum și din întreținerea pe care cumpărătorii urmează a o acorda atât vânzătorului B. V., cât și soției acestei, B. L., constând în hrana zilnică, facerea menajului necesar în caz de neputință, facerea focului pe timp friguros, acordarea de asistență medicală cu medic și medicamente în caz de boală, orice alte îngrijiri pe care starea vârstei și sănătății sale le va impune, iar la deces să îi înmormânteze și să le facă după aceea toate cele necesare conform datinilor și obiceiurilor strămoșești.
Prin urmare, a rezultat că acest contract conține o clauză care conferă acestuia un caracter aleatoriu, astfel că apare irelevantă din punct de vedere juridic susținerea reclamantei conform căreia suma de 1.600 lei plătită de cei doi pârâți în baza acestui contract reprezintă un preț neserios.
Suma de bani respectivă nu reprezintă, doar ea, prețul acestei vânzări. Așa cum s-a menționat anterior, prețul vânzării s-a compus din suma de bani respectivă și din întreținerea pe care cei doi cumpărătorii s-au obligat să o acorde vânzătorului și soției sale.
Este evident faptul că evaluarea de către părți a acestei întrețineri, făcută în cuprinsul contractului, la suma de 2.400 lei a fost făcută, printr-o estimare cu o marjă mare de probabilitate exclusiv în vederea stabilirii taxelor notariale, la acel moment părțile neputând anticipa la cat se vor ridica viitoarele cheltuieli de întreținere și nici nu avea posibilitatea de a prezuma data morții celor doi vânzători, pentru a se putea stabili cu certitudine contravaloarea acestor prestații.
De aceea, simpla adiționare a celor două sume făcută de reclamantă (1.600 lei, respectiv 2.400 lei) nu poate conduce la stabilirea corectă a prețului acestei vânzări, deoarece, după cum s-a menționat anterior, acest contract are un caracter aleatoriu și nu s-a putut stabili cu exactitate, de la momentul încheierii lui, contravaloarea bănească a prețului vânzării.
În concluzie și acest motiv de apel, invocat de reclamantă, privind nulitatea contractului autentificat sub nr. 1720/18.12.2002, pe motiv de preț neserios, a fost considerat nefondat, prețul acestei transmisiuni a dreptului de proprietate neputând fi stabilit cu certitudine și având un caracter aleatoriu.
Pentru aceste considerente tribunalul a respins și cererea reclamantei de completare a probatoriilor cu o expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții civile, în vederea identificării și evaluării imobilului ce a făcut obiectul acelei vânzări.
O asemenea probă nu era concludentă, nu era absolut necesară pentru soluționarea cauzei, atâta timp cât valoarea reală a acestui imobil, ce ar fi fost stabilită prin acea eventuală expertiză, nu putea fi comparată cu suma de 4.000 lei, pretins de către reclamantă a reprezenta prețul vânzării, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, suma de 4.000 lei nu reprezintă prețul acestei vânzări convenite prin contractul autentificat sub nr. 1720/18.12.2002.
În continuare, un alt motiv de apel invocat de reclamantă îl constituie greșita soluție dată de prima instanță capătului de cerere subsidiar privind rezilierea contractului autentificat sub nr. 1720/18.12.2002 de BNP S. P., întrucât debitorii obligației de întreținere nu și-au îndeplinit sarcinile asumate.
Conform celor menționate anterior, prin aceste clauze contractuale pârâții B. D. și B. O. D. și-au asumat obligația de întreținere față de B. V. și soția acestuia, B. L..
Așadar, în cazul unei eventuale neexecutări din partea debitorilor, a acestei obligații de întreținere, dreptul de a acționa în instanță pe debitori pentru a se dispune rezilierea contractului, pe motiv de neexecutare a obligațiilor contractuale, îl au, în principal înșiși cei doi creditori.
B. L., până la acest moment nu a înțeles să formuleze o asemenea acțiune în justiție, prezumându-se astfel că, cel puțin în privința ei, cei doi debitori și-au executat obligația.
La rândul său, nici B. V., în prezent decedat, nu a înțeles să cheme în judecată pe debitorii obligației de întreținere, pentru a cere rezilierea contractului pentru neexecutarea acestei obligații față de persoana sa.
Cu toate acestea, constant, în doctrină și în jurisprudența instanței supreme s-a arătat că moștenitorii creditorului obligației de întreținere dobândesc prin transmiterea moștenirii dreptul patrimonial de a solicita rezilierea contractului de întreținere, pe motiv că autorul lor nu a primit întreținere din partea debitorilor obligației, însă acest lucru trebuie să se realizeze în cursul termenului general de prescripție de 3 ani.
Cum reclamanta C. M. a făcut dovada calității sale de moștenitor legale a defunctului B. V., a rezultat că aceasta are calitatea procesuală pentru a solicita rezilierea contractului nr. 1720/18.12.2002, pe motiv de neexecutare a obligației de întreținere față de B. V., din partea pârâților B. D. și B. O. D..
Cu toate acestea, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a respins și acest capăt de cerere, din probele administrate în cauză nerezultând faptul că cei doi pârâți nu și-ar fi executat obligația de întreținere față de B. V..
Tribunalul a mai reținut, din declarația martorilor audiați de prima instanță, faptul că acest contract a fost încheiat în anul 2002, iar decesul lui B. V. a survenit în anul 2009, iar timp de 7 ani acest nu s-a plâns în mod serios de vreo situația în care să nu fi primit din partea celor doi debitori întreținerea necesară.
Au fost înlăturate susținerile reclamantei, conform cărora ar constitui dovezi ale neexecutării aceste obligații de întreținere faptul că defunctul B. V. nu a fost monitorizat cu aparatură specializată și nu a fost internat în clinici specializate prin prisma faptul că suferea de diabet zaharat. O asemenea boală nu poate presupune, în mod automat, internarea continuă în spital și nici conectarea permanentă la aparate performante de monitorizare a stării de sănătate.
De asemenea, nu a rezultat că pretinsele accidente vasculare enumerate de reclamantă în cererea de apel ar fi urmarea aceleiași neîndepliniri a obligației de întreținere, ele fiind, mai degrabă, un efect al vârstei destul de înainte pe care B. V. o avea la acel moment, precum și a stării sale precare de sănătate.
Faptul că în luna decembrie 2009, cu puțin timp înainte de a muri, B. V. a fost luat de reclamanta C. M. și internat de aceasta la un spital din București nu a reprezentat deloc o dovadă certă a neîndeplinirii obligației de întreținere din partea celor doi debitori față de acesta, ci, mai degrabă, o normală dovadă de respect și de întrajutorare din partea reclamantei C. M., față de persoana față de care a ținut cu tot dinadinsul să își stabilească filiația, așa cum o fiică își ajută tatăl, bătrân, cu numeroase și grave afecțiuni medicale.
În legătură cu acest episod, este de neînțeles motivul pentru care reclamanta a ținut în mod neapărat să depună la dosarul cauzei fotografii în care aceasta era alături de tatăl său, aflat într-o evidentă stare de boală gravă, în timp ce încerca să îl hrănească, cu lingurița sau cu seringa. Aceste seturi de poze au fost depuse cu insistență de către reclamantă la dosar, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel.
A apărut oarecum inexplicabilă atitudinea reclamantei, care, fiind în spital alături de tatăl său, aflat în pragul morții, a ținut în mod neapărat să se fotografieze alături de acesta, la fel de inexplicabilă fiind și poza în care reclamanta s-a fotografiat la priveghiul ce a urmat decesului lui B. V., în fotografie fiind surprins și corpul neînsuflețit al acestuia.
În nici un caz, aceste fotografii nu au putut forma convingerea instanței că, pe de-o parte, B. V. ar fi fost abandonat de către cei trei pârâți, iar pe de altă parte, că, în schimb, reclamanta a fost singura rudă care a avut grijă de aceasta în ultima lui lună de viață.
Eventuala intenție a reclamantei, de a convinge instanțele de judecată de bunele sale relații pe care le-a avut cu tatăl său, B. V., se puteau materializa prin prezentarea unor fotografii din timpul vieții lui B. V., în care aceștia să apară doar ei în fotografie, iar din poziția corpurilor lor și din expresia feței acestora să se poată citi foarte buna relație tată-fiică, despre care reclamanta a pretins că a existat între cei doi.
În concluzie și acest motiv de apel a fost constatat de către tribunal nefondat, prima instanță respingând în mod corect solicitarea reclamantei de reziliere a contractului autentificat sub nr. 1720/18.12.2002, urmare a pretinse neexecutări a obligației de întreținere de către cei doi pârâți B..
În sfârșit, ultimul motiv de apel invocat de reclamantă îl constituia greșita soluționare a capătului de cerere privind anularea testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008, pentru dol sub forma captației și sugestiei.
În materia donațiilor sau a testamentelor, dolul manifestă sub forma captației sau a sugestiei, ele putând fi caracterizate drept manevre folosite pentru a determina o persoană să facă o liberalitate, pe care altfel nu ar face-o și nu avea motiv să o facă.
Prin cererea de chemare în judecată, dar și prin cererea de apel, reclamanta a invocat, în esență, că, în mod normal B. V. nu ar fi întocmit acel testament, deoarece era în bune relații cu ea, însă a fost convins și chiar forțat de cei trei pârâți să încheie testamentul, în contra voinței lui.
Din probele administrate în fața primei instanțe s-a reținut că, în realitate, lucrurile au stat exact invers, în sensul că între reclamanta C. M. și B. V. a existat, în ultimii ani de viață ai acestuia, o relație foarte tensionată. Pe lângă motivele invocate de prima instanță în cuprinsul sentinței atacate, această soluție se mai desprinde din analizarea următoarelor probe.
O dovadă certă în sensul celor menționate mai sus o constituie însuși procesul de stabilire a paternității, pornit de C. M. împotriva lui B. V., ce a făcut obiectul dosarului nr._ . Astfel, pe întreg parcursul acestui proces, B. V. s-a opus admiterii acțiunii, iar după pronunțarea sentinței civile nr. 1596/03.11.2008 de către Judecătoria M., acesta a declarat apel și mai târziu recurs, astfel că paternitatea față de C. M. nu a fost stabilită de bună voie, prin recunoașterea lui B. V..
De asemenea, tribunalul a mai constatat că la finalizarea acestei proceduri judiciare reclamanta C. M., care tocmai își stabilise filiația față de B. V., a pornit împotriva acestuia procedura de executare silită pentru suma de 7.346 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă cheltuieli de executare.
Cu alte cuvinte, în perioada noiembrie-decembrie 2009, când reclamanta pretindea că se află în raporturi foarte bune cu tatăl său, luându-l și internându-l la un spital din București, în realitate aceasta îl urmărea și executa silit pentru sumele de bani cheltuite în procesul de stabilire de paternitate, prin poprire pe pensie ori prin scoaterea la vânzare a unor imobile ale acestuia.
A rezultat așadar, din aceste două situații concrete, dar și din celelalte concluzii trase de prima instanță din probele administrate în cauză, că relațiile dintre B. V. și fiica sa, C. M., nu erau cordiale, din contră între aceste persoane era o situație foarte tensionată, cei doi nu se înțelegeau.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că susținerile reclamantei din cererea de apel, în sensul că acel testament este rezultatul sugestiei sau captației din partea pârâților, au fost considerate nefondate și au fost înlăturate.
Astfel, nu se poate susține că în mod normal defunctul B. V. nu ar fi intenționat să încheie acel testament prin care își transmitea, mortis causa, toate bunurile sale către cei doi pârâți, ci ar fi dorit să le transmită fiicei sale, C. M., atâta timp cât relațiile dintre acesta și fiica lui erau foarte reci, tensionate chiar.
Chiar și refuzul de a recunoaște de bună voie paternitatea sa față de C. M. timp de peste 40 ani reprezintă o dovadă clară că B. V. nu a considerat-o pe C. M. drept fiica sa și, prin urmare, a apărut imposibil de crezut că acesta ar fi preferat să își lase averea unei persoane pe care o considera străină, în loc să întocmească acel testament către fiul soției sale, cel care îl îngrijea.
În concluzie, tribunalul a constatat că și acest ultim motiv de apel invocat de reclamantă a fost nefondat, deoarece nu poate interveni captația față de o persoană în vederea încheierii unui act într-o anumită modalitate, atâta timp cât din probe rezultă în mod clar că acel act reprezintă, în realitate, însăși intenția neviciată, neafectată de vreo influență din exterior, a persoanei respective.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza art. 295 C.proc.civ., cu aplicarea art. 167 C.proc.civ., tribunalul a respins cererea de completare probatorii, formulată de apelantă, ca fiind neîntemeiată și de asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.proc.civ., a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă C. M., ca fiind nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică.
În baza art. 274 C.proc.civ., apelanta a fost obligată să plătească intimaților cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva deciziei susmenționate a declarat recurs reclamanta C. M., considerând-o nelegală în raport de prevederile art.304 Cod pr,.civilă, susținând, în esență, că:
- Atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au motivat hotărârile pronunțate așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă, astfel că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă coroborat cu art.312 alin.3 Cod pr.civilă, art.105 alin.2 Cod pr.civilă, în lipsa unei motivări legale, recurenta fiind în imposibilitate de a-și formula apărările;
- Că pentru soluționarea corectă a capătului de cerere privind anularea testamentului a solicitat completarea probatoriului cu expertiză de specialitate care să stabilească starea mentală a defunctului B. V., dacă avea sau nu discernământ la momentul întocmirii actului, cerere greșit respinsă cu motivarea că este o cerere nouă care nu este admisibilă în apel, deși apelul are caracter devolutiv conform disp. art. 295 Cod pr.civilă.
În cadrul aceleiași critici recurenta a susținut că pe acest aspect s-au administrat probatorii cu acte și martori, care însă nu au fost corect interpretate de instanță sau au fost ignorate, acestea abdicând de la dispozițiile art. 129 alin.5 Cod pr.civilă în sensul că dacă-și exercitau rolul activ trebuiau să admită cererea de completare a probatoriului cu expertiză medico-legală, cu atât mai mult cu cât instanțele nu au pregătirea necesară pentru a face aprecieri de specialitate sub aspectul afectării discernământului testatorului. Aceeași recurentă a făcut trimitere la o opinie expertală întocmită de dr. A. F., expert gradul I, doctor în științe medicale, medic primar medicină legală I.N.M.L. București, care recomandă efectuarea unei expertize psihiatrice cu obiectul stabilirii competenței psihice a defunctului la data de 20 noiembrie 2008, opinie din care rezultă că ținând seamă de diagnosticul din actele medicale se ridică problema „deficitului volitiv în sensul unei sugestionări/influențabilității crescute și a posibilității ca pacientul să fie manipulat”.
Aceiași recurentă a susținut că instanțele nu și-au pus semne de întrebare cu privire la sechestrarea în fapt a defunctului, realizată de actuala familie, care au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ruperea relațiilor dintre defunct și familia de sânge, ignorând și dispoziția nr. 56/23.10.2009 eliberată de Primăria Gura Vadului în favoarea pârâtului B. D., numit curator pentru înstrăinarea unui teren de_ mp proprietatea defunctului, precum și ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 2.02.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria M. din care rezultă că a împiedicată să-și viziteze tatăl, tot astfel fiind împiedicat și B. M., frate al defunctului.
Susține recurenta că din interpretarea tuturor probatoriilor rezultă concluzia clară că pârâții au folosit manopere dolozive, viclene și frauduloase, scopul fiind evident în sensul ca defunctul să dispună prin testament în favoarea soților B. D. și B. O. D..
- O altă critică a recurentei se referă la faptul că în mod greșit instanța de apel a respins și cel de-al doilea motiv de apel considerând că nu s-au făcut dovezi în sensul constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare prin fraudarea drepturilor și intereselor recurentei în calitate de fiică a defunctului, sub acest aspect reținând greșit și contrar probelor că între defunct și recurentă nu ar fi existat relații bune de genul „tată-fiică”, că obținerea paternității sale prin justiție s-a impus ca urmare a comportamentului celei de-a doua soții a defunctului, care a făcut totul pentru a o elimina din mediul tatălui său.
- Că în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare pentru prețul neserios, că tocmai aspectul că instanțele au apreciat că nu au putut determina prețul corect al imobilului s-ar fi impus să se admită cererea de încuviințare a unei expertize pentru stabilirea valorii de circulație a apartamentului la momentul vânzării, că prețul este în mod evident neserios, aspect dovedit cu expertiza tehnică judiciară care estimează valoarea apartamentului la suma de_ lei, adică de 16 ori mai mare decât cel indicat în contract, raportat la 4000 lei, adică cost plus îngrijire și de 40 de ori mai mare față de prețul din contract.
- Un alt motiv de recurs se referă la greșita soluționare a cererii de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare, recurenta susținând că instanțele nu au verificat condițiile îndeplinirii sau nu a obligațiilor stabilite în contract pentru întreținerea tatălui său, că din probatoriul administrat a reieșit că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de întreținere zi de zi, permanent, așa cum se impunea a fi realizată, cu atât mai mult cu cât defunctul era imobilizat la pat, nedeplasabil, din ancheta socială efectuată în octombrie 2009 de primăria Comunei Tohani rezultând necesitatea angajării unei persoane independente care să se ocupe permanent de defunct. S-a mai susținut că debitorii obligației de întreținere, erau, conform contractului, pârâții B. D. și soția acestuia, nu pârâta B. L., care oricum nu s-a ocupat de îngrijirea defunctului.
A făcut trimitere recurenta și la jurisprudența CEDO, concluzionând că hotărârile pronunțate anterior sunt nemotivate conform dispozițiilor legale.
În dovedirea susținerilor sale recurenta a depus la dosar o . acte, chitanțe, declarații extrajudiciare, multe dintre ele existând depuse în fața instanței de fond sau apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații au solicitat respingerea recursului.
La 15.10.2012 s-a depus la dosar cerere de intervenție în interesul recurentei de numiții B. M., B. G., N. E. și B. N., care au arătat că sunt moștenitorii legali ai defuncților I. și M. B. și întreprind acest demers judiciar deoarece sunt interesați ca bunurile rămase de pe urma defuncților lor părinți să fie moștenite de succesori legali cu respectarea voinței defuncților, inclusiv cea a defunctului lor frate B. V., depunând la rândul lor la dosar acte.
Prin încheierea pronunțată la 18.10.2012, Curtea de Apel Ploiești a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul recurentei, dezvoltată în punctele 5-9 și a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție dezvoltată în punctele 1-4 și pentru a dispune astfel, a reținut că:
1.Testamentul defunctului B. V. cu ultimul domiciliu in orașul M. .. 38, ., . jud. Prahova, autentificat sub Nr. 2516/20.11.2008 de Biroul Notarului Public D. C. I. din Ploiești prin care testatorul „a lăsat toate bunurile lui B. D. si B. O.-D. cu domiciliul in M. .. 38 bunurile mobile si imobile ce se vor gasi in proprietatea sa la data decesului" instituindu-i legatari universali, cuprinde in majoritate terenuri arabile, plantație de vie, livezi, locuri de casa si alte bunuri provenite de la defuncții părinți bunuri care nu aparțineau autorului testamentului dar pe care acesta le-a folosit până la deces.
Terenurile si alte bunuri la care s-a referit au fost cuprinse în împărțeala de ascendent făcută de defunctul lor tata I. M. B. prin testamentul autentificat sub Nr. 378/185/11.05.1956 de către notariatul de Stat al fostului Raion M..
2. Conform prevederilor Deciziei Nr. 2564/11.11,1987 definitiva si irevocabila, pronunțată de Curtea Suprema - fost Tribunalul Suprem ai României, testamentul susmenționat este nul absolut potrivit art. 797 si 741 Cod civil, iar toate bunurile din împărțeala de ascendent făcuta de autorul testamentului au devenit proprietate . celor 7 moștenitori legali al defunctului I. M. B. printre care se afla si B. V. cu o cota de numai 1/7 din bunurile cuprinse in testament. Ieșirea din indiviziune a fiecărui moștenitor trebuie să se facă prin justiție – se anexează testamentul. Acesta insa a folosit o mare parte din bunurile cuprinse in testamentul tatălui celor care au formulat cererea de intervenței până la deces. După aceea le-a folosit B. D. si B. O. D. in baza testamentului lui B. V. a cărui anulare s-a cerut si continua si acum sa le folosească.
De exemplu bunurile prevăzute la pct. 2 din testamentul defunctului frate care este lovit de nulitate absoluta au fost ridicate de L. B. B. soția supraviețuitoare a defunctului B. V. din dependințele fostului conac al lui B. I. aflate în Tarlaua 25 satul Tohani încă din l0 august 2010. Organele locale de ordine publica si P. de pe lăngă Judecătoria M. care au fost sesizate nu au luai nicio măsura considerându-l pe B. D. si soția ca și proprietari, ignorând astfel prevederile Deciziei Nr. 2564/19S7 a fostului Tribunal Suprem intrata în autoritate de lucru judecat.
3. B. D. si soția sa au folosit în baza testamentului lui B. Vastie toate terenurile din Tarlaua 25 precum și alte terenuri in baza testamentului prin care B. V. le-a lăsat toate bunurile imobile si mobile ramase in urma decesului acestuia aflate in Tarlaua 25 - 800,00 mp de la pct.2 din testamentul nul absolut pe care îl înstrăinase ilegal lui Dusmanescu B. A. (cumnatul său printr-un act de schimb si pe care la presiunea celorlalți moștenitori ai defunctului I. M. B. l-a răscumpărat printr-un act de vânzare - cumpărare in vederea completării suprafeței totale de 3845 din Tarlaua 25. Aceste acte oficiale au fost atașate cererii de intervenție.
4. Tot B. D. si B. O. D. mai folosesc alte 2,00 ha teren agricol de la pct.Craciuneasca . in baza aceluiași testament a lui B. V. pentru care acesta nu a avut nici un act de proprietate, o gradina loc de casa de langa cimitirul Tohani proprietate in indiviziune a celor 7 moștenitori ai lui I. și M. B.. (a se vedea Sentința Nr. 1515/1996) precum si altele provenite de la defuncta mama a celor care au formulat cererea M. N. B. cuprinse in Titlul de proprietate Nr._/22,06.2009.
Pentru nici unul din terenurile sus-indicate B. V. nu a avut acte de proprietate individuala, terenurile respective fiind proprietate . celor 7 moștenitori ai defuncților noștri părinți I. si Mana B.. - Anexe- Titlul de proprietate Nr._/22.06.2009).
Din lecturarea Deciziei Nr. 922/02.07.2012, definitiva si irevocabila pronunțata de Tribunalul B. ale cărei considerente si dispoziții soluționează in recurs pe baza probatoriului si legislației funciare cererea reclamanților moștenitori ai defunctului I. M. B., constatam următoarele:
Titlul de proprietate susmenționat nu a avut o cerere pentru eliberarea a lui B. V. iar semnătura de pe procesul verbal de punere in posesie pe bunurile din titlu nu seamănă cu semnătura acestuia si s-a eliberat de către organele administrative abilitate cu ignorarea a doua hotărâri judecătorești intrate in autoritate de lucru judecat din care una a Curții Supreme care anulase un testament al defunctului tata al moștenitorilor legali, bunurile devenind proprietate in indiviziune pentru a se obține drept de proprietate individuala prin justiție.
După administrarea tuturor probelor instanța de fond a respins acțiunea ignorând textele de lege cu incidența in speța dedusa judecății. dispozițiile imperative ale celor doua hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, respectiv Sentința 1515/23.02.1996 pronunțata de Judecătoria Sectorului 4 București si Decizia Nr. 2564/1987 pronunțata de Curtea Suprema, pronunțând astfel o sentința ilegala si netemeinica, părtinitoare si lipsita de obiectivitate.
Considerentele unei hotărâri cu autoritate de lucru judecat care explica dispozitivul si se reflecta in acesta iar dezlegările problemelor de fapt date de instanța de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Rezulta, așadar ca motivarea instanței de fond in legătura cu aceste împrejurări nu au nici un suport juridic că sunt numai simple supoziții care denota o totala lipsa de obiectivitate.
5. B. L. B. este fosta soție a defunctului acestora frate B. V. cu care acesta s-a căsătorit in 1997. In căsătoria acesteia cu B. V. nu a adus nici un bun personal, având un singur scop, acela de a acapara bunurile soțului său.
6. Depoziția martorilor, precum și consultanța unui specialist asupra bolilor din certificatul constatator al morții și analiza foilor de observație de la Spitalul Fundeni, duc la concluzia că B. V. nu mai avea discernământ la data autentificării testamentului, prin care lăsa toată averea sa intimaților-pârâți B..
Aceștia au reușit să ia o mare parte din averea provenită de la părinții ducându-l în fața unui notar public și punându-l să declare că nu are copii, deși avea o față de 60 de ani, că este în depline facultăți mintale, testament pe care însă nu l-a putut semna din cauza afecțiunilor de care suferea, iar notarul nu a verificat nici una din susțineri, încălcând grav Codul deontologic.
8. Instanțele de fond și de apel care aveau obligația legală să țină seama de concluziile unui mare specialist, deoarece magistrații nu au pregătire în domeniul medical, trebuiau să dispună efectuarea unei expertize medico-legale, lucru care nu s-a realizat.
9. Fiind ținut la curent de evoluția acestui proces și cunoscând ca in baza testamentului făcut de B. V., „uitând" ca are o fiica moștenitor legal în linie dreapta si legatar universal refuzând semnarea testamentului si cerând sa pună degetul, persoanele care au formulat cererea de intervenței împreună cu alți trei moștenitori ai defunctului nostru tata B. I. au solicitat anularea parțială a titlului de proprietate nr._/29.04.2009 eliberat de Prefectura Prahova pe baza propunerii Comisiei locale a Comunei Gura Vadului fără a tine seama de considerentele și dispozițiile Deciziei Nr. 2564/1987, definitiva și irevocabilă, pronunțata de fostul Tribunal Suprem al României si Sentința Nr. 1515/1996, definitiva și irevocabila pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 și intrată în autoritatea de lucru judecat în legătură cu unele terenuri din titlul de proprietate sus-menționat.
Testamentul respectiv s-a autentificat în baza unui certificat medico-legal expirat, semnat de un singur medic nu de o comisie de medici psihiatri si legiști, fără efectuarea unor investigații clinice de specialitate, fără sa tina seama de bolile letale grave de care suferea B. V. la data autentificării ci numai pe simple informații primite de medicul semnatar de la un medic de familie.
S-a apreciat in mod legal si temeinic de către Curtea de Apel in cazul respectiv împrejurarea ca, daca anterior intervenirii decesului - in cazul de fata a lui B. V. - starea de luciditate si discernământul acestuia cauzata de bolile indicate in actele medicale aflate la dosar nu excludeau, ci dimpotrivă impuneau a se stabili pe baza unor criterii științifice de stricta specialitate, existenta discernământului în momentul încheierii actului juridic - autentificarea testamentului in cauza - contestat. Acest lucru se impunea deoarece testatorul avea o stare de sănătate precara fiind diagnosticat cu afecțiuni extrem de grave - aspect ce nu putea fi contestat nici in dosarul Nr._ .
Au solicitat persoanele care au formulat cererea de intervenție să fie introduse în cauză, având în vedere că sunt moștenitorii legali al defuncților părinți, întrucât testamentul lui B. V. se referea in majoritate la terenuri si alte bunuri asupra cărora acesta nu avea drept de proprietate individuală ci sunt bunuri proprietate in indiviziune a celor 7 moștenitori ai defuncților acestora părinți, I. si M. B..
Curtea, analizând cererea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Curtea de Apel Ploiești – Secția I Civilă este investită cu calea de atac a recursului împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă.
Pe de altă parte, din chiar cuprinsul cererii de recurs Curtea reține că criticile aduse hotărârii de apel vizează în esență modul de soluționare căii de atac prin prisma petitiului privitor la anularea testamentului pentru captație și sugestie, respectiv dol și a celui referitor la constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare prin fraudarea drepturilor și intereselor recurentei, în calitate de fiică a defunctului.
Totodată Curtea reamintește că, dintr-o interpretare coroborată a dispozițiilor art. 50 al. 2 Cod pr. civ. și art. 51 Cod pr. civ. în recurs este admisibilă numai cererea de intervenție accesorie.
Art. 49 al. 3 Cod pr. civ. definește intervenția în folosul unei alte părți ca fiind acea formă de intervenție care numai sprijină apărarea acesteia.
În alte cuvinte intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenții proprii, ci urmărește prin apărările care le face ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă părții în favoarea căreia intervine.
Tocmai din această poziție procesuală subordonată a intervenientului accesoriu printr-o astfel de cerere nu se poate cere mai mult decât a recurat partea în favoarea căreia s-a făcut intervenția.
Raportând aceste considerente teoretice la litigiul pendinte Curtea a constatat că numai motivele dezvoltate în punctele 5 – 9 respectă exigențele de admisibilitate a intervenției în recurs, respectiv îmbracă forma unei intervenții accesorii.
În ceea ce privește motivele dezvoltate în primele patru puncte ale cererii, acestea reprezintă în fapt pretenții proprii ale persoanelor care au formulat-o și prin care se invocă un drept de proprietate al acestora asupra bunurilor ce au făcut obiectul testamentului.
Altfel spus în limita acestor motivații cererea formulată îmbracă forma unei intervenții în interes propriu adresată direct instanței de recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 50 al. 2 Cod pr. civ. mai sus evocat și potrivit căruia cererea de intervenție în interes propriu se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, precum și alineatului 3 al aceluiași text de lege în lumina căruia cu învoirea părților intervenția în interes propriu se poate face și în instanța de apel.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, iar cererea de intervenție accesorie este de asemenea, nefondată, pentru următoarele motive:
În cadrul motivelor de recurs recurenta a susținut printr-o primă critică că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au motivat hotărârile așa cum prevăd dispozițiile legale.
O atare critică este total neîntemeiată, deoarece ambele instanțe s-au preocupat de corecta soluționare a cauzei, au analizat în mod minuțios probatoriul administrat, reținând corect situația de fapt dedusă judecății, la care au aplicat corespunzător dispozițiile legale, ambele hotărâri arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și de asemenea, motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel că nu se poate susține că hotărârile sunt pronunțate cu încălcarea disp. art. 261 pct.5 Cod pr.civilă, după cum nu se poate susține că față de modalitatea în care instanțele și-au motivat soluțiile pronunțate, recurenta s-a aflat în imposibilitatea formulării apărărilor. Pe parcursul soluționării cauzei, recurenta, care a beneficiat și de serviciile apărătorilor angajați, a făcut apărările pe care le-a considerat necesare, a administrat probele pe care le-a considerat pertinente și utile cauzei, iar faptul că unele din cererile sale nu au fost însușite de instanțe, nu duc la concluzia că acestea nu și-au motivat hotărârile și că astfel s-a încălcat dreptul recurentei la apărare, cum greșit susține aceasta.
Pe fondul pricinii, recurenta susține că pentru corecta soluționare a capătului de cerere privind anularea testamentului, a solicitat în apel completarea probatoriului cu o expertiză de specialitate care să stabilească starea mentală a defunctului B. V., respectiv dacă acesta avea sau nu discernământ la momentul întocmirii actului și că această probă a fost greșit respinsă și cu o motivare necorespunzătoare.
Critica este neîntemeiată deoarece din actele dosarului rezultă că prin acțiunea promovată la Judecătoria M., reclamanta-recurentă a solicitat prin petitul 3 la acțiune anularea testamentului autentificat sub nr. 2516/20.11.2008 de BNP I. D. C. pentru captație și sugestie, conform art.953 Cod civil.
Motivul pentru care recurenta-reclamantă a solicitat anularea testamentului nu a fost modificat, aspect ce rezultă și din concluziile scrise pe care reclamanta le-a depus la instanța de fond și în care a arătat că se impune anularea testamentului în urma dolului exercitat de pârâți sub forma captației și sugestiei, aceiași recurentă menționând în mod expres că nu a contestat discernământul autorului testamentului și solicită anularea pentru dol sub forma captației și sugestiei (fila 120 vol.2 al instanței de fond).
În condițiile în care reclamanta-recurentă însăși nu a invocat lipsa discernământului testatorului, ba mai mult, a arătat în mod neechivoc că nu contestă discernământul acestuia, în mod evident că proba cu expertiză medico-legală care să stabilească existența sau nu a discernământului testatorului la momentul întocmirii testamentului nu era pertinentă, concludentă și utilă cauzei, împrejurări în care în mod corect instanța de apel a respins-o, înlăturând susținerile acesteia în legătură cu pretinsa lipsă de rol activ din partea instanței de fond.
Tribunalul a avut în vedere când a respins cererea de completare a probatoriului cu această expertiză și faptul că instanța de apel, ca instanță devolutivă, poate completa probatoriul, atunci când acest lucru rezultă cu necesitate din actele dosarului, dar că cererea recurentei se impune a fi respinsă și pentru faptul că ea este solicitată în dovedirea unei noi susțineri, formulată pentru prima dată în apel, pentru că așa cum s-a arătat mai sus, temeiul anulării testamentului l-a constituit dolul sub forma captației și sugestiei, fără să se invoce lipsa discernământului testatorului.
Soluția de respingere a cererii de completare a probatoriilor a fost corect respinsă de instanța de apel, cu atât mai mult cu cât instanța de fond, la rândul ei, și-a motivat soluția dată în capătul de cerere privind anularea testamentului pe nedovedirea pretinsului dol sub forma captației și sugestiei și nu a făcut referiri la existența sau nu a discernământului testatorului.
Deci critica este nefondată sub ambele aspecte, respectiv greșita respingere a completării probatoriilor și abdicarea instanței de la dispozițiile art. 129 alin.5 Cod pr.civilă pentru că a respecta aceste dispoziții legale nu înseamnă a încuviința și administra probatorii care nu sunt pertinente și utile cauzei.
O altă critică formulată de recurentă vizează greșita interpretare a probatoriului administrat cu înscrisuri medicale și depoziții de martori sau ignorarea unora din acestea.
Ambele instanțe au analizat corect probatoriul administrat, atât cel cu acte, cât și depozițiile martorilor, iar trimiterea pe care recurenta o face la opinia expertală a dr. A. F., expert gradul I, doctor în științe medicale, medic primar medicină legală I.N.M.L. București, nu poate duce la concluzia că instanța nu a analizat probatoriul administrat.
Au fost avute în vedere actele medicale depuse la dosar, depozițiile martorilor, toate fiind analizate, instanța de fond arătând de ce a avut în vedere declarațiile unor martori și le-a înlăturat pe celelalte. Aceiași instanță a avut în vedere și celelalte acte, respectiv procesul verbal din 15.07.2009 din care rezultă că în prezența președintelui unui complet de judecată care s-a deplasat la domiciliul defunctului, acesta era orientat din punct de vedere al funcțiilor cognitive, că deci prezența discernământul faptelor sale, precizând cu exactitate vârsta pe care o are, bolile de care suferă, faptul că nu a fost internat în spitale de psihiatrie și că este îngrijit de soția sa.
Instanța de fond a avut în vedere, nu în ultimul rând, constatările personale ale completului de judecată, în fața căruia s-a prezentat defunctul B. V., în ședința din 7.01.2010 cu ocazia derulării procesului civil ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei M., precum și faptul că s-a respins cererea formulată de recurenta din prezenta cauză de punere sub interdicție a defunctului.
Din interpretarea tuturor probatoriilor instanțele au ajuns la concluzia că nu s-a făcut dovada certă a influențării defunctului B. V. sub forma sugestiei sau captației, ba dimpotrivă, că defunctul și-a întemeiat o nouă familie în anul 1997, după decesul primei sale soții, având relații calde atât cu cea de-a doua soție, cât și cu pârâții B. D. și B. O. D., cărora a înțeles să le lase averea încheind astfel testamentul a cărui anulare s-a solicitat.
Nu s-a făcut dovada că defunctul ar fi fost sechestrat pentru a nu avea legături cu familia sa, respectiv frați și fiică, așa cum susține recurenta, din probele administrate rezultând că de fapt defunctul și reclamanta nu au avut relații apropiate, în ultimii ani de viață ai defunctului relațiile fiind chiar tensionate.
O dovadă în acest sens o constituie însuși procesul de stabilire a paternității pornit de recurenta-reclamantă împotriva defunctului, pe toată durata acestuia defunctul opunându-se admiterii acțiunii și uzând de căile legale de atac.
Or, dacă relațiile ar fi fost bune, așa cum susține recurenta și că ele s-au înrăutățit urmare dolului exercitat de pârâți asupra defunctului prin captație și sugestie, defunctul ar fi recunoscut paternitatea reclamantei de bunăvoie, iar la rândul ei recurenta nu ar fi pornit împotriva defunctului procedura executării silite pentru suma reprezentând cheltuielile de judecată stabilite în sarcina acestuia în cadrul procesului de paternitate.
Relațiile dintre defunct și recurentă, ca și cele dintre defunct și fratele acesteia, intervenientul B. M., nu erau relații normale de familie, ele înrăutățindu-se și datorită proceselor sus-amintite, dar și în urma atitudinii intervenientului, care a înțeles să formuleze cerere de punere sub interdicție a defunctului, toate acestea fiind de natură a-l determina pe defunct ca el însuși să refuze contactul cu rudele sale și să întocmească actele – contract de vânzare cu clauză de întreținere și testament, în favoarea pârâților B. D. și B. O. D. (fiul și nora actualei soții) persoane cu care acesta a dezvoltat relații specifice de familie.
Aceste relații specifice de familie explică și faptul că fiul celei de-a două soții a fost numit curator pentru înstrăinarea unui teren proprietatea defunctului, în cauză nefăcându-se dovezi că s-ar fi acționat de către curator în defavoarea intereselor defunctului.
O altă critică a recurentei se referă la greșita soluționare a cererii privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare în frauda drepturilor și intereselor recurentei și de această dată recurenta reiterând susținerile conform cărora relațiile dintre ea și defunct erau relații normale dintre tată și fiică.
Sub acest aspect, care a făcut obiectul criticii și în fața instanței de apel, curtea constată că în mod corect această instanță a reținut, din examinarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720/18.12.2002 că prețul transferului de proprietate din patrimoniul defunctului în patrimoniul pârâților B. a constat în suma de 1600 lei, dar și din întreținerea pe care cumpărătorii s-au obligat să o acorde vânzătorului și soției acestuia, constând în cele stipulate în contract.
S-a stabilit corect caracterul aleatoriu al contractului, dat de clauza de întreținere, împrejurări în care susținerea referitoare la caracterului neserios al prețului este irelevantă. Suma de bani stabilită ca atare în contract nu reprezintă în fapt prețul vânzării întrucât acesta se compune atât din suma de bani, cât și din valoarea întreținerii pe care cumpărătorii s-au obligat să o acorde vânzătorului și soției lui, întreținere evaluată în cuprinsul contractului la suma de 2400 lei, evaluare făcută exclusiv în vederea stabilirii taxelor notariale pentru că era imposibil de anticipat la acel moment la cât se ridică cheltuielile de întreținere, după cum nu se putea prezuma data până la care vor fi prestate aceste cheltuieli.
D. fiind caracterul aleatoriu al contractului, corect reținut de instanța de apel, face ca simpla adiționare a celor două sume din contract să nu poată duce la concluzia că prețul vânzării este derizoriu, întrucât, așa cum s-a arătat, el nu a putut fi stabilit cu exactitate și față de aceste situații, în mod corect s-a apreciat că nu se poate dispune constatarea nulității contractului pentru preț neserios față de valoarea reală a imobilului.
Raportat la aceste argumente în mod corect s-a respins și cererea de completare a probatoriului cu o expertiză care să stabilească valoarea reală a imobilului ce a făcut obiectul contractului, expertiza extrajudiciară la care face referire recurenta prin motivele de recurs neputând fi luată în seamă, tocmai pentru ceea ce s-a arătat mai sus, respectiv pentru esența contractului în discuție, aceea de a fi un contract cu caracter aleatoriu, dat de clauza de întreținere pe care o menționează, la care se adaugă și faptul că pârâții-intimați B., conform clauzei contractuale, trebuie să acorde întreținere în continuare și pârâtei B. L..
S-au formulat critici și pe aspectul greșitei soluționări a cererii de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare urmare a neîndeplinirii obligațiilor de întreținere de către pârâții-intimați B., însă și acestea sunt neîntemeiate, deoarece din probatoriul administrat a rezultat că debitorii obligației de întreținere și-au îndeplinit această obligație în sensul că și în condițiile în care nu locuiau permanent cu defunctul sau nu îl vizitau zilnic, veneau la acesta săptămânal, îi procurau cele necesare, iar defunctul ori soția acestuia nu s-au plâns de nerespectarea obligației de întreținere din partea intimaților.
Mai mult decât atât, în intervalul de timp scurs între momentul încheierii actului și decesul lui B. V., unul din creditorii obligației de întreținere, acesta putea solicita rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației de întreținere, dacă aceasta ar fi fost reală, ori, un asemenea demers judiciar nu a fost întreprins.
Concluzionând, toate criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice, în concordanță cu probatoriul administrat, cu dispozițiile legale aplicabile în cauză și cu jurisprudența CEDO, motive pentru care față de prevederile art. 312 pct.1 Cod pr.civilă urmează ca recursul de față să fie respins ca atare, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau modificare a hotărârilor prev. de art. 304 Cod pr.civilă.
Examinând cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții B. M., B. G., N. E. și B. N., Curtea urmează a dispune respingerea acesteia ca neîntemeiată, față de faptul că această cerere este formulată în interesul recurentei, că recursul declarat de aceasta a fost respins ca nefondat și conform principiului accesorium secvitur principalem, cererea de intervenție de față nu poate avea altă soluție decât aceea de respingere, dat fiind și caracterul acesteia de cerere de intervenție accesorie, care nu poate tinde la valorificarea unei pretenții proprii, ci urmărește, prin apărările sale, ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă părții în favoarea căreia a fost făcută.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod pr.civilă urmează ca recurenta să fie obligată să plătească intimaților-pârâți suma de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C. M., domiciliată în M., .. 15 județul Prahova, împotriva Deciziei civile nr. 102 din 15 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâții B. L. domiciliată în . județul Prahova, B. O. D. domiciliată în M., .. 38 .. B . Prahova și B. D. domiciliat în M., .. 38 B . ., ca nefondat.
Respinge cererea de intervenție accesorie în interesul recurentei formulată de intervenienții B. M.,domiciliat în București, ., nr. 59A, sector 2, B. G., domiciliat în București, . sector 1, N. E., domiciliată în București, .. 88, sector 1 și B. N., domiciliat în București, Calea V., nr. 214, sector 1, ca neîntemeiată.
Obligă recurenta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți B. L., B. O. D. și B. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 decembrie 2012.
Președinte, Judecători,
A. M. R. C. Ș. E. M.
Grefier,
N. M.
Red.EM
Tehnored.NM
2ex./18.12.2012
d.f._ Judecătoria M.
j.f. A. P.
d.a._ Tribunalul Prahova
j.a. O. C. Ș., A. P. A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 2028/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 643/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
