Anulare act. Decizia nr. 1097/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1097/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 1097/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 24.05.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1097/R
Ședința publică din 18 septembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. A. împotriva deciziei civile nr. 36/6.03.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați G. I. și P. A. și cu intimatul P. de pe lângă J. Caransebeș, pentru anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică la a doua strigare, se prezintă, pentru reclamanta recurentă lipsă, domnul avocat P. D., pârâta intimată G. I. personal și asistată de domnul avocat V. G., lipsă fiind celelalte părți.
Ministerul Public este reprezentat de doamna avocat M. U. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială, contractul de asistență juridică și chitanța în valoare de 3.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantul pârâtei intimate G. I. depune la dosar împuternicirea avocațială și întâmpinare, calificată de instanță ca având rolul unor concluzii scrise, întrucât a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 308 al. 2 C.p.c.
Atât reprezentanții părților, cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului pârâtei și a menținerii hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată; în subsidiar, solicită casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C.-S.. Arată că instanța de apel a reținut în mod greșit lipsa calității procesuale active a Parchetului prin raportare la art. 245 al. 1 lit. e C.p.p.
Reprezentantul pârâtei intimate G. I. solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată; menționează că P. nu are calitate procesuală activă în cauză.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul C.- S., având în vedere că instanța de apel a constatat în mod greșit lipsa calității procesuale active a instituției pe care o reprezintă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin rezoluția din 26.02.2010, dată în dosarul nr. 2820/P/2009, P. de pe lângă J. Caransebeș a dispus neînceperea urmăririi penale față de G. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.292 C.p., art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., și față de P. A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 292 C.p.
Prin aceeași rezoluție a dispus trimiterea dosarului la J. Caransebeș în vederea pronunțării cu privire la anularea actelor considerate false.
Pentru a dispune astfel, P. a reținut că din actele premergătoare existente la dosar reiese că în data de 03.06.2002, cu ocazia dezbaterii succesiunii din dosarul succesoral nr. 18-19/2002, persoana cercetată G. I. a declarat în fals în fața notarului public V. C. L. că nu mai sunt renunțători după defuncții V. S. senior, decdat la data de 09.12.1971, și V. S. junior, decedat la data de 03.09.1985, iar martora P. A., prin depoziția sa, a făcut afirmații mincinoase în fața notarului public, precum că după defuncții V. S. senior și junior nu mai sunt alți moștenitori, G. I. obținând astfel certificatul de moștenitor nr. 14/03.06.2002 și culegând astfel întreaga succesiune a acestora, însă în realitate la acea dată existau moștenitori legali, respectiv G. I., în calitate de nepoată de fiică (O. I., decedată la data de 10.07.1985), persoana vătămată C. A. și M. M. (decedată la 26.04.2008) ambele în calitate de fiice ale defunctului V. S. jr. și care au fost omise de la succesiune.
În baza art. 121 al. 1 și 122 al. 1 lit. d și alin. 2 C.p., P. de pe lângă J. Caransebeș a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele săvârșite, fiind înlăturată astfel răspunderea penală, urmând însă ca instanța civilă să se pronunțe asupra actelor considerate false, motiv pentru care a fost sesizată J. Caransebeș .
Dosarul a fost înregistrat la J. Caransebeș la 03.03.2010 sub nr._ .
Prin declarația de la fila 5 a dosarului, reclamanta C. A. a declarat că își însușește sesizarea Parchetului pentru anularea declarațiilor false date de G. I. și P. A., precum și a actelor subsecvente, respectiv a certificatului de moștenitor nr. 14/3.06.2002.
La 24.01.2012, P. de pe lângă J. Caransebeș a depus la dosar precizări, prin care a arătat că solicită anularea mențiunilor din certificatul de moștenitor nr. 14/3.06.2002 făcute de G. I., care a declarat în fața notarului public V. C. L. că nu mai sunt succesori după defuncții V. S. senior și V. S. junior.
De asemenea, a arătat că solicită anularea depoziției de martor din 3.06.2002 a numitei P. A., care a declarat că după cei doi defuncți nu mai sunt alți moștenitori.
Prin sentința civilă nr. 1641/16.05.2012, pronunțată în dosarul nr._, J. Caransebeș a admis sesizarea Parchetului de pe lângă J. Caransebeș și în parte pretențiile reclamantei C. A..
A constatat nulitatea depoziției de martor a pârâtei P. A., dată în dosarul succesoral nr. 18-19/2002 al BNP C. L. V., înscris aflat la fila 20 în dosarul nr. 2820/P/2009 al Parchetului de pe lângă J. Caransebeș.
A constatat nulitatea mențiunilor din certificatul de moștenitor nr. 14/13.06.2012, emis de BNP C. L. V. în același dosar succesoral, înscris aflat la fila 4 a dosarului penal, doar în ceea ce privește aspectul că pârâta G. I. (născută O.) este singura moștenitoarea defunctului V. S. junior.
A respins celelalte pretenții ale reclamantei C. A..
A respins excepția tardivității sesizării Parchetului de pe lângă J. Caransebeș, invocată de pârâta G. I..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la 3.06.2002, cu ocazia dezbaterii succesiunii din dosarul succesoral nr. 18-19/2002, pârâta G. I. a declarat în fața notarului public V. C. L. că ea este succesoarea defuncților V. S. decedat la 9.12.1971 și V. S. junior decedat la 3.09.1985.
Cu această ocazie, pârâta P. A. a dat declarație de martor în care a menționat că succesorul lui V. S. sr. este V. S. jr., fiul lui, iar după acesta din urmă a rămas o nepoată de fiică predecedată, respectiv G. I., născ. O. (fiica lui O. I.), care i-a preluat averea compusă din casă și terenuri, iar alți moștenitori nu au rămas.
Notarul public a emis certificatul de moștenitor nr. 14/3.06.2002, în care s-au menționat bunurile succesorale rămase de pe urma def. V. S. sn. și că succesorul său este V. S. jr., respectiv masa succesorală rămasă în urma def. V. S. jr. și ca succesoare a acestuia a fost menționată doar G. I. (n. O.), în calitate de nepoată de fiică predecedată.
În realitate, succesorii legali ai def. V. S. jr. erau atât pârâta G. I., cât și reclamanta C. A. (fiică a defunctului), dar și Musteța M. ( decedată la 26.04.2008), de asemenea fiică a defunctului.
Emiterea certificatului de moștenitor nr. 14/3.06.2002 l-a determinat pe numitul C. C. (fiul lui Musteța M.) să promoveze o acțiune în anularea actului care a făcut obiectul dosarului nr._ . respectiv 2380._ al Judecătoriei Caransebeș, finalizat prin respingerea acțiunii reclamantului pe motiv că este prescrisă, nulitatea actului fiind una relativă.
În prezenta speță, prima instanță a constatat însă că operează o nulitate absolută, fiind incidentă cauza de nulitate frauda la lege, acțiune imprescriptibilă, întrucât prin Rezoluția Parchetului de pe lângă J. Caransebeș din 26.02.2010 emisă în dosarul 2820/P/2009, față de pârâtele G. I. și P. A. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de fals în declarații și uz de fals prev. de art. 292 și 291 C. pen., respectiv doar infracțiunea prev. de art. 292 C. pen.
Parchetul de pe lângă J. Caransebeș a constatat existența falsului, iar soluția Parchetului de pe lângă J. Caransebeș nu a fost atacată cu plângere de către pârâtele G. I. și P. A..
În aceste condiții, instanța a apreciat ca neîntemeiată excepția tardivității sesizării formulate de P. de pe lângă J. Caransebeș.
Având în vedere faptul că declarația pârâtei P. A. dată în fața notarului public și implicit mențiunile din certificatul de moștenitor 14/0.03.2002, în ceea ce privește aspectul că pârâta G. I. este singura succesoare a defunctului V. S. jr., nu corespund realității, instanța a constatat nulitatea acestora, sens în care a ținut seama de disp. art. 184 C.pr.civ., art. 228 al. 6. 245 alin. 1 lit. c indice 1 C.pr.pen.
Instanța a respins celelalte pretenții ale reclamantei C. A., deoarece restul mențiunilor din certificatul de moștenitor sunt conforme cu realitatea.
Împotriva sentinței civile nr. 1641/16.05.2012 a Judecătoriei Caransebeș a declarat apel pârâta G. I..
Prin decizia civilă nr. 36/6.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis apelul, a anulat sentința apelată și a respins sesizarea Parchetului de pe lângă J. Caransebeș.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut excepția lipsei calității procesuale active a Parchetului de pe lângă J. Caransebeș.
Obiectul cererii îl reprezintă anularea parțială a unui certificat de moștenitor, cauza fiind declarația mincinoasă a unui succesor în fața notarului și declarația mincinoasă a martorei P. A., dată în fața aceluiași notar, și anularea depoziției de martor făcută de P. A..
Văzând prevederile art. 245 Cod pr. Penală, tribunalul a constatat că procurorul poate sesiza instanța civilă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris. SE are în vedere strict înscrisul ca „ instrument” și nu ca „negotium”; în acest sens, prin reținerea noțiunii de „ înscris falsificat” în cuprinsul considerentelor, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursul în interesul legii nr. XV/2009.
Conform art. 288 Cod penal, noțiunea de falsificare trebuie înțeleasă în sensul de denaturare a unui înscris preexistent, adevărat, sau înscris imitat, alcătuit fraudulos, plăsmuit, contrafăcut. Prin sesizarea și prin precizarea Parchetului de pe lângă J. Caransebeș nu se invocă un astfel de fapt de falsificare a înscrisului.
În cauză, motivele invocate și formularea sesizării se referă la constatarea nulității unui act juridic, certificatul de moștenitor ( și nu a înscrisului ce conține acest „ negotium” ), drept ce este conferit doar moștenitorilor care au fost prejudiciați și vătămați în drepturile lor când a fost emis un astfel de certificat, fie prin îndepărtarea lor de la moștenire, fie prin limitarea întinderii drepturilor lor succesorale.
Împotriva deciziei civile nr. 36/06.03.2013 a Tribunalului C.-S. a declarat recurs în termenul legal reclamanta C. A..
În motivarea recursului, reclamanta a invocat ca temei juridic art. 304 pct. 9 C.p.c. cu referire la art. 245 lit. c 1 C.p.p., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006.
A arătat că acest text legal are tocmai rolul de a evita confuzia ce se putea crea în vechea reglementare privitor la natura înscrisurilor false asupra cărora P. avea calitatea procesuală de a porni în nume propriu acțiunea civilă pentru anularea acestora.
În noua reglementare, coroborată cu dispozițiile Deciziei nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se dispune imperativ asupra obligativității Parchetului de a sesiza instanța civilă competentă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.
Este evident, a arătat reclamanta, că exprimarea generică de „înscris” are în vedere toate acele înscrisuri false față de autorii cărora nu mai pot fi luate măsuri penale (inclusiv prin intervenirea prescripției răspunderii penale), înscrisuri care, false fiind și lăsate neanulate – în circuitul civil- ar produce în continuare acele efecte negative de natură a aduce atingere ordinii de drept și drepturilor fundamentale ale omului, drepturi la care sunt chemate a asigura protecție autoritățile de stat și prioritar parchetul și instanțele judecătorești.
Legiuitorul și nici practica judiciară nu fac nici un fel de distincție referitoare la modul de realizare a unui înscris fals.
A arătat că în Decizia nr. XV/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (iar nu XV/2009, cum eronat a indicat pârâta) nu se face referire la noțiunea de „înscris falsificat” și cu atât mai mult la înscrisul ca „instrument” sau „negotium”, cum reține instanța de apel.
În consecință, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și, după rejudecare, respingerea apelului pârâtei G. I.. Prin concluziile orale asupra fondului cauzei, reprezentantul reclamantei a solicitat, în subsidiar, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C.-S..
Pârâta G. I. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia. Întrucât însă întâmpinarea a fost depusă la dosar cu depășirea termenului prevăzut de art. 308 al. 2 C.p.c., Curtea îi conferă natura unor concluzii scrise.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 al. 2 C.p.c., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantei C. A. este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Instanța de apel a reținut excepția lipsei calității procesuale active a Parchetului de pe lângă J. Caransebeș.
În susținerea acestei excepții, instanța de apel a reținut că noțiunea de înscris falsificat, pentru a cărui anulare procurorul poate sesiza instanța civilă, are în vedere înscrisul ca „instrument”, iar nu ca „negotium” și că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii prin Decizia nr. XV/2005 (iar nu 2009, cum din eroare apare în hotărâre). A concluzionat că, din moment ce prin sesizarea procurorului se vizează constatarea nulității unui act juridic, respectiv a certificatului de moștenitor („negotium”), iar nu a înscrisului, legitimare procesuală activă au doar moștenitorii care au fost vătămați în drepturile lor.
Această constatare a instanței de apel și soluția de respingere a sesizării Parchetului de pe lângă J. Caransebeș sunt greșite și se bazează pe o interpretare și aplicare greșită a art. 245 C.p.p.
Prin Decizia nr. XV/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii promovat pentru interpretarea art. 14 alin. 3 lit. a din Codul de procedură penală și a art. 184 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 45 al. 1 din Codul de procedură civilă, și a stabilit că procurorul are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în celelalte cazuri, aceeași acțiune aparținând părților.
Ulterior pronunțării acestei decizii în interesul legii, a fost adoptată Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi.
Prin art. I pct. 132 din Legea nr. 356/2006 au fost modificate prevederile art. 245 din Codul de procedură penală, prin care se stabilesc măsurile care se dispun de procuror prin ordonanța de încetare a urmăririi penale, în sensul că după lit. c) a alin. 1 s-a introdus o nouă literă, litera c 1).
Prevederile art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală prevăd că prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune și asupra "sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris".
Art. 249 alin. 2 și art. 228 alin. 6 teza finală din Codul de procedură penală prevăd că dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c 1) din același cod sunt aplicabile și în cazul în care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală.
Întrucât s-a constatat o practică neunitară a instanțelor judecătorești și în privința sferei de aplicare a art. 245 al. 1 lit. c 1 C.p.p., a fost promovat un recurs în interesul legii, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/17.01.2011, prin care s-a concluzionat că „ Procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată.”
Mai mult, instanța supremă a reținut în considerentele deciziei menționate că voința legiuitorului a fost în sensul de a conferi legitimare procesuală activă procurorului de a formula acțiune pentru desființarea totală ori parțială a unui înscris ori de câte ori pronunță una din soluțiile de netrimitere în judecată, anume de încetare a urmăririi penale sau, după caz, de neîncepere a urmăririi penale ori de scoatere de sub urmărire penală.
Expresia "se dispune", folosită de legiuitor în art. 245 alin. 1 din Codul de procedură penală, dovedește faptul că, în situația dată, procurorul nu are drept de apreciere, ci este obligat să sesizeze instanța civilă.
Prin urmare, nu numai că procurorul are calitate procesuală activă în asemenea cazuri de a sesiza instanța civilă, dar este obligat prin lege să o facă.
Nici textele de lege invocate și nici în cele două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se face precizarea că se are în vedere înscrisul (falsificat) ca „instrument”, iar nu ca „negotium”.
Pe de altă parte, în speță, sesizarea Parchetului de pe lângă J. Caransebeș a fost însușită de reclamanta C. A., cea care se pretinde vătămată în drepturile succesorale prin certificatul de moștenitor nr. 14/2002, aspect pe care instanța de apel nu l-a avut în vedere, nepronunțându-se sub nici o formă asupra cererii reclamantei C. A..
În consecință, întrucât soluția instanței de apel s-a bazat exclusiv pe reținerea greșită a excepției lipsei calității procesuale active a Parchetului de pe lângă J. Caransebeș, se impune trimite cauzei spre rejudecarea apelului.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 5 C.p.c., curtea va admite recursul declarat de reclamanta C. A. împotriva deciziei civile nr. 36/6.03.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C.-S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C. A. împotriva deciziei civile nr. 36/6.03.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C.-S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 04.10.2013;
Tehnored. C.J.- 14.10.2013; 2 ex.
Primă instanță: J. Caransebeș
Judecător: G. D.
Instanță de apel: Tribunalul C.-S.
Judecători: C. A.; B. S.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 765/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1717/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
