ICCJ. Decizia nr. 4897/2004. Civil
Comentarii |
|
H.S.M. a chemat în judecată Tribunalul Satu Mare în calitate de ordonator secundar de credite și Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite solicitând obligarea pârâților la restituirea sumelor încasate prin reținerea nelegală, pe statul de plată, a procentului de 7% din salariu, procent reprezentând contribuția pentru asigurări sociale de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției în nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Satu Mare a invocat lipsa calității procesuale pasive pe considerentul că pe de o parte sumele în discuție au fost reținute de tribunal cu care reclamanta avea raporturi de muncă, iar pe de altă parte că tribunalul a avut doar rolul de intermediar între reclamantă și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., sumele reținute fiind virate lunar acestei instituții conform contractului de asigurare.
Totodată, pârâții au formulat și o cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea să se dispună prin aceeași hotărâre obligarea chematei în garanție să le restituie sumele de bani ce reprezintă contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate a reclamantei restituirea acestor sume urmând să fie reactualizată.
Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 190/D din 18 iulie 2002 a admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare să restituie reclamantei suma reținută în procent de 7% din salariu pe perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii, reprezentând prima pentru asigurări de sănătate.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 1323 din 20 noiembrie 2002 a admis recursul promovat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 190 din 18 iulie 2002 a Tribunalului Satu Mare pe care a modificat-o în sensul că a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare în sensul obligării C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie suma reținută în procent de 7% din salariu pe perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării reprezentând prima de asigurări de sănătate.
Instanțele au reținut în esență că în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze legea necondiționând acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate.
împotriva ambelor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție motivat de faptul că au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2) art. 4,art. 6,art. 52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 din care rezultă că magistrații nu făceau parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
în adevăr, potrivit art. 99 din Legea nr. 92 din 4 august 1992 pentru organizarea judecătorească, deja evocat magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.
Această gratuitate nu echivalează și cu scutirea de plata contribuției bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, care constituie o obligație distinctă.
Gratuitățile prev. de Legea nr. 92/1992 în art. 99 (pentru magistrați) și art. 141 (pentru personalul auxiliar) se acordă numai în condițiile cuprinse în Legea nr. 145/1997 care, la art. 1 alin. (2) și art. 4 instituie regula generală a obligativității asigurării.
De la această regulă generală obligatorie există excepțiile privitoare la persoanele scutite de plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, prev. în art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997.
în conformitate cu art. 52 din lege, persoana asigurată are obligația unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor prev. la art. 6 și art. 55.
întrucât magistrații nu sunt menționați printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuții greșit instanțele au admis acțiunea reclamantei.
Față de cele ce preced, recursul în anulare a fost admis, au fost casate hotărârile atacate și în fond a fost respinsă acțiunea ca și cererea de chemare în garanție, respectiv cererea de suspendare a executării hotărârilor criticate.
← ICCJ. Decizia nr. 5154/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4901/2004. Civil → |
---|