ICCJ. Decizia nr. 5383/2004. Civil. Revendicare, granituire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5383
Dosar nr. 4163/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5820/2003, reclamanţii I.M.L. şi I.G. au chemat în judecată pe pârâţii F.T. şi F.E., solicitând a se dispune grăniţuirea proprietăţilor riverane şi stabilirea liniei de hotar, obligarea pârâţilor de a le lăsa în deplină proprietate şi paşnică folosinţă 40 mp teren, obligarea pârâţilor să desfiinţeze ferestrele de vedere, montate la o distanţă mai mică decât limita legală şi obligarea lor să permită construirea gardului ce separă proprietăţile.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii terenului alipit de cel al pârâţilor, au construit pe el o casă şi un tronson de gard, dar au fost împiedicaţi în continuarea edificării gardului de către pârâţi, care au şi ocupat o suprafaţă din terenul reclamanţilor.
Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 7707 din 15 octombrie 2003, a admis acţiunea, a dispus grăniţuirea proprietăţilor părţilor, a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie terenul ocupat din proprietatea reclamanţilor, a obligat pârâţii să desfiinţeze cele patru ferestre de vedere amplasate spre proprietatea reclamanţilor, fără respectarea distanţelor legale, a obligat pârâţii să permită reclamanţilor construirea gardului pe linia de hotar stabilită.
Instanţa de fond a reţinut, din probele administrate, că atât reclamanţii, cât şi pârâţii deţin în fapt suprafeţe de teren mai mici decât cele înscrise în actele de proprietate, iar expertul topo a propus o delimitare care să evite demolarea construcţiei noi, edificate de pârâţi pe aliniamentul IHMNC, urmând ca pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul ocupat fără drept.
Împotriva acestei hotărâri, pârâţii au formulat apel.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 412 din 18 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul, reţinând că instanţa de fond, în baza rolului activ a administrat toate probele necesare soluţionării corecte a cauzei şi a interpretat în mod judicios dispoziţiile legale aplicabile în materie, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Această decizie a fost atacată cu recurs de pârâţi, care, în esenţă, au susţinut că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au analizat şi apreciat în mod corect probele administrate în cauză.
Pârâţii au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea lor de refacere a expertizei topo efectuate în cauză, prin care s-a modificat suprafaţa de teren care le aparţine conform titlului de proprietate, că greşit s-a admis capătul de cerere privind obligarea acestora să desfiinţeze ferestrele de la propriul imobil, întrucât ele existau din 1967 şi nu s-a încălcat nici o prevedere legală, precum şi faptul că greşit au fost obligaţi la plata cheltuielilor aferente grăniţuirii, deoarece acestea se suportă de ambele părţi.
Recursul este nefondat.
Cu toate că în redactarea motivelor de recurs nu au fost indicate motivele de casare la care se referă recurenţii-pârâţi, acestea pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analiza susţinerilor formulate în cererea de recurs conduce la concluzia că aceste critici sunt nefondate, ele vizând aspecte ce ţin de aprecierea probatoriilor administrate în cauză.
În primul rând, trebuie precizat că, în conformitate cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel…", astfel încât obiectul prezentului recurs îl face doar Decizia nr. 412/2004 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând a fi analizate criticile aduse acesteia.
Din analiza dosarului rezultă că prima instanţă, exercitându-şi rolul activ, a dispus administrarea tuturor probelor pertinente, utile şi concludente cauzei, pentru aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Prin criticile exprimate recurenţii-pârâţi doresc casarea hotărârilor pronunţate, susţinând că expertiza topo a fost realizată fără ca expertul să depună jurământul şi fără a se face dovada că părţile au fost citate pentru data fixată pentru efectuarea lucrării; susţinerea aceasta nu îşi găseşte fundament în realitate, întrucât, aşa cum se arată în preambulul raportului de expertiză, părţile au fost legal citate şi prezente la faţa locului.
Dar, neprocedând în conformitate cu regulile procedurale şi neinvocând această neregularitate în faţa instanţei de fond, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ., recurenţii-pârâţi nu o mai pot invoca pentru prima dată omisso medio în recurs.
O altă critică nefondată, invocată pentru prima oară în recurs, se referă la modificarea suprafeţei de teren ce le aparţine ca urmare a faptului că reclamanţii ar fi acaparat o porţiune de teren de 55 mp.
Or, nici în faţa instanţei de fond, nici a celei de apel nu s-au administrat probe din care să rezulte acest aspect.
În raportul de expertiză efectuată în cauză apar suprafeţe diferite faţă de cele înscrise în actele de proprietate ale părţilor, deoarece aşa au reieşit în urma măsurătorilor.
Un alt motiv de recurs are în vedere problema celor patru ferestre de vedere, recurenţii susţinând că acestea au fost edificate încă din anul 1967, fără a fi făcut însă vreo dovadă în acest sens şi că nu s-a încălcat nici o prevedere legală.
Acest motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, prin expertiza efectuată în cauză stabilindu-se că ferestrele amplasate pe peretele imobilului dinspre intimaţii-reclamanţi se află la o distanţă de 0,7 m faţă de gardul despărţitor, deci la o distanţă mai mică de 1,90 m prevăzută în dispoziţiile art. 612 C. civ.
Ferestrele sunt amplasate nelegal, fiind edificate şi fără consimţământul reclamanţilor.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a respins acest motiv invocat şi în apel, cu atât mai mult cu cât, prin dimensiuni, ele sunt ferestre de vedere şi nu de lumină, cum s-a susţinut.
În ceea ce priveşte nemulţumirea privind obligarea pârâţilor-recurenţi la plata cheltuielilor de judecată, aceştia sunt în eroare atunci când susţin că trebuiau să fie obligaţi la plata a jumătate din acestea, în temeiul art. 584 C. civ.; prevederile din acest articol se referă la cheltuielile ocazionate de edificarea unui zid despărţitor între proprietăţi, prevedere ce trebuie a fi coroborată cu art. 600 C. civ., şi nu la cheltuielile de judecată în sens procedural, pe care trebuie să le suporte pârâţii în temeiul art. 274 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de F.T. şi F.E. împotriva deciziei nr. 412 din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5418/2004. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5358/2004. Civil → |
|---|
