ICCJ. Decizia nr. 7228/2004. Civil. Servitute de trecere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7228
Dosar nr. 8207/2004
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3336 din 1 octombrie 2003, pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamanta H.S. a chemat în judecată pe pârâtele M.I. şi T.E., solicitând constituirea unei servituţi de trecere peste terenul proprietatea pârâtei M.I., fond aservit situat în Borşa, la domiciliul ei şi obligarea pârâtei T.E. să-şi retragă gardul pe vechiul amplasament.
În motivarea acţiunii s-a arătat că terenul fiind aservit a aparţinut antecesorului reclamantei şi al pârâtei M.I., acestea fiind surori, iar pe acest teren a existat un drum de trecere, care în timp, a fost îngustat prin mutarea gardului de către pârâta T.E.
A mai arătat reclamanta faptul că între ea şi pârâta M.I. a avut loc un partaj, în sensul că i s-a dat un drept de trecere reclamantei peste terenul pârâtei M.I., motiv pentru care aceasta din urmă a primit în locul ei cu 1,5 ari mai mult, precum şi faptul că pârâtele nerespectând învoiala i-au închis calea de acces, nemaiexistând altă posibilitate de acces la calea publică.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 616 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2004, Judecătoria Vişeu de Sus a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Apelul formulat de reclamanta H.S. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 909/A din 16 aprilie 2004.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut în esenţă că reclamanta şi pârâta M.I., fiind surori şi moştenitoare ale tatălui lor, se află în coindiviziune cu privire la acest teren, astfel că stabilirea unei servituţi este inadmisibilă până în momentul în care se va face ieşirea din indiviziune şi eventual o lotizare care trebuie să asigure accesul părţilor la calea publică.
Au mai reţinut instanţele că nici una dintre părţi nu este proprietară tabulară pentru a putea solicita pretenţii cu privire la folosirea terenului altele decât de natură posesorie.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că instanţele nu au avut în vedere partajul voluntar intervenit între părţi, pronunţând hotărâri nelegale.
Recursul nu este fondat.
În acest sens, Curtea are în vedere împrejurarea că instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 576 şi art. 616 C. civ.
Potrivit acestor dispoziţii legale, doar proprietarul locului înfundat poate să ceară vecinului său dreptul de trecere spre calea publică pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce. Loc înfundat este acela care nu are nici o ieşire la calea publică sau care are o ieşire cu inconveniente grave ori periculoase. Dacă există loc de trecere la calea publică, fie şi un drum impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil cu multe cheltuieli , locul nu este înfundat.
În mod corect au reţinut instanţele, având în vedere şi concluziile raportului de expertiză, că în speţă există o cale de acces, care nu prezintă inconveniente grave şi nici periculoase.
Faţă de petitul de constituire a unei servituţi de trecere şi raportat şi la calitatea de coindivizar a părţilor, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a raporturilor juridice dintre părţi.
Este de observat că deşi s-a susţinut că între părţi ar fi intervenit un partaj voluntar, la dosar nu s-a depus nici un înscris în acest sens.
Dreptul de servitute fiind un drept real principal derivat, perpetuu şi indivizibil, constituit asupra unui imobil numit fond aservit sau dominant, pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt stăpân, în mod legal au reţinut instanţele că, în speţă, părţile aflându-se în coproprietate, stabilirea unei servituţi este inadmisibilă.
Aşa fiind, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găsesc incidenţa în cauză, hotărârile pronunţate în fond şi în apel fiind conforme dispoziţiilor legale amintite.
Curtea constată, de asemenea, că respectivele hotărâri au fost date în urma analizării întregului material probatoriu, astfel încât în speţă nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Faţă de toate aceste considerente, urmează a se face aplicarea art. 312 C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H.S. împotriva deciziei civile nr. 909 A din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7230/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7188/2004. Civil → |
|---|
