ICCJ. Decizia nr. 633/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 633.
Dosar nr. 6305/111/200.
Şedinţa publică din 4 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 4 octombrie 2006 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului T.A. în Statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 25 iulie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, fiindu-i aplicabile prevederile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 185/C din 13 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia civilă, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că de la data de 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii Europene, iar prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005 şi-au încetat aplicabilitatea, prioritară fiind Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care, în art. 2 pct. 1 şi 2 reglementează libertatea de circulaţie, la punctul 3 arătându-se că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele care privesc securitatea, siguranţa şi ordinea publică.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu motivarea că prin art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se arată că prin lege pot fi stabilite anumite îngrădiri cu scopul de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor altora, ori o astfel de îngrădire este prevăzută de Legea nr. 248/2005.
Prin Decizia civilă nr. 144/A din 25 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că în prezent, în materia liberei circulaţii a persoanelor având cetăţenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. precum şi art. 4 din Directiva 2004/38/CE, în prezenta cauză nefiind îndeplinite condiţiile pentru ca instanţa să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la circulaţie a cetăţeanului român potrivit acestor norme.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acţiunii formulate în cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, în esenţă, că autorităţile române au luat act de măsura dispusă de autorităţile belgiene fără a putea cenzura returnarea intimatului, în raport de prevederile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată cu O.S. nr. 5/2006, care asigură implementarea atât a prevederilor constituţionale, cât şi a art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioada de cel mult 3 ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căreia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speţă, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Belgia pentru şedere ilegală, fără să fi fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie a intimatului-pârât doar pe motiv de şedere ilegală în Belgia, ar fi încălcat principiul proporţionalităţii.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 144/A/2007 din 25 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6334/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 626/2007. Civil → |
|---|
