ICCJ. Decizia nr. 3109/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3109/2010
Dosar nr. 8078/117/2006
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată la data de 26 septembrie 2006, reclamantele G.J., G.J.I. şi G.M.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca anularea dispoziţiei din 31 august 2006 emisă de pârât şi obligarea acestuia să emită în favoarea lor dispoziţie de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul casă şi teren situat în Cluj-Napoca, str. B., înscris iniţial în C.F. nr. X Cluj, casă din cărămidă, acoperită cu ţigle, cu 6 camere, o bucătărie; apoi casă din cărămidă acoperită cu ţiglă, curte şi grădină în suprafaţă de 226 stj.p, cu reţinerea despăgubirilor primite în baza Legii nr. 112/1995.
1.2. În fapt
În motivarea cererii, reclamantele au învederat că imobilul litigios, ce a constituit proprietatea autorilor lor, G.E. şi G.A., născută V., a fost preluat de stat în baza art. 10, Decretul nr. 228 din 04 septembrie 1948 pentru desfiinţarea C.A.S.B.I. şi reglementarea conservării, administrării şi lichidării bunurilor administrate de C.A.S.B.I.
Prin Hotărârea nr. 13 din 29 mai 2000 emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995 s-a acordat o despăgubire parţială în sumă de 220.824.709 lei în favoarea petentei H.A.M.E. (fiica soţilor G.E. şi G.A.), în urma rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr. 2169 din 27 februarie 1998 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 au notificat primăria localităţii, notificare prin care au solicitat completarea despăgubirii băneşti acordate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Au învederat că întrucât H.A.M.E. nu a urmat procedura reglementată de legea specială, sunt îndreptăţite şi la cota cuvenită acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, având dreptul la diferenţa între valoarea încasată a despăgubirilor primite şi valoarea actualizată a imobilului, astfel cum pretind dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
La 29 noiembrie 2006, reclamantele au precizat acţiunea introductivă de instanţă în sensul că, alăturat actului administrativ emis de pârât, au solicitat să se dispună restituirea în natură a apartamentului nr. 3 în prezent liber din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B.; restituirea în natură a terenului curte situat în Cluj-Napoca, str. B., în suprafaţă de 425 mp asupra căruia este înscris în C.F. nr. Q Cluj-Napoca, dreptul de proprietate al pârâtului de rând2, Statul Român în administrarea Sfatului Popular Cluj, în prezent în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca; să se dispună radierea din C.F. a dreptului de proprietate al Statului Român asupra apartamentului nr. 3 şi terenului aferent astfel cum a fost menţionat mai sus; să se dispună radierea din C.F. nr. Q Cluj-Napoca, a dreptului de proprietate al Statului Român; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra bunurilor solicitate a fi restituite în natură, cu dezmembrarea acestora din evidenţele comune de carte funciară ale imobilului şi obligarea Primarului municipiului Cluj-Napoca să emită dispoziţie de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil care nu poate face obiectul restituirii.
1.3. În drept
Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (1) lit. h), art. 7 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 351 din 4 mai 2007, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi a respins acţiunea formulată faţă de acest pârât.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamante astfel cum a fost precizată şi a anulat dispoziţia de respingere a notificării din 31 august 2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
A fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie în natură reclamantelor apartamentul nr. 3 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B., înscris iniţial în C.F. nr. X Cluj, precum şi terenul aferent acestuia care este liber şi neafectat de construcţii, iar pentru apartamentele înstrăinate şi terenul aferent acestora să propună măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile acordate în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Au fost respinse ca premature celelalte capete de cerere.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilul în litigiu constând în construcţii şi teren aferent, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. B., înscris iniţial în C.F. nr. X Cluj-Napoca, a constituit proprietatea tabulară a antecesorului reclamantelor, G.E. (J.) şi soţia G.A., fiind preluat de Statul Român care şi-a înscris dreptul de proprietate în evidenţele de publicitate imobiliară cu încheierea C.F. nr. W/1962 în baza procesului-verbal din data de 21 martie 1962.
Relativ la modalitatea de preluare a bunului litigios s-au reţinut statuările instanţei de recurs ce a pronunţat Decizia nr. 511/2000 (Dosar nr. 3831/1998 a Curţii de Apel Cluj), prin care au fost menţinute dispoziţiunile instanţelor de fond în sensul recunoaşterii dreptului petiţionarei H.A.M.E. de a primi despăgubiri pentru acest imobil.
Constatările jurisdicţionale cuprinse în această hotărâre judecătorească ce nu a fost pronunţată, astfel cum real se susţine, în contradictoriu cu pârâtul din prezenta cauză, au intrat în puterea lucrului judecat cât priveşte preluarea bunului de către stat şi modalitatea în care a operat această preluare.
De asemenea, contrar susţinerilor pârâtului, imobilul în litigiu nu putea să treacă în proprietatea statului prin efectul Legii nr. 91 din 09 februarie 1945, act normativ prin care au fost determinate atribuţiile C.A.S.B.I., ci în temeiul Decretului nr. 228/1948 care statua pentru prima oară prin art. X şi XI cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor aparţinând cetăţenilor români absenteişti către stat, preluarea situându-se astfel în perioada de referinţă supusă incidenţei de reglementare a Legii nr. 10/2001.
În raport de aceste împrejurări şi de situaţia juridică actuală a imobilului supus prezentei proceduri şi în temeiul art. 1 alin. (1) şi (2), art. 7 alin. (1) şi (2) raportat la art. 26 din Legea nr. 10/2001 contestaţia reclamanţilor a fost admisă în limitele celor cuprinse în dispozitivul hotărârii.
Referitor la capetele de cerere având ca obiect dezmembrarea şi rectificarea situaţiei de carte funciară s-a reţinut că acestea apar ca premature, în raport de normele legii speciale, urmând ca înscrierea efectivă a dreptului reclamanţilor să se realizeze în baza noii dispoziţii ce va fi emisă de pârât.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 101 A din 23 martie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis în parte apelul declarat de reclamantele G.J., G.J.I. şi G.M.G. împotriva sentinţei tribunalului, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 3 situat în municipiul Cluj-Napoca, str. B., precum şi a terenului în suprafaţă de 425 mp înscrise în C.F. nr. Q Cluj.
S-a stabilit dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti pentru apartamentele vândute, în sumă de 1.269.099 RON cea fost compensată cu creanţa statului faţă de reclamanţi în sumă de 1.247.164 RON, reprezentând despăgubirile achitate în temeiul Legii nr. 112/1995, actualizate cu rata inflaţiei, rămânând un rest de achitat din partea statului de 21.935 RON.
S-a stabilit dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti pentru terenul aferent apartamentelor vândute în sumă de 99.081 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.
A fost menţinută dispoziţia referitoare la anularea dispoziţiei din 31 august 2006 emisă de pârât, precum şi cea de respingere a plângerii faţă de pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Restul capetelor de cerere au fost respinse.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Prin încheierea din 09 iunie 2009, aceeaşi instanţă a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în decizia sa în sensul că realizând operaţiunea compensării celor două creanţe reciproce, din care cea a statului în cuantum de 124.716 RON, a reţinut ca rămas cu titlu de rest de achitat din partea statului suma de 1.144.383 RON în loc de 21.935 RON, cum din eroare s-a trecut în decizie.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, ca fiind corect reţinute dispoziţiile legii speciale raportului juridic dedus judecăţii, întrucât preluarea terenului s-a produs în perioada de referinţă a legii, în temeiul unui act normativ adoptat ulterior datei de 6 martie 1945 (Decretul nr. 228/1948). Preluarea a fost apreciată a fi una abuzivă, întrucât inclusiv preluarea bunurilor fără stăpân este considerată de legea specială ca fiind abuzivă, sens în care au fost invocate prevederile art. 2 lit. e) şi g) din Legea nr. 10/2001, dar şi ale prevederilor art. 2 lit. i) din lege.
A apreciat că textele art. 16 - 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi 20 alin. (2) din Constituţie, întrucât obligă persoanele aflate în ipoteza reglementată de lege la parcurgerea a două proceduri administrative succesive, fiecare urmată de o fază jurisdicţională, ceea ce duce la prelungirea excesivă a procedurii, cu încălcarea termenului rezonabil consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Cât priveşte măsurile reparatorii prin echivalent oferite de legea naţională, echivalent al prejudiciului suferit prin pierderea proprietăţii s-a reţinut că organismul colectiv înfiinţat în vederea îndeplinirii scopului legii, nu funcţionează de o manieră susceptibilă să asigure o indemnizaţie efectivă, ceea ce echivalează cu o absenţă totală a indemnizaţiei, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii prin echivalent, s-a apreciat că în condiţiile neconcordanţei legislaţiei interne cu pactele ori tratatele privind drepturile şi libertăţile fundamentale, se impune a se acorda prioritate reglementărilor internaţionale, ceea ce presupune, în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 acordarea despăgubirilor prevăzute de dreptul comun.
În raport de documentaţia tehnică existentă la dosarul cauzei s-a reţinut posibilitatea restituirii în natură a apartamentului nr. 3 şi nr. top X.
Terenul de 425 mp înscris în C.F. vechi nr. X Cluj şi transcris în C.F. nr. Q Cluj, a rămas în proprietatea Statului Român putând fi de asemenea restituit în natură.
Pentru bunurile (restul imobilului construcţie) şi terenul aferent acestora, s-a reţinut în raport de constatările şi concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în apel că valoarea acestora este de 1.269.099 RON pe care instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 1143 şi urm. C. civ. a compensat-o cu creanţa statului faţă de reclamante, actualizată potrivit expertizei C.V.
Nu a fost primită pretenţia reclamantelor de a le fi restituit în natură şi subsolul imobilului (pivniţa), întrucât s-a apreciat că aceasta face parte din părţile indivize comune, ce nu poate face obiectul unui drept exclusiv, fiind necesară prin destinaţia ei uzului comun al proprietarilor apartamentelor ce compun întreg imobilul (construcţie).
4. Recursul
4.1. Motive reclamante
Reclamantele au criticat sus-menţionata hotărâre pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au solicitat restituirea în natură a pivniţei imobilului în suprafaţă de 136,55 mp, care nu face parte din părţile indivize comune ale imobilului, astfel cum greşit reţine instanţa de apel, contrar constatărilor lucrării de specialitate administrată în cauză, soluţie ce corespunde principiului priorităţii restituirii în natură, prevăzut de art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Ca o consecinţă a restituirii în natură se impune, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 rectificarea înscrierilor de carte funciară cu privire la partea din imobil ce face obiectul restituirii cu consecinţa înscrierii dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor, în temeiul art. 20 alin. (3) şi art. 26 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 7/1996.
Pentru partea de imobil ce nu face obiectul restituirii în natură au indicat valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent ca fiind în cuantum de 1.144.303 RON, stabilită prin rapoartele de expertiză tehnică efectuate în cauză.
S-a susţinut că odată ce primarul s-a dezînvestit emiţând dispoziţia a cărei anulare s-a dispus, instanţa de judecată se substituie autorităţii emitente prin aceea că poate şi trebuie să aplice în mod nemijlocit dispoziţiile art. 25 alin. (1) (art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prin restituirea bunului în natură şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare.
4.2. Recursul pârâtului
În dezvoltarea recursului său încadrat în prevederile art. 304 pct. 4, 6 şi 9 C. proc. civ., recurentul Primarul municipiului Cluj-Napoca a susţinut următoarele:
- instanţa de apel a soluţionat cauza cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, întrucât instanţa stabileşte în dispozitivul hotărârii o obligaţie în sarcina unităţii învestite de Legea nr. 10/2001, doar cu soluţionarea notificării şi nu de acordare efectivă a despăgubirilor, obligaţii ce ar putea fi instituite numai prin lege şi nu printr-o hotărâre judecătorească. S-a apreciat a fi lipsită de relevanţă în acest context, împrejurarea că în considerentele hotărârii s-ar fi reţinut că această obligaţie incumbă statului prin Ministerul Finanţelor, atâta timp cât în dispozitiv obligaţia este stabilită în sarcina sa;
- în mod greşit a stabilit instanţa de apel că reclamantele sunt îndreptăţite la plata despăgubirilor în cuantum de 99.081 euro, întrucât în acest mod s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
S-a învederat că deşi reclamantele au solicitat restituirea în natură a terenurilor libere şi acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale, instanţa cuantificând despăgubirile, a depăşit limitele învestirii, pronunţând o hotărâre casabilă;
- stabilind cuantumul despăgubirilor pentru bunurile imposibil de restituit, instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 16 şi 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum şi al Deciziilor nr. LII din 04 iunie 2007, nr. XX/2007 şi 33/2008 date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a arătat că procedând în această modalitate, instanţa de apel a ignorat normele legale evocate, ce prevăd o procedură specială obligatorie privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedura judiciară neputând suplini procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, decât cu riscul eludării legii (Titlul VII din Legea nr. 247/2005).
În acest fel instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile acestei legi, stabilind în mod nelegal direct dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii cuantificate.
În mod greşit s-a reţinut că bunul litigios ar cădea sub incidenţa legii speciale de reparaţie, întrucât preluarea imobilului s-a făcut în afara perioadei de referinţă a legii, pentru interese legate de siguranţa publică şi determinate de starea de război, ceea ce exclude caracterul său abuziv şi deci includerea sa în domeniul de reglementare a legii speciale.
4.3. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în sensul prezentei legi, prin ";imobile preluate în mod abuziv"; se înţelege, în enumerarea legii la pct. a) - h) ale textului, care nu se constituie în una exhaustivă, imobilele preluate de stat în perioada de referinţă a legii prin actele normative enunţate de alineatele normei evocate, precum şi, potrivit lit. i) a aceluiaşi text, orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării.
Or, preluarea bunului litigios de către stat, astfel cum legal au reţinut cele două instanţe, ca operaţiune de transmitere efectivă a dreptului de proprietate asupra acestuia, s-a realizat în temeiul art. X şi XI din Legea nr. 228/1948 la data de 5 noiembrie 1948 prin trecerea acestuia în proprietatea Ministerului de Finanţe, respectiv a Primăriei Cluj, în custodia căreia au rămas spre păstrare bunurile antecesorilor reclamantelor.
Nu are relevanţă din punct de vedere juridic, împrejurarea invocată de pârâtă privind preluarea bunului litigios în afara perioadei de referinţă a legii speciale, întrucât astfel cum cu temei s-a reţinut, Legea nr. 91/1945 la care face referire recurentul viza constituirea şi atribuţiile C.A.S.B.I., ceea ce interesează fiind preluarea bunului în sens juridic, adică prin transmiterea proprietăţii din patrimoniul fostului proprietar în cel al statului, care s-a produs în perioada vizată de lege, aspect de altfel deja tranşat jurisdicţional prin Sentinţa civilă nr. 2169/1998 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca şi care capătă valenţe cât priveşte adevărul celor deja constatate judecătoreşte şi în speţa dedusă judecăţii.
Nu pot fi primite nici criticile încadrate în acelaşi motiv de recurs (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) constând în încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 ca urmare a cuantificării despăgubirii, întrucât însăşi normele legale enunţate instituie în dispoziţiile art. 16 alin. (5), (6) o procedură de evaluare/reevaluare a bunurilor supuse legii speciale şi stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Pe de altă parte, actul administrativ emis de pârât, prin care s-a respins notificarea reclamantelor pentru constatarea neîndeplinirii unei cerinţe pretinse de legea specială (preluarea abuzivă a bunului) nu se înscrie în categoria celor limitativ prevăzute de textul art. 16 alin. (2) din aceeaşi lege, ce constituie obiectul verificărilor de către entităţile anume desemnate de lege în procedura evaluării despăgubirilor.
Fiind supus controlului judiciar, în verificarea legalităţii actului emis în procedura administrativă prevăzută de legea specială, instanţele de judecată, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicţie şi a normelor convenţionale evocate şi incidente în cauză (art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie) au a verifica legalitatea actului în raport de norma legii speciale inclusiv a despăgubirilor cuvenite părţii îndreptăţite şi care nu este de natură a înfrânge o normă legală astfel cum greşit se susţine, ci a asigura realizarea/valorificarea unui drept recunoscut de lege.
Din această perspectivă apar a nu fi fondate criticile aceleiaşi părţi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. care se concretizează, în termenii textului, într-o imixtiune a instanţei de judecată ";în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică"; ea ";săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe aparţinând altei autorităţi constituite de stat, decât cea judecătorească";.
Or, verificarea legalităţii actului administrativ şi stabilirea despăgubirii, iar nu obligarea entităţii recurente la despăgubiri, nu se constituie într-o situaţie ce ar putea fi considerată o depăşire a atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, în accepţiunea normei evocate.
Critica încadrată în al şaselea motiv de recurs, (instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut) este de asemenea nefondată, întrucât cazul de plus petita invocat vizează, în accepţiunea textului (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.) acordarea unei despăgubiri mai mari decât cea solicitată de parte şi nu ipoteza invocată de pârâtă, care ar putea fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deja analizat.
Ca urmare, recursul acestei părţi declarat atât împotriva deciziei, cât şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale (care a fost criticată pentru nelegalitate - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în încălcarea dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. privind domeniul de aplicare al normei evocate corect aplicată de instanţa de apel, care a îndreptat eroarea de calcul săvârşită în cuprinsul dispozitivului deciziei, eroare ce se înscrie în sfera celor vizate de textul art. 281 C. proc. civ. reţinut de instanţă) urmează a fi respinse ca nefondate.
Urmează a fi respins ca nefondat şi recursul declarat de reclamante: întrucât astfel cum cu temei a reţinut instanţa de apel, subsolul imobilului pretins a fi de asemenea restituit în natură, face parte prin destinaţia sa din părţile indivize comune, fiind deci fără relevanţă împrejurarea că nu a fost înscrisă ca atare în evidenţele de carte funciară.
În condiţiile în care aceasta nu apare a constitui o entitate distinctă (gen apartament, unitate locativă) aceasta nu poate constitui un bun de sine stătător ce poate face exclusiv obiectul restituirii în natură pretinsă de reclamante.
Sunt de asemenea nefondate şi criticile privind rectificarea înscrierilor de carte funciară şi reînscrierii reclamantelor în aceste evidenţe, justificat de dispoziţiile instanţelor prin care recunoscând dreptul reclamantelor la restituire în natură, au obligat entitatea învestită să emită dispoziţie în acest sens, ceea ce implică în mod necesar, astfel cum cu temei s-a reţinut, incidenţa art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, corect reţinută de ambele instanţe.
Restul criticilor privind cuantificarea despăgubirilor se constituie în critici de netemeinicie ce exced prezentei căi de atac deduse judecăţii.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecăţii vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 101 A din 23 martie 2009 şi a încheierii din 09 iunie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, şi de reclamanţii G.J., G.J.I. şi G.M.G. împotriva Deciziei nr. 101 A din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3096/2010. Civil. încetare executare silită.... | ICCJ. Decizia nr. 3113/2010. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
