ICCJ. Decizia nr. 486/2010. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CiVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 486/2010
Dosar nr. 22701/3/2008
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1850 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a dispus admiterea cererii formulată de reclamanta S.M.C. în contradictoriu cu pârâtul A.A.S.
S-a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor juridice depline ale hotărârii de divorţ din 24 ianuarie 2008, definitivă la 24 ianuarie 2008, pronunţată de instanţa districtuală Schwiz, Elveţia, în Dosarul nr. EB. 2007.45/TJO, îndeplinită prin sentinţele din 1 iulie 2008 şi 14 octombrie 2008, definitive, pronunţate de aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că hotărârea de divorţ pronunţată de instanţa districtuală Schwyz, Elveţia, la data de 24 ianuarie 2008, constituie un act jurisdicţional în sensul dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 105/1992 pricina fiind de competenţa instanţei străine, atât în dreptul internaţional privat cât şi în dreptul intern al statului străin, conform art. 151 din Legea nr. 105/1992 şi că este realizată condiţia reciprocităţii, aşa cum dispune art. 6 din aceeaşi lege, situaţie în care au fost realizate cumulativ condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992 de refuz al recunoaşterii hotărârii străine, aşa cum dispune art. 168 din Legea nr. 105/1992.
În consecinţă, în temeiul art. 170 şi 172 din Legea nr. 105/1992 s-a dispus admiterea cererii dispunându-se recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii pronunţate de instanţa districtuală Schyz, Elveţia, la data de 24 ianuarie 2008.
Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2009 pronunţată în Camera de Consiliu, s-a dispus respingerea cererii, privind necomunicarea conform dispoziţiilor legale a hotărârii către pârâtul Anton Andreas Schindler, domiciliat în Elveţia, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că hotărârea judecătorească ca act de procedură se comunică prin Ministerul Justiţiei în ipoteza în care părţile care au domiciliul în alte state decât cele membre ale Uniunii Europene şi cu care România nu are încheiate convenţii bilaterale.
Prin Decizia civilă nr. 305 din 15 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus respingerea apelurilor formulate de reclamanţii S.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 1850 din 9 decembrie 2008 şi a încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 29 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, în Dosarul nr. 22701/3/2008.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele.
Nu prezintă relevanţă caracterul necontencios al cererii în privinţa calităţii părţilor în cauză.
Astfel, conform art. 333 C. proc. civ. în cerere apelanta trebuia să indice şi persoana pe care eventual să o cheme în faţa instanţei şi obiectul acţiunii.
Or, dacă instanţa aprecia necesar, putea dispune citarea conform art. 334 C. proc. civ. In consecinţă, motivul de apel referitor la caracterul necontencios al procedurii în care nu trebuie să indice numele, prenumele fostului soţ şi fostul domiciliu cunoscut este neîntemeiat în raport cu dispoziţiile art. 331 - 339 C. proc. civ., iar indicarea greşită a numelui străzii „ori greşita menţionate a ei în dispozitivul sentinţei, constituie o eroare materială şi nu un motiv de apel.
Apelul formulat împotriva încheierii este neîntemeiat.
Era exclus ca instanţa să poată cita intimatul din moment ce apelanta nu a indicat în cerere elemente de identificare a persoanei (nume, adresă, obligaţie care de altfel îi revenea în exclusivitate.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru următoarele aspecte:
Încălcarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., constând în calificarea greşită a căii de atac exercitate împotriva încheierii din 29 ianuarie 2009, judecând-o ca apel şi nu recurs iar pe de altă parte soluţionarea ei se face în camera de consiliu şi nu în şedinţă publică, aşa cum a procedat instanţa.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 95 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în reţinerea greşită a obligaţiei recurentului de a publica într-un ziar de răspândire naţională a dispozitivului hotărârii, ca de altfel şi a comunicării lui prin intermediul Ministerului Justiţiei.
La termenul din 28 ianuarie 2009, reclamanta a solicitat a se lua act de renunţarea la judecata cererii de recurs.
Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
Prin urmare, urmează a se lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta S.M.C. împotriva Deciziei nr. 305/ A din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 485/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 504/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
