ICCJ. Decizia nr. 206/2012. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheiere nr. 206/2012

Dosar nr. 9586/1/2011

Şedinţa din camera de consiliu de la 17 ianuarie 2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta SC P.G. SA privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 15944/63/2011 al Tribunalului Dolj, secţia comercială.

La apelul nominal, lipsesc părţile, petenta şi intimaţii T.F.,T.N. şi S.M.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluţionat la data de 13 decembrie 2011.

De asemenea, se referă că petenta a depus la 12 decembrie 2011, cerere de renunţare la judecată, urmare soluţionării dosarului a cărui strămutare s-a solicitat.

Procurorul solicită să se ia act de renunţarea la judecată.

Conform dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Drept urmare, faţă de dispoziţiile arătate,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Ia act de renunţarea la judecata cererii formulată de petenta SC P.G. SA privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 15944/63/2011 al Tribunalului Dolj, secţia comercială.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 206/2012. Civil. Strămutare. Fond