ICCJ. Decizia nr. 3480/2012. Civil
Comentarii |
|
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit ECRIS - sistemul național de gestiune informatică a dosarelor, următorul termen acordat în dosarul a cărui strămutare se cere este la data de 24 mai 2012.
Reprezentantul petentei depune la dosar două încheieri date de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul a cărui strămutare se cere, precum și certificat de grefa privind existența pe rolul înaltei Curți, secția a II-a civilă, a dosarului, având ca obiect contestație în anulare declarată de petenta din prezenta cauză. Având cuvântul cu privire la cererea de strămutare, susține motivele scrise și solicită admiterea acesteia și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, conform chitanței depusă în dovedire.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii de strămutare pentru argumentele prezentate verbal.
← ICCJ. Decizia nr. 3479/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3481/2012. Civil → |
---|