ICCJ. Decizia nr. 3873/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 3873/2012
Dosar nr. 3078/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 mai 2012
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a rămas în pronunţare la data de 23 mai 2012, ulterior fiind amânată pronunţarea pentru data de 30 mai 2012.
Totodată, se referă că la data de 25 mai 2012 petenta a depus petiţie prin care solicită să se ia act că renunţă la cererea de strămutare, dosarul fiind soluţionat.
Procurorul solicită să se ia act de renunţare la judecata cererii.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Ia act de renunţarea petentei SC P.G. SA la judecata cererii prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 3049/63/2006* al Curţii de Apel Craiova.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3872/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3906/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|