ICCJ. Decizia nr. 425/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheiere nr.425/2012
Dosar nr.9430/1/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 26 ianuarie 2011
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta I.V.L.
La apelul nominal se prezintă petenta prin avocat A.C. şi intimata SC C.T.C. SRL prin avocat G.C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ş.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că la data de 25 noiembrie a fost suspendată judecata dosarului a cărui strămutare se solicită potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. proc. civ.
Avocat A.C. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris, pe care le prezintă şi verbal. Depune înscrisuri.
Avocat G.C. pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Depune înscrisuri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea de strămutare a Dosarului nr. 3274/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj, formulată de petenta I.V.L.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 424/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4250/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|