ICCJ. Decizia nr. 5131/2012. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 5131/2012

Dosar nr. 3429/1/2012

Şedinţa camerei de consiliu din 29 iunie 2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii T.G. şi F.V.

La apelul nominal lipsesc petenţii T.G. şi F.V. şi intimaţii Primăria Comunei Borăscu, prin Primar, Comisia locală de Fond Funciar Borăscu, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj şi Primar Ţ.C.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă de magistratul-asistent asupra faptului că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 3272/263/2011* al Judecătoriei Motru, a cărui strămutare se solicită, a fost suspendat la data de 18 mai 2012.

Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petenţii T.G. şi F.V. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 3272/263/2011* al Judecătoriei Motru.

Strămută judecata cauzei de la Judecătoria Motru la Judecătoria Caransebeş.

Păstrează actele de procedură îndeplinite.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5131/2012. Civil. Strămutare. Fond