ICCJ. Decizia nr. 5137/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 5137/2012
Dosar nr. 3584/1/2012
Şedinţa camerei de consiliu din 29 iunie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta C.A.
La apelul nominal lipsesc atât petenta, cât şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S. Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor Dosarul nr. 8047/99/2010* al Curţii de Apel Iaşi, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 11 iulie 2012. Procurorul solicită admiterea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta C.A. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 8047/99/2010* al Curţii de Apel Iaşi.
Strămută judecata cauzei de la Curtea de Apel Iaşi la Curtea de Apel Galaţi.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 5136/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5138/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|