ICCJ. Decizia nr. 5296/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheiere nr. 5296/2012
Dosar nr. 4262/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 13 septembrie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii P.S. şi P.D.C.
La apelul nominal s-au prezentat petenţii prin avocat I.D., lipsind intimata P.E.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ş.
Procedura este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 17 septembrie 2012.
Avocat I.D. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenţii P.S. şi P.E. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 549/44/2012 al Curţii de Apel Galaţi.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 5332/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5295/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|