ICCJ. Decizia nr. 5566/2012. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 5566/2012

Dosar nr. 4117/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la data de 20 septembrie 2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată petenţii D.E., I.E. şi S.D.

La apelul nominal se prezintă petenţii D.E., I.E. şi S.D., prin procurator C.D.V., lipsind intimaţii SC B.G. SA, Ministerul Dezvoltării Regionale şi turismului, Prefectul judeţului Vâlcea, Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din cadrul Prefecturii Vâlcea şi Primăria oraşului B.G.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A.B.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, judecata Dosarului nr. 2662/90/2012 al Tribunalului Vâlcea, a cărui strămutare se solicită, are termen la data de 8 octombrie 2012.

Procurator C.D.V. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris şi prezentate verbal.

Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.

Analizând cererea,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii D.E., I.E. şi S.D. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 2662/90/2012 al Tribunalului Vâlcea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 20 septembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5566/2012. Civil. Strămutare. Fond