ICCJ. Decizia nr. 6154/2012. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 6154/2012

Dosar nr. 5017/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 10 octombrie 2012

Procedura de citare este îndeplinită.

Se referă de către magistratul asistent că, potrivit sistemului naţional de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere a fost soluţionat la data de 27 septembrie 2012.

Reprezentantul petenţilor depune un set de înscrisuri reprezentând extrase din site-uri. Totodată, confirmă soluţionarea cauzei a cărei strămutare s-a cerut, context în care precizează că insistă în admiterea cererii de strămutare, susţinând motivele scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare pentru argumentele prezentate verbal.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii P.N. şi P.N.E. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7792/327/2011 al Tribunalului Tulcea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6154/2012. Civil. Strămutare. Fond