ICCJ. Decizia nr. 6234/2012. Civil. Legea 115/1996. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 6234/2012

Dosar nr. 93/1/2012

Şedinţa publică din 15 octombrie 2012

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că: hotărârea recurată a fost pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Suceava; recurenţii-cercetaţi au depus, prin grefa instanţei, în data de 01 octombrie 2012 întâmpinare, un set înscrisuri, precizări la recursul declarat şi concluzii scrise; intimata Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti a depus, prin grefa instanţei, întâmpinare şi concluzii scrise.

Înalta Curte, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 115/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 144/2007 - Legea de organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, respectiv prin art. 64 pct. 3 din acest ultim act normativ, potrivit cu care sentinţele Curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pot fi atacate cu recurs de părţile interesate, de Agenţie şi procuror, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pune în discuţia părţilor excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a Înaltei Curţi în soluţionarea prezentelor recursuri.

Părţile prezente nu se opun trimiterii cauzei spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi.

Deliberând, Înalta Curte, constată că recursurile declarate în cauză împotriva sentinţei civile nr. 406 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, sunt, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 115/1996, astfel cum au fost modificate de dispoziţiile art. 64 pct. 3 din Legea nr. 144/2007, de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi;

Având în vedere că la data exercitării căilor de atac, secţia I civilă a Înaltei Curţi nu are competenţă în această materie;

Văzând şi prevederile art. 21 şi art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Scoate cauza de pe rol.

Trimite secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, spre competentă soluţionare, recursurile declarate de reclamantul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi cercetaţii S.A., S.M. împotriva sentinţei civile nr. 406 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6234/2012. Civil. Legea 115/1996. Recurs