ICCJ. Decizia nr. 6685/2012. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheiere nr. 6685/2012

Dosar nr. 5654/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 1 noiembrie 2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul D.N.F.

La apelul nominal s-au prezentat petentul şi intimata D.T.F., ambii personal, lipsind intimaţii F.G. şi F.F.

Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ş.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la data de 7 noiembrie 2012.

Petentul D.N.F. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris.

Intimata D.T.F. solicită respingerea cererii de strămutare.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE,

ÎN NUMELE LEGII,

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul D.N.F. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 630/198/2010 al Judecătoriei Brezoi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6685/2012. Civil. Strămutare. Fond