ICCJ. Decizia nr. 7350/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheiere nr. 7350/2012
Dosar nr. 6414/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 noiembrie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii S.C., T.E., T.(D.) l. şi G.N.
La apelul nominal s-au prezentat petentul S.C. personal, petenţii T.E., T.(D.) l. şi G.N. personal şi asistaţi de avocat G.D.M., intimaţii T.C., T.M., S.V., S.M., S.M., S.G., I.S. toţi personal, lipsind Comisia locală a comunei Frumuşani pentru aplicarea legii fondului funciar, Comisia judeţeană Călăraşi pentru aplicarea legii fondului funciar şi Comuna Frumuşani prin Primar.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ş.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la data de 11 decembrie 2012.
Petentul S.C. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris, pe care le expune şi oral.
Avocatul G.D.M. solicită admiterea cererii de strămutare.
Intimaţii solicită admiterea cererii de strămutare.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenţii S.C., T.E., T. (D.) I. şi G.N. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3801/269/2011 al Judecătoriei Olteniţa.
Strămută judecarea cauzei la Judecătoria Ploieşti.
Menţine actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7372/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7347/2012. Civil → |
---|