ICCJ. Decizia nr. 7407/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 7407/2012
Dosar nr. 6477/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 4 decembrie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta P. (C.) A.
La apelul nominal se prezintă avocat P.O.V. pentru petenta P.(C.) A., lipsind intimaţii Municipiul Ploieşti prin Primar, Comisia Locală de Fond Funciar Ploieşti prin Primar, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor prin Prefect.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 8382/281/2010 al Tribunalului Prahova, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 7 ianuarie 2013.
Avocat P.O.V. pentru petenta P. (C.) A., având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată şi strămutarea cauzei la o altă instanţă egală în grad Tribunalului Prahova, pentru motivele de bănuială legitimă prevăzute de art. 37 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost detaliate în scris şi prezentate verbal.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta P. (C.) A. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 8382/281/2010 al Tribunalului Prahova.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7409/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7406/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|