ICCJ. Decizia nr. 7452/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 7452 /20 12
Dosar nr. 6684/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 decembrie 2012
Se ia în examinare cererea de strămutare formulată de petenta Banca G. SA.
La apelul nominal răspund petenta reprezentată de B.D.I., conform delegaţiei de reprezentare, intimaţii N.N. reprezentat de avocat Z.V.T. şi Universitatea P.A. Iaşi prin avocat D.D.F., lipsă fiind intimaţii A.C. şi B.S..
Ministerul Public este reprezentat de A.B., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de citare este îndeplinită.
Se referă de către magistratul asistent faptul că, la data de 22 octombrie 2012, judecarea cauzei ce face obiectul dosarului a cărui strămutare se cere a fost suspendată, în temeiul art. 40 alin. (2) C. proc. civ., până la data de 5 decembrie 2012; potrivit ECRIS - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, la data de 23 octombrie 2012 s-a constatat suspendată de drept judecata în cauza respectivă.
Având cuvântul, reprezentantul petentului solicită admiterea cererii de strămutare, susţinând motivele scrise.
Avocat Z.V.T. susţine respingerea cererii de strămutare, invocând argumentele prezentate în motivarea scrisă.
Reprezentantul intimatei Universitatea P.A. Iaşi pune concluzii de admitere a cererii de strămutare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii în acelaşi sens, respectiv de admitere a cererii de strămutare pentru argumentele prezentate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta Banca G. SA.
Strămută judecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5135/99/2012 al Tribunalului Iaşi, de la această instanţă la Tribunalul Bacău.
Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7451/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7453/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|