ICCJ. Decizia nr. 7617/2012. Civil

în drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: Secția I civilă, Secția a II-a civilă, Secția penală și Secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și Secțiile Unite, cu competență proprie.

în lipsa unor norme de competență materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competența uneia dintre secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași instanțe, sintagma cu competență proprie prevăzută de dispoziția legală menționată distinge, în mod evident, între competențele proprii și comune ale celor două secții civile și competențele celorlalte secții ale instanței supreme, precum și competența completelor de 5 judecători.

Alocarea unor competențe, specializate, distinct de competențele comune, completelor de judecată ce funcționează la nivelul celor două secții civile, începând cu data de 1 octombrie 2011 și până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012 și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și prin hotărârile ulterioare, ultima fiind, Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012 a Colegiului de Conducere a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit Anexei 1 la hotărârile menționate, în cadrul Secției I civile funcționează complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.

Prin aceleași hotărâri ale Colegiului de conducere, s-a stabilit că restul dosarelor civile înregistrate după data de 1 octombrie 2011, cu excepția celor date în competența completelor specializate care funcționează la nivelul Secției a II-a civilă, având diverse obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart între cele două secții civile ale instanței supreme, în proporție de Vi pentru fiecare dintre acestea, prin utilizarea aplicației E.C.R.I.S.

în speța supusă analizei, se constată că obiectul pricinii "constatare nulitate", îl reprezintă constatarea nulității absolute a tranzacției intervenită între părți și desființarea sentinței civile nr. 884 din 6 septembrie 2005 a Judecătoriei Răcari, pronunțată în dosar, ce se circumscrie competențelor specializate alocate exclusiv completelor de judecată ale Secției a II a civilă.

Așa fiind, dosarul urmează a fi scos de pe rolul Secției I civilă și trimis, spre competentă soluționare, Secției a II-a civilă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7617/2012. Civil