ICCJ. Decizia nr. 7130/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 7130/2012
Dosar nr. 6302/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul P.V.
La apelul nominal lipsesc petentul P.V. şi intimata A.P.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura este legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 9319/327/2010 al Judecătoriei Tulcea, a cărui strămutare se solicită, a fost suspendat la data de 07 noiembrie 2012 în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ.
De asemenea, referă că intimata A.P. a depus la data de 29 octombrie 2012, precizări scrise faţă de cererea de strămutare, iar petentul P.V. a depus la 01 noiembrie 2012, o cerere de judecare în lipsă şi dovada timbrării cererii de strămutare.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul P.V. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 9319/327/2010 al Judecătoriei Tulcea.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7133/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7129/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|