ICCJ. Decizia nr. 7163/2012. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 7163/2012
Dosar nr. 6165/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 noiembrie 2012
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta V.D.E. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6284/314/2012 al Judecătoriei Suceava.
La apelul nominal a răspuns petenta V.D.E., prin avocat R.D.C., lipsind intimaţii V.R.V., Primăria Municipiului Suceava şi Primăria Municipiului Braşov.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A.B.
Procedura este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată al instanţelor, Dosarul nr. 6284/314/2012 al Judecătoriei Suceava, a cărui strămutare se cere, a fost soluţionat la data de 29 octombrie 2012.
Avocatul petentei depune chitanţa privind achitarea taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar. Solicită admiterea cererii de strămutare, considerând că instanţa este legal învestită să soluţioneze cererea, chiar dacă dosarul a cărui strămutare se cere s-a soluţionat, motivând faptul că nu a fost redactată sentinţa.
Procurorul pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta V.D.E. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6284/314/2012 al Judecătoriei Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7162/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7164/2012. Civil → |
---|