ICCJ. Decizia nr. 1338/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 1338/2013
Dosar nr. 436/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 12 martie 2013
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 19515/300/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, are termen de judecată stabilit la data de 16 aprilie 2013.
De asemenea, se referă că petentul a depus la 28 februarie 2013, un set de înscrisuri în dovedirea cererii de strămutare.
Petentul, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă detaliate în cererea scrisă şi prezentate verbal.
Apărătorul intimatului C.I. solicită respingerea cererii de strămutare ca neîntemeiată, întrucât motivele invocate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 37 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele expuse pe larg în întâmpinarea formulată în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petentul Ţ.D. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 19515/300/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la Curtea de Apel Târgu Mureş.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1337/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1328/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|