ICCJ. Decizia nr. 1856/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 1856/2013
Dosar nr. 520/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 2 aprilie 2013
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la data de 9 aprilie 2013.
Se mai referă că, la 27 februarie 2013 petentul a depus dovada achitării taxei de timbru şi timbrului judiciar, iar la data de 27 martie 2013, acesta a trimis la dosar, prin fax, o cerere de renunţare la judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii în sensul de a se lua act de renunţarea petentului la judecarea cererii de strămutare.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de manifestarea de voinţă a petentului, ce se înscrie în principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Ia act de renunţarea petentului S.I. la judecata cererii de strămutare a Dosarului nr. 141/254/2013 al Judecătoriei Mangalia.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1830/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1858/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|