ICCJ. Decizia nr. 1996/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1996/2013
Dosar nr. 3189/265/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 4 aprilie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba lulia la data de 30 iulie 2012 contestatoarea SC S. SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenţie întocmit la data de 4 iulie 2012 de către Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în data de 14 martie 2012 un autoturism ce îi aparţinea a fost oprit în localitatea L. judeţul Alba, constatându-se omisiunea societăţii petente de a transmite Autorităţii Rutiere Române situaţia şoferilor angajaţi, în format electronic.
Prin sentinţa nr. 4347 din 25 octombrie 2012 Judecătoria Alba lulia a admis excepţia de necompetenţa teritorială invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Judecătoriei Năsăud competenţa de soluţionare a cauzei.
În motivare, judecătoria a reţinut că fapta contravenţională este prevăzută de H.G. nr. 69/2012, iar instanţa competentă să judece plângerile contravenţionale formulate în acest temei este cea în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, conform art 32 alin. (2) O.G. nr. 2/2001.
Instanţa a mai arătat şi că obligaţia de a transmite în format electronic la Autoritatea Rutieră Română situaţia conducătorilor auto revine operatorului de transport, respectiv petentei SC S. SRL, al cărei sediu este în localitatea C. judeţul Bistriţa Năsăud.
Aşa fiind, fapta contravenţională a fost săvârşită la sediul societăţii, iar nu în trafic, ceea ce atrage competenţa judecătoriei Năsăud.
Prin încheierea nr. 55 din 16 ianuarie 2013 pronunţată de Judecătoria Năsăud a fost admisă necompetenţa teritorială a judecătoriei Năsăud, a fost declinată competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea judecătoriei Alba Iulia, s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 competenţa de a soluţiona plângerea contravenţională revine judecătoriei în a cărei rază a fost săvârşită contravenţia.
În speţă, nerespectarea obligaţiei operatorului de transport rutier de a transmite Autorităţii Române Rutiere situaţia conducătorilor auto este o contravenţie prin omisiune, comisă în formă continuată, care se epuizează în momentul constatării. Aşa cum se arată în procesul verbal contestat, fapta a fost constatată în localitatea L. judeţul Alba.
Pentru a decide astfel s-a reţinut că, prin procesul verbal de contravenţie contestat, petenta cu sediul în localitatea C. judeţul Bistriţa Năsăud a fost sancţionată contravenţional, constatându-se omisiunea societăţii petente de a transmite Autorităţii Rutiere Române situaţia şoferilor angajaţi, în format electronic.
Asupra conflictului de competenţă de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenţie se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia, acest text de lege instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă.
În speţă, contravenţia a constat în necomunicarea datelor solicitate de poliţia română.
Această obligaţie, de a transmite situaţia şoferilor angajaţi în format electronic Autorităţii Rutiere Române revine petentei şi se realizează la sediul social al societăţii, care este locul săvârşirii contravenţiei.
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să judece pricina este cea de la sediul social al contestatoarei, respectiv Judecătoria Năsăud..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1995/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2026/2013. Civil → |
---|