ICCJ. Decizia nr. 2016/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 2016/2013
Dosar nr. 719/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 aprilie 2013
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 239/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa, a cărui strămutare se solicită, a fost soluţionat la data de 3 aprilie 2013. Cererea de strămutare este netimbrată, petenta fiind citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru de 4 RON şi a timbrului judiciar de 0,3 RON.
Procurorul solicită anularea cererii de strămutare ca netimbrată.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
Constatând că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, instanţa a pus în vedere petentei să achite suma datorată până la primul termen de judecată, aceasta fiind citată cu menţiunea de a timbra cererea cu suma de 4 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, iar petenta nu s-a conformat şi nu a timbrat cererea;
Faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, care statuează: „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat" şi alin. (3) potrivit căruia: „Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii",
D I S P U N E
Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de petenta R.L. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 239/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2061/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2022/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|