ICCJ. Decizia nr. 2069/2013. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 2069/2013

Dosar nr. 1530/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 9 aprilie 2013

Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 16030/233/2012 al Judecătoriei Galaţi, secţia civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 23 aprilie 2013.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petentul Consiliul Local Galaţi privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 16030/233/2012 al Judecătoriei Galaţi, secţia civilă.

Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Galaţi, secţia civilă, la Judecătoria Hârşova, jud. Constanţa.

Păstrează actele de procedură îndeplinite.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2069/2013. Civil. Strămutare. Fond