ICCJ. Decizia nr. 207/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 207/2013

Dosar nr. 6985/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de Ia 23 ianuarie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta SC I.L.R. IFN SA prin mandatar SC A.I. SRL.

La apelul nominal au lipsit petenta şi intimata SC R. SRL.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea a fost legal timbrată.

Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost soluţionat la data de 6 noiembrie 2012 şi că petenta a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Având cuvântul, procuror L.V. pune concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta SC I.L.R. IFN SA prin mandatar SC A.I. SRL prin care se solicită strămutarea dosarului nr. 2344/231/2012 al Tribunalului Vrancea, secţia a Ii-a civilă şi de contencios administrativ fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 207/2013. Civil. Strămutare. Fond