ICCJ. Decizia nr. 2076/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2076/2013
Dosar nr. 2503/311/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 9 aprilie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 7 mai 2012, petenta SC M.T. SRL a solicitat instanţei anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 10 aprilie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA.
În motivarea cererii, petenta a arătat că prin procesul verbal încheiat la data de 10 aprilie 2012, la sediul agentului constatator, s-a reţinut că la data de 22 noiembrie 2011, pe autostrada A1, vehiculul aparţinând SC M.T. SRL ar fi circulat fără a deţine rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto.
În temeiul art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, petenta a solicitat anularea procesului-verbal pentru că nu i s-a adus la cunoştinţă dreptul de a face obiecţiuni. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal, dată fiind lipsa semnăturii agentului constatator.
Contravenienta susţine că deţinea rovinieta pentru autovehiculul menţionat, având în vedere elementele de identificare ale autoturismului respectiv, menţionate în rovinieta şi în bonul fiscal, rovinieta fiind valabilă pentru o perioadă de o lună, respectiv intervalul 25 noiembrie 2011-24 decembrie 2011. În acest sens, petenta a învederat că legiuitorul a prevăzut această taxă specială pentru fiecare autovehicul care circulă pe drumurile naţionale, taxă care rămâne valabilă chiar dacă autovehiculul respectiv identificat cu elementele care îl personalizează capătă un alt nr. de înmatriculare.
La termenul din 30 mai 2012, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Slatina, în baza dispoziţiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 5316 din 30 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Slatina, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti la data de 31 iulie 2012 şi prin rezoluţia din data de 21 februarie 2013, Judecătoria Găeşti a dispus pe cale administrativă, înaintarea dosarului către Judecătoria Slatina, spre competentă soluţionare, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 26 februarie 2013 şi, prin încheierea nr. 2102 din 27 februarie 2013, Judecătoria Slatina a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra acestuia, reţinând că, în prezenta cauză se pune problema interpretării dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 şi implicit, a aplicării în timp a legii.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei este plângerea contravenţională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 10 aprilie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA.
Prin procesul verbal încheiat la data de 10 aprilie 2012, la sediul agentului constatator, s-a reţinut că la data de 22 noiembrie 2011, pe autostrada A1, vehiculul aparţinând SC M.T. SRL ar fi circulat fără a deţine rovinieta valabilă, proba facându-se cu imaginea foto.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. 3 alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi."
De asemenea, alin (2) şi (3) din art. 23 precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel" şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale."
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. 23 din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. 23 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. 13 alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 7 mai 2012. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost A1, km.70+460 m. P., jud. Dâmboviţa, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Găeşti, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de cele ce preced, soluţionarea pricinii este de competenţa Judecătoriei Găeşti, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti, judeţul Dâmboviţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2080/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2049/2013. Civil → |
|---|
