ICCJ. Decizia nr. 4340/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4340/2013
Dosar nr. 2118/198/2012
Şedinţa din camera de consiliu din 8 octombrie 2013
Asupra conflictului de competenţă, constată următoarele:
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 15 martie 2012, petentul V.I. a solicitat anularea procesului-verbal din 22 februarie 2012, întocmit de reprezentanţii C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal de contravenţie este nelegal şi netemeinic.
Prin sentinţa civilă nr. 1999 din 12 aprilie 2013, Judecătoria Brezoi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca reţinând în esenţă că, în temeiul art. 101 din O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanţă a devenit competentă să soluţioneze plângerea ce face obiectul dosarului ca fiind instanţa în circumscripţia căreia se află sediul contravenientului.
Prin sentinţa civilă nr 8769 din 29 mai 2013, Judecătoria Cluj Napoca şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competentă să soluţioneze plângerea contravenţională este judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi, întrucât din examinarea conţinutului celor două procese-verbale rezultă că faptele contravenţionale au fost săvârşite în comuna S., judeţul Vâlcea, competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Brezoi.
Judecătoria Brezoi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Învestită astfel a pronunţa regulatorul de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Judecătoriei Brezoi competenţa de soluţionare a cauzei pentru considerentele ce succed:
Fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie contestat în prezenta cauză este reglementată şi sancţionată de dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda”.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.”
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Aceste dispoziţii derogatorii sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenţionale introduse ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013, regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această materie aplicându-se regula, iar nu excepţiile arătate în art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece”.
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel” şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Prin urmare, art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, considerent pentru carem, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele expuse, se reţine că dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la 15 martie 2012.
Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost DN 7 km 188+900 m S., judeţul Vâlcea zona situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, aşa încât, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4338/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4341/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
