ICCJ. Decizia nr. 439/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 439/2013
Dosar nr. 7362/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 4 februarie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul B.S.
La apelul nominal se prezintă intimatul E.K., reprezentat de avocat A.I.B., lipsind petentul B.S.
Din partea Ministerului Public participă procurorul de şedinţă L.D.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost timbrată corespunzător.
Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 24129/302/2011 al Judecătoriei Sector 5, secţia a II a civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 14 februarie 2013. Prin grefa instanţei, la data de 29 ianuarie 2013 intimatul a depus la dosar note de şedinţă.
Avocat D.I., pentru intimatul E.K. având cuvântul pe cererea de strămutare, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, precizând că nu există motive de bănuială legitimă.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul B.S. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 24129/302/2011 al Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 438/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 378/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|