ICCJ. Decizia nr. 4454/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4454/2013
Dosar nr. 11995/62/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 10 octombrie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 8 iunie 2012 Uniunea Sindicatelor Libere Marfa Călători Infrastructură B. a solicitat obligarea pârâtului C.N.T.F.M. C.F.R. Marfa la plata de drepturi salariale.
Prin sentinţa nr. 1737 din data de 19 noiembrie 2012 Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
În motivare, instanţa a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că cererile privind conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei rază domiciliază reclamantul. Faţă de împrejurarea că reclamanta L.A., pentru care este formulată acţiunea, îşi are domiciliul în Mureş, tribunalul a apreciat că acţiunea formulată de aceştia este de competenţa Tribunalului Mureş.
Investit prin declinare, Tribunalul Mureş a pronunţat sentinţa nr. 1439 din 11 iunie 2013, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că Uniunea Sindicatelor Libere Marfa Călători Infrastructură B. are sediul în Braşov.
Analizând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în judecarea recursului în interesul legii s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 118/1.03.2013, fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
În motivare, s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii ori aleşi.
Prin art. 28 alin. (2) din acelaşi act normativ se prevede că, în exercitarea atribuţiilor respective, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Prin instituirea dreptului organizaţiilor sindicale de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, chiar şi în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziţie procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind astfel limitele unui simplu drept de reprezentare legală.
Ţinând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse şi conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.
Atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.
Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în acelaşi temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale.
În speţă, reclamantul este Uniunea Sindicatelor Libere Marfa Călători Infrastructură B., ce-şi are sediul în B., judeţul Braşov, aflată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Braşov, aşa încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acestei instanţe, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4453/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4267/2013. Civil → |
|---|
