ICCJ. Decizia nr. 5059/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5059/2013
Dosar nr. 1810/198/2012
Şedinţa camerei de consiliu din 6 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 Bucureşti, secţia civilă, la data de 4 iulie 2011 sub nr. 24281/300/2011, reclamanta SC I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Centrul de studii tehnice rutiere şi informatică, anularea procesului-verbal de contravenţie din 31 mai 2011, cu consecinţa anulării sancţiunilor aplicate prin acesta.
Prin Sentinţa civilă nr. 392 din 12 ianuarie 2012, pronunţată în Dosar nr. 24281/300/2011, Judecătoria sector 2 Bucureşti, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reţinând că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002 raportat la dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora plângerea contravenţională se judecă de către judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Cum din procesul-verbal de constatare a contravenţiei rezultă că locul săvârşirii acesteia este localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, aflată în raza teritorială a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acestei instanţe.
Prin Sentinţa civilă nr. 2286 din 27 februarie 2012 pronunţată în Dosar nr. 684/288/2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reţinând că, locul săvârşirii faptei astfel cum a fost reţinut în procesul-verbal de contravenţie se află pe raza teritorială a Judecătoriei Brezoi, aceasta fiind instanţa competentă a soluţiona cauza.
Prin Sentinţa civilă nr. 1325 din 18 martie 2013 pronunţată în Dosar nr. 1810/198/2012, Judecătoria Brezoi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti, reţinând că, potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei aparţine instanţei de la domiciliul petentului, în speţă, Judecătoria sector 5 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 7900 din 26 septembrie 2013 pronunţată în Dosar nr. 1810/198/2012, Judecătoria sector 5 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că, din procesul-verbal de constatare a contravenţiei a rezultat că locul săvârşirii contravenţiei se află în localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Brezoi, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 aparţine instanţei în circumscripţia căreia a fost săvârşită fapta. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002,întrucât prezenta plângere contravenţională a fost introdusă anterior acestei modificări, fiind guvernată de legea veche.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru argumentele ce succed:
În raport de obiectul cauzei, respectiv, plângere contravenţională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competenţa soluţionării plângerii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În stabilirea instanţei competentă teritorial a soluţiona prezenta plângere contravenţională, problema care se ridică în speţă este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma de competenţă teritorială, derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, este cuprinsă în Secţiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea: Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând deci distincţia între cele două materii.
Coroborând sediul materiei cu dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finale, se reţine că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal nu şi la cele în materie contravenţională.
Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii tranzitorii exprese vizând competenţa teritorială în materie contravenţională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv, la 4 iulie 2011, instanţa legal învestită fiind cea de la locul săvârşirii contravenţiei.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei a fost în localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, competenţa soluţionării plângerii contravenţionale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 5058/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5060/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|