ICCJ. Decizia nr. 5169/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5169/2013
Dosar nr. 11558/99/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 8 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, la 28 noiembrie 2012, reclamantul A.C.L. a chemat în judecată pe pârâta SC Z.P. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate, aferente intervalului septembrie - octombrie 2012, actualizate cu indicele de inflaţie aplicabil la data plăţii efective, la achitarea contravalorii dobânzii legale aferente drepturilor salariale, la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei 03 noiembrie 2011 - 06 noiembrie 2012 şi la plata orelor suplimentare efectuate în perioada 03 noiembrie 2011 - 06 noiembrie 2012, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 995 din 25 martie 2013, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Iaşi a reţinut că art. 269 C. muncii reglementează din punct de vedere teritorial competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă, aceasta aparţinând instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului.
Cum domiciliul reclamantului este situat în judeţul Neamţ şi având în vedere că, normele legale referitoare la competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă au caracter absolut, instanţa a apreciat că se impune declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Neamţ.
Învestit ca urmare a declinării, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 835C din 05 septembrie 2013, la rândul său, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Neamţ şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul A.C.L., în favoarea Tribunalului Iaşi.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Neamţ a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Prin considerentele sentinţei menţionate, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, a avut în vedere dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, reţinând că, în domeniul conflictelor de muncă, reclamantului îi revine dreptul de a opta între instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul şi cea de la locul de muncă, astfel că reclamantul a ales ca instanţă competentă Tribunalul Iaşi.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă pretenţii decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, chiar dacă aceste raporturi au încetat.
Premisa astfel conturată nu poate fi cenzurată în cadrul regulatorului de competenţă, ci doar, eventual, în calea de atac deschisă împotriva hotărârii asupra fondului cauzei, astfel încât se constată că instanţa de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict de drepturi.
În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 28 noiembrie 2012, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii [actual art. 269 alin. (2)], în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.
În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, reclamantul are alegerea între două instanţe deopotrivă competente, conform art. 12 C. proc. civ., respectiv fie instanţa de la domiciliul reclamantului, fie instanţa de la locul de muncă al acestuia.
În speţă, se constată că reclamantul are domiciliul în Târgu Neamţ, jud. Neamţ, astfel încât, chiar dacă s-ar considera că locul de muncă era situat, la data formulării cererii de chemare în judecată, pe raza judeţului Iaşi, instanţa sesizată de către reclamant, respectiv Tribunalul Neamţ, era competentă să soluţioneze prezenta cauză şi, în raport de opţiunea reclamantului, se impune stabilirea competenţei în favoarea acestei instanţe.
În acelaşi timp, se constată că, oricum, locul de muncă al reclamantului nu era situat, la data formulării cererii de chemare în judecată, pe raza judeţului Iaşi.
Conform punctului D din contractul individual de muncă încheiat între părţi, contract din care decurg pretenţiile formulate în cauză, locul de muncă a fost stabilit la sediul societăţii angajatoare, situat în municipiul Focşani, jud. Vrancea.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv certificatul de înmatriculare şi extrasul informativ de la oficiul registrului comerţului, reiese că pârâta SC Z.P. SRL are un singur sediu la care îşi desfăşoară activitatea, anume cel situat în judeţul Vrancea, nefiind înregistrată şi cu vreun alt sediu sau punct de lucru situat în judeţul Iaşi.
Susţinerile reclamantului în sensul că activitatea desfăşurată în baza contractului individual de muncă s-a efectuat în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, nu pot fi avute în vedere deoarece, pe de o parte, obligaţiile angajatorului referitoare la plata drepturilor salariale în legătură cu care reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată erau executate la sediul societăţii angajatoare, situat în judeţul Vrancea, iar, pe de altă parte, la data introducerii acţiunii, 28 noiembrie 2012, acesta nu mai era angajat la SC Z.P. SRL. împrejurarea că reclamantul s-a angajat, ulterior, la o altă societate cu sediul în Iaşi nu are relevanţă sub aspectul stabilirii competenţei soluţionării prezentei acţiuni, locul de muncă la care face referire prevederile art 210 din Legea nr. 62/2011 trebuind a fi raportat la cel în legătură cu care reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale neachitate.
În condiţiile în care opţiunea reclamantului prevăzută de art. 12 C. proc. civ. are în vedere instanţe deopotrivă competente, se constată, în raport de cele expuse anterior, că reclamantul avea alegerea între Tribunalul Neamţ şi Tribunalul Vrancea, şi nu între Tribunalul Neamţ şi Tribunalul Iaşi, această din urmă instanţă nefiind competentă să soluţioneze cauza de faţă.
Ca atare, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 12 C. proc. civ., avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii în favoarea Tribunalului Neamţ, în a cărui rază îşi are domiciliul reclamantul, instanţa cea dintâi sesizată de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5168/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5204/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
