ICCJ. Decizia nr. 2796/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 2796/2013

Dosar nr. 1439/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 22 mai 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta I.J. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 9251/99/2010* al Tribunalului Iaşi.

La apelul nominal a răspuns petenta prin mandatar I.A., lipsind intimatul Grupul Şcolar P.P. C.Ţ.

Ministerul Public este reprezentat de L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de către magistratul asistent că la data de 20 mai 2013 petenta a depus la dosar, prin serviciul Registratură, o petiţie prin care invocă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. raportată la prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi la dispoziţiile art. 6 parag. 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit ECRIS - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere a fost soluţionat la data de 27 martie 2013.

Înalta Curte pune în discuţie cererea formulată de petenta.

Mandatar I.A. solicită admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte, deliberând respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. având în vedere că în prezenta cauză dosarul a cărui strămutare a fost deja soluţionat iar prin Deciziile nr. 624 /2007 şi nr. 468/2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. reţinând că hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de strămutare este rezultatul unui act de administrare a justiţiei, iar nu de soluţionare în fond a unei cauze civile şi că prin hotărârea de strămutare nu se judecă fondul cauzei, ci numai asigurarea condiţiilor pe care le implică art. 37 din C. proc. civ., respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea litigiului, condiţii de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, hotărârea asupra strămutării nefiind supusă niciunei căi de atac.

Înalta Curte, constatând pricina în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea cererii de strămutare.

Mandatar I.A. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele prezentate verbal.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ.

Respinge cererea formulată de petenta Ionită Jăniţa prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 9251/99/2010* al Tribunalului Iaşi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2796/2013. Civil. Strămutare. Fond