ICCJ. Decizia nr. 3250/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 3250/2013
Dosar nr. 3044/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 11 iunie 2013
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are fixat termen la data de 25 iunie 2013.
Se mai referă că petenta P.S. a depus la dosar un set de precizări şi înscrisuri.
Petenta P.S. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar, precum şi concluzii scrise. Solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele expuse verbal.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare formulată de petenţi.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată dej petenţii G.C., G.A. şi P.S., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 9101/90/2012 al Tribunalului Vâlcea.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3318/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3249/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|